Razele X și implicit radiografiile au devenit indispensabile pentru lumea modernă. În ciuda versatilității lor, descoperirea razelor X nu a fost intenționată, ci a avut loc printr-un accident. Comunitatea științifică și cea medicală au rămas îndatorate pentru totdeauna lui Wilhelm Conrad Rontgen.
În 1895, Rontgen era directorul departamentului de fizică al Universității din Wurtzburg și un profesor activ. De ceva vreme, el experimenta cu un tub Lenard pentru a produce raze catodice.
Pe 8 noiembrie 1895, medicul german Wilhelm Conrad Rontgen devenea prima persoană din lume care observa razele X. Descoperirea sa a reprezentat un progres științific semnificativ, de pe urma căruia au beneficiat multe domenii, mai ales medicina, transformând invizibilul în vizibil.
Rontgen făcea experimente în laboratorul său întunecat ce implicau acoperirea tubului Lenard cu hârtie care nu permitea trecerea luminii și proiectarea razelor catodice pe diferite obiecte. El a fost surprins să vadă o bucată de material fluorescent ce strălucea sub expunerea la razele catodice. El a repetat experimentul, deplasând materialul fluorescent din ce în ce mai departe de tubul Lenard. Astfel a putut observa că materialul fluorescent strălucea până la o distanță de doi metri față de razele catodice ale tubului Lenard.
Wilhem știa că razele catodice nu pot penetra acoperișul opac al tubului Lenard, așa că a emis ipoteza că strălucirea materialului fluorescent trebuia să fie rezultatul unui nou tip de radiații. El a numit razele care cauzau această strălucire „raze X”, din cauza naturii lor necunoscute. În scurt timp a început să experimenteze, punând diferite materiale și obiecte între tubul Lenard și materialul fluorescent și obervând modul în care radiațiile treceau prin ele.
Pentru a testa noua descoperire, Rontgen a apelat la ajutorul soției sale pentru ceea ce avea să devină prima radiografie. El a reușit să captureze o imagine a oaselor din mână și a verighetei soției. El a descoperit că atunci când se emit în întuneric, razele X pot trece prin obiecte de diferite densități, făcând să pară carnea și mușchii mâinii aproape transparente. Oasele mai dense și inelul au lăsat în urmă o umbră pe o placă fotografică special acoperită cu platinocianură de bariu. Termenul de raze X a prins la public, chiar dacă în unele țări vorbitoare de limbă germană ele sunt încă menționate ca „Raza Rontgen”.
Razele X sunt valuri de energie electromagnetică care acționează în mod similar cu razele de lumină, dar la lungimi de undă de aproximativ 1000 de ori mai scurte decât de cele de lumină. Rontgen s-a închis în laboratorul său și a efectuat o serie de experimente pentru a încerca să înțeleagă mai bine ceea ce descoperise. El a aflat astfel că razele X pot penetra trupul omenesc, dar nu și substanțele cu o densitate mai mare, cum ar fi osul și plumbul și că acestea pot fi fotografiate.
Descoperirea lui Wilhelm Conrad Rontgen a fost etichetată drept un miracol medical iar în curând, razele X aveau să devină un instrument de diagnostic important în medicină, ce permitea pentru prima dată doctorilor să vadă în interiorul corpului uman fără a fi necesară intervenția chirurgicală.
În anul 1897, razele X au fost folosite pentru prima dată pe un câmp de luptă, în timpul Războiului din Balcani, pentru a găsi gloanțele și oasele rupte din interiorul pacienților.
Oamenii de știință s-au grăbit să recunoască beneficiile razelor X, dar au fost mai înceți în înțelegerea efectelor nocive ale radiațiilor. Inițial se credea că razele X ar fi trecut prin corpul uman la fel de inofensiv ca și razele de lumină. Cu toate acestea, după doar câțiva ani, cercetătorii au început să raporteze cazuri de arsuri și leziuni ale pielii după expunerea la razele X. Mai mult decât atât, în 1904, asistentul lui Thomas Edison, Clarence Dally, ce lucrase intens cu razele X, a murit din cauza unui cancer de piele. Moartea lui Dally a determinat unii oameni de știință să ia mai în serios riscurile radiației, asta chiar dacă nu erau încă înțelese în totalitate. După puțin timp au început să apară zvonuri despre căderea părului și apariția leziunilor grave ale pielii de pe urma folosirii excesive a razelor X.
În timpul anilor 1930, 1940 și 1950 multe magazine americane de pantofi puneau la dispoziția clienților fluoroscoape ce utilizau razele X, pentru a le permite acestora să vadă oasele de la picioare odată încălțați cu pantofii doriți. Abia în timpul anilor 1950 această practică a fost considerată prea riscantă.
Wilhelm Conrad Rontgen a primit numeroase premii pentru munca sa, inclusiv premiul Nobel pentru Fizică în anul 1901. Chiar și în aceste condiții, el a rămas un om modest și nu a încercat niciodată să-și breveteze descoperirea.
În ziua de astăzi, tehnologia razelor X este utilizată la scară largă în medicină, în analiza materialelor și în dispozitive pentru scanerele de securitate din aeroporturi. Echipamentele eficiente și măsurile de precauție au redus semnificativ potențialele efecte negative ale aparaturii cu raze X.
