Paianjenii sunt nevertebrate care fac parte din ordinul Araneae, din clasa Arachnide. Exista cel putin 40 000 de specii de paianjen. Acestia se gasesc in toata lumea, de la zonele artice la cele tropicale. Acestia pot trai atat in varful muntilor cat si in apa, in cupole de matase pe care le alimenteaza cu aer.
Păianjenii sunt una dintre cele mai diverse și răspândite grupuri de animale de pe Pământ, cu peste 40.000 de specii descoperite. Acești prădători cu opt picioare pot fi întâlniți în aproape toate colțurile lumii, de la pădurile tropicale la regiunile arctice. Înarmați cu colți veninoși și abilitatea de a țese pânze de mătase, păianjenii sunt vânători extrem de eficienți, care joacă un rol esențial în echilibrul ecosistemului.
Anatomia păianjenului: caracteristici fizice și funcționale
In functie de specie, un paianjen poate masura intre 6 milimetri si 25-30 de centimetri. Toti paianjenii au 8 picioare, iar unele specii isi folosesc picioarele din fata pentru a imita antene, cum au furnicile. Acestia sunt pradatori ce nu au aripi sau falci pentru a mesteca, insa au o mica trompa pe care o folosesc pentru a suge interiorul prazii, transformat in lichid. Paianjenii sunt, de asemenea, capabili sa-si manance propria matase.
Foarte multi oameni cred ca paianjenii sunt insecte, insa acest lucru nu este adevarat. Corpul unei insecte este format din 3 parti, in timp ce corpul unui paianjen este format din 2 parti. Cele doua parti ce alcatuiesc corpul unui paianjen sunt: partea dura formata din cap si torace, si partea moale, care este abdomenul.
Cele doua parti sunt legate intre ele printr-o talie subtire numita “pedicul”. Acest pedicul permite paianjenului sa-si miste abdomenul in orice directie. Paianjenii au doua papile atasate de cap, pe care le folosesc pentru a se curata si pentru a se hrani. La masculii adulti, capetele acestor papile sunt transformate in structuri specifice, folosite la imperechere. Deoarece paianjenii nu au antene, acestia isi folosesc perii sensibili de pe picioare pentru a simti mirosuri, sunete, vibratii si curenti de aer.
Majoritatea paianjenilor au 8 ochi, pozitionati in diverse feluri. Unele specii au 6, 4 sau chiar 2 ochi, iar unele specii intalnite in pesteri nu au ochi deloc. Uneori o pereche de ochi este mai bine dezvoltata decat ceilalti ochi. Speciile de paianjeni vanatori, ca paianjenul saltaret sau paianjenul lup, au vederea de la moderata la excelenta. La paianjenul saltaret, perechea principala de ochi vede in culori.
Cum vânează păianjenii: de la colți veninoși la pânze sofisticate
Paianjenii pot face 7 tipuri diferite de panza, de la panza lipicioasa pentru a-si prinde prada, pana la panza cu firul rezistent. Acestia isi folosesc, de asemenea, panza drept parasuta sau pentru a se proteja pe ei insisi si pe puii lor. Aceste tipuri de panza sunt produse de glande si tuburi specializate, care se gasesc de obicei in zona abdomenului.
Tipuri de pânze de păianjen și utilizările lor
Nu exista niciun paianjen care sa poata scoate toate cele 7 tipuri de panza. Unele specii isi folosesc panza pentru a vana, in timp ce alte specii vaneaza fara a se ajuta de panza. Panza poate, de asemenea, fi folosita pentru a-i ajuta la catarat, pentru sacii de oua, pentru a infasura prada, etc.
Toti paianjenii in afara de cei din familiile Uloboridae si Holarchaeidae si cei din subordinul Mesothelae, au colti si pot injecta venin pentru a se proteja sau pentru a-si omori prada. Dintre acestea numai aproximativ 200 de specii au muscatura periculoasa pentru om. Multe specii de paianjen au muscaturi care sunt dureroase, insa nu afecteaza prea mult sanatatea unui om.
Digestia are loc intern si extern. Paianjenii care nu au chelicere puternice, secreta niste fluide digestive inauntrul prazii, prin intermediul unor conducte din chelicere. Aceste fluide digestive vor lichefia interiorul prazii, permitand paianjenului sa le suga cu ajutorul trompei.
Paianjenii care au chelicerele puternice, mesteca prada cu totul, lasand in urma doar cateva portiuni nedigerabile. Paianjenii au un sistem circulator deschis, adica nu au sange adevarat, sau vene prin care acesta sa circule. Corpul lor este umplut cu hemolimfa, care este pompat de inima prin artere, in niste spatii dintre organe numite “sinusuri”.
Reproducerea la păianjeni și ciclul de viață
Paianjenii se inmultesc prin oua. Ciclul dezvoltarii unui paianjen se imparte in 3 etape: embrionar, larvar si de nimfa. Ouale paianjenilor sunt tinute in saci de matase numiti “coconi”. Masculii folosesc diferite ritualuri si dansuri pentru a se putea apropia de femela fara sa fie confundati drept prada.
De obicei masculii sunt mai mici decat femelele, de aceea, dupa imperechere ei trebuie sa se indeparteze imediat altfel pot ajunge sa fie mancati de femela cu care s-au imperecheat.
Ultimul stadium al paianjenului, cel de nimfa, se imparte in 2 substadii: nimfa sau adolescenta si imago sau varsta adulta. Paianjenul atinge maturitatea sexuala abia cand atinge stadiul de imago. Dupa ce ating maturitatea sexuala, paianjenii nu mai naparlesc, exceptie facand femelele anumitor specii care naparlesc toata viata.
Multi paianjeni traiesc in jur de un an, dar exista paianjeni care traiesc si 2 ani sau mai multi. De exemplu femelele tarantula traiesc pana la 20 de ani. Paianjenii se protejeaza cu ajutorul muscaturii, mai ales speciile care nu pot fugi foarte repede. Unele specii, cum ar fi cel auriu din desertul Namibia, scapa de viespea care are obiceiul sa-si depuna ouale in corpul sau, fugind intr-o parte. In ciuda faptului ca paianjenii sunt priviti cu teama sau dezgust, aceste creaturi au adus si beneficii omului.
In Cambodgia, tarantulele sunt consumate ca delicatese, dupa ce li se indeparteaza firele de par care sunt iritante si pot produce alergii. De asemenea, veninul anumitor specii este folosit ca pesticid nepoluant, intrucat este inofensiv pentru majoritatea animalelor si omoara doar insectele.
In medicina, veninul ar putea fi folosit la tratarea aritmiei cardiace, bolii Alzheimer, accidentelor cerebrale etc., iar matasea de paianjen ar putea fi folosita in ingineria genetica, datorita faptului ca este atat de elastica si rezistenta.
Veninul păianjenilor și utilizările sale medicale
Veninul păianjenilor este o substanță complexă, compusă din proteine și enzime care paralizează sau ucid prada. Deși majoritatea veninurilor nu sunt periculoase pentru oameni, cercetările recente au descoperit că veninul păianjenilor ar putea avea utilizări medicale.
Studiile sugerează că veninul unor specii ar putea fi folosit pentru a dezvolta medicamente împotriva unor afecțiuni precum aritmiile cardiace, accidentele vasculare cerebrale și boala Alzheimer. Această descoperire deschide noi perspective în cercetările medicale.
