Depresia disimulată şi orice altă formă a acestei tulburări emoţionale majore, despre care părintele medicinei, Hipocrate, încă din antichitate, spunea că “otrăveşte sufletul şi creierul omului”, reprezintă, în prezent, la nivel mondial, principala cauză a incapacităţii de muncă şi a morbidităţii, fiind considerată “boala secolului XXI”.

La ora actuală, potrivit statisticilor OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de o formă de depresie (la care se adăugă foarte multe alte cazuri neînregistrate oficial), iar incidenţa acestei boli a crescut rapid, în ultimii zece ani, cu peste 18%.

Creşterea alarmantă a cazurilor de depresie are legătură, după cum afirmă specialiştii în domeniu, cu schimbările spectaculoase din societatea contemporană, referitoare la familie, la poziţia socială, la starea materială, cu exacerbarea spiritului competitiv, cu criza valorilor, stresul, alcoolul, drogurile etc., toate acestea punându-şi amprenta asupra stării de sănătate. În plus, în pofida progreselor în neurostiinte în legătură cu această boală, rămân încă multe aspecte neelucidate, de aceea identificarea simptomelor în faza incipientă este necesară, pentru a ţine lucrurile sub control şi pentru creşterea şanselor de însănătoşire.

Ce este depresia disimulată?

Depresia disimulată, când angoasa dobândeşte un limbaj şi un comportament specific
Depresia disimulată, când angoasa dobândeşte un limbaj şi un comportament specific

Depresia disimulată, căreia i se mai spune şi depresie ascunsă sau depresie mascată, se caracterizează prin faptul că este o stare în care nu sunt vizibile simptomele tipice ale depresiei, iar persoanele respective pot să afişeze chiar momente de foarte bună dispoziţie, să fie excesiv de sociabile, de volubile, evitând momentele de singurătate, deoarece în singurătate devin incapabile să-şi gestioneze neliniştile şi se panichează.

Frecvent, depresia disimulată se asociază şi cu simptome fizice, care, în general, sunt puse pe seama unor cauze somatice: dureri de cap, dureri musculare, de articulaţii, toracice, oboseală, insomnie, lipsa poftei de mâncare, senzaţia de epuizare, când, în realitate, toate acestea au legătură cu suferinţa psihică. Inclusiv pentru medici este dificil adesea să facă deosebirea între semnele unei depresii şi alte afecţiuni, căci între răul fizic şi cel psihic este o graniţă ambiguă şi, oricum, greu de descifrat.

La toate acestea se adăugă şi faptul că, în virtutea unor stereotipii de gândire, mulţi dintre cei afectaţi de depresie, dar şi dintre ceilalţi, din jur, evită să ia în calcul posibilitatea unei astfel de tulburări, ca şi cum ar fi o boală “ruşinoasă” sau ceva ce se va rezolva de la sine.

Depresia disimulată – simptome

Depresia disimulată
Depresia disimulată

Depresia disimulată este, de cele mai multe ori, o depresie negată de pacient, cu atât mai mult cu cât, de regulă, cel în cauză are o atitudine critică faţă de alţii în aceeaşi situaţie. Există însă manifestări care pot indica faptul că nu este vorba de o indispoziţie pasageră, ci de simptome ale unei depresii disimulate:

  • Preocuparea obsesivă pentru socializare este una dintre modalităţile de mascare a unei suferinţe psihice precum depresia disimulată. Persoanele care suferă de o astfel de boală sunt mereu în căutarea unor pretexte pentru a organiza sau a participa la întâlniri de grup, reuniuni, petreceri, evenimente sociale etc. şi, dacă nu reuşesc, atunci apelează la familie, la prieteni, la colegi, pentru a-i provoca în acest sens. Singurătatea este, pentru ei, un fel de oglindă în care nu le place ceea ce văd. Aşa se explică schimbările bruşte de dispoziţie, fără o cauză evidentă, reală.
  • Importanţa exagerată acordată binelui personal – este un fel de căutare a unei compensaţii inconştiente pentru sentimentul opus. Dacă astfel de persoane sunt întrebate “cum le merge”, invariabil vor răspunde că le merge “foarte bine”, nu pentru că ar fi aşa, ci pentru a-i convinge pe alţii – o perdea de fum care să mascheze ideea de disconfort, de nemulţumire şi care să-i ţină departe de supoziţia că ar fi vorba de depresie.

    Depresia disimulată, o tulburare emotionala grava
    Depresia disimulată, o tulburare emotionala grava
  • Întoarcerea obsesivă spre trecut – în cazul depresiei disimulate, ca şi în cazul altor forme de depresie, trecutul persoanelor respective ocupă un loc esenţial, este un fel de ancoră la care nu pot renunţa. De aceea, în tot felul de contexte, problemele trecutului sunt invocate cu regularitate, uneori chiar pe un ton destins, jovial, înşelător. Neputinţa debarasării de trecut este semnul unor experienţe negative (sau chiar aparent pozitive), al unor situaţii care nu au fost rezolvate şi care creează o barieră evidentă în relaţia cu prezentul.
  • “Tulburările” alimentare – lipsa poftei de mâncare, mesele dezordonate sau prea abundente – sunt , mai întotdeauna, semnul unui dezechilibru emoţional, mai ales atunci când schimbările de apetit nu sunt tranzitorii. În aceeaşi categorie de simptome intră şi problemele digestive frecvente, dezgustul faţă de anumite alimente sau înverşunarea de a mânca numai anumite alimente, preparate mereu la fel.
  • Somnul nesănătos – prea mult sau prea puţin, dificultatea de a dormi în poziţie orizontală, vise intermitente – toate acestea pot fi, de asemenea, un indiciu al unei depresii disimulate.

Evident, toate aspectele menţionate anterior trebuie decelate cu mare grijă şi atenţie, pentru a nu se face confuzii între o stare firească, temporară, de tristeţe, indispozitie sau de negaţie faţă de ceva neconvenabil, între un comportament confuz pasager şi depresia disimulată. Şi identificarea simptomelor este doar primul pas, care ţine de persoana vizată sau de cei apropiaţi, apelul la un medic specializat fiind următoarea etapă obligatorie.

Scara anxietăţii, a lui Hamilton

Depresia disimulată
Depresia disimulată

Specialiştii sunt de acord că anxietatea se manifestă diferit, de la persoană la persoană, pentru că nu există realităţi identice, iar Scara anxietăţii, a lui Hamilton, este un chestionar utilizat frecvent pentru ca medicul să identifice gradul de depresie de care suferă o persoană. A fost concepută de profesorul de psihiatrie Max R. Hamilton, cu peste o jumătate de secol în urmă, şi a rămas, până astăzi, una dintre cele mai eficiente metode de investigaţie în domeniu, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Acest test, Scara lui Hamilton, se bazează pe 14 -17 itemi (ulterior aceştia au sporit până la 29), fiecare cu câte trei-cinci opţiuni de răspuns, întrebările vizând: starea de spirit (îngrijorări constante, chiar şi numai la gândul că s-ar putea întâmpla anumite lucruri, lipsa de curaj, iritare), tensiuni manifestate fizic (tremurat, nod în gât, plâns), temeri diverse (frică de singurătate, frică de întuneric, de neprevăzut), insomnii, funcţii cognitive (dificultatea de a decide, de a se concentra, de a reflecta, tulburări de memorie), manifestări somatice (rigiditate musculară, voce nesigură, frisoane, tahicardie, slăbiciune fizică generală, senzaţia de sufocare, absenţa libidoului, paloare, transpiraţii etc.). În funcţie de rezultatele la un astfel de test, medicul optează pentru o schemă terapeutică potrivită fiecărui pacient,

Depresia disimulată are un “limbaj” specific

Depresia disimulată, boala secolului XXI
Depresia disimulată, boala secolului XXI

Indiferenţa, neliniştea, angoasa, mărturisite sau mascate, alterează comportamentul, motivaţia, obiceiurile fireşti, gândurile şi, în plus, au un “limbaj” specific, diferit de cel al oamenilor în stare de normalitate.

Tehnologiile actuale au permis specialiştilor în domeniu să facă tot felul de analize şi statistici, inclusiv la nivelul limbajului, pentru a identifica în mod corect şi în timp util depresia disimulată. Un colectiv de cercetători de la Universitatea Texas a făcut analize de acest fel pe limbajul utilizat, de exemplu, in reţelele de socializare şi au fost surprinşi de incidenţa crescută a cazurilor potenţiale de depresie.

Un studiu de acest fel, publicat anul trecut, în Clinical Psychological, relevă, de pildă, în cazul persoanelor depresive, numărul mare de cuvinte şi de expresii referitoare la emoţii negative, idei fataliste, neputinţe, resemnare, de felul: “sunt singur(ă)”, “mâine nu există”, “totul este pierdut”, “speranţa nu are sens”, “nimeni nu poate să mă înţeleagă” etc. Semnificativă, în acest limbaj, este şi prezenţa insistentă, exagerată, a pronumelui “eu”, devenit “centrul universului” şi care exclude empatia, generozitatea, echilibrul, boicotându-l de fapt pe cel pe care-l numeşte – pe “eu”.

Se poate constata, când este vorba de depresia disimulată, spre deosebire de depresia “tăcută”, asociată izolării de lume, că persoanele în cauză, în orice conversaţie, ajung inevitabil la aceleaşi îndoieli, atitudini negative, la respingerea oricărei alte variante decât o viziune sceptică, dusă la extrem. Niciun sfat, nicio tentativă dinafară nu ar putea schimba această concentrare obsesivă asupra egoului şi a neşanselor.

Cum trebuie tratată o depresie disimulată?

Depresia disimulată si dificultatea alegerii
Depresia disimulată si dificultatea alegerii

Medicul psihiatru este singurul în măsură să pună un diagnostic şi să aleagă cea mai potrivită cale de tratament. Frecvent se face apel la psihoterapie cognitivă şi comportamentală, chiar şi după ce se încheie tratamentul medicamentos, deoarece este dificil să se dezactiveze mecanismele psihice prin care pacientul converteşte suferinţa morală în suferinţa fizică, unul dintre principalele motive pentru care această tulburare se numeşte depresie “disimulată”.

Cel mai indicat este, în condiţiile în care conştientizăm riscurile la care ne supun modul de viaţă prea agitat, tensionat, stresul, oboseala, eşecurile etc., să prevenim apariţia depresiei şi a altor tulburări emoţionale, prin măsuri de “redresare”, să fim mai “realişti” cu noi înşine şi în reprezentările noastre despre viaţă, să ne stabilim scopuri care chiar pot fi atinse, să abordăm cu o anume moderaţie ideea de competiţie/succes, să avem grijă să dăm sens nu numai activităţilor noastre obligatorii, ci şi timpului liber. Altfel spus, să nu uităm că există în noi atâtea latenţe pozitive şi atâtea resurse emoţionale, cognitive, care trebuie însă corect scoase la suprafaţă şi gestionate.

Dacă nu vom lăsa loc discrepanţelor majore între ceea ce gândim, dorim, sperăm şi acţiunile noastre şi dacă vom face constant exerciţiul de a cuceri realitatea în care trăim, cu bucurie şi încredere în propriile forţe, fără înverşunări, atunci este puţin probabil ca neliniştile, angoasele, depresia să invadeze viaţa, pentru că nu acestea sunt stările consubstanţiale naturii umane, ci tocmai reversul lor. Iar tentaţia firească a fiecăruia de a căuta fericirea şi împlinirea şi echilibrul, dacă nu se transformă în obsesie, poate fi temelia libertăţii şi motorul celor mai bune fapte şi stări.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.