Dorel, Bulă, Acarul Păun, Miticii sunt personaje emblematice ale folclorului urban din spaţiul autohton, prezente frecvent în glume, bancuri, anecdote, gaguri, care întotdeauna au un “tâlc”, fac trimitere la anumite realităţi, mentalităţi, tipologii, comportamente, defecte umane, sunt purtătoarele unor mesaje morale, ascunse sub o formă amuzantă sau ironică.

Aceste personaje au apărut în epoci culturale relativ târzii (în secolul trecut), dar se înscriu pe linia altor personaje pitoreşti din folclorul tradiţional (de exemplu, Păcală şi Tândală), scopul fiind de a transmite voalat nişte realităţi sau, pur şi simplu, pentru a face haz de necaz, un fel al românului de a depăşi momentele dificile sau, poate, o caracteristică general umană, dacă ne gândim la o celebră afirmaţie a unui scriitor francez din secolul trecut, Marcel Pagnol, care spunea că “omul râde doar de om sau de un animal sau de un obiect care seamănă cu un om”.

Pe de altă parte, predispoziţia românului de a lua “à la légère” lucrurile neconvenabile, defectele individuale şi colective poate ţine şi de profilul nostru “balcanic”, generat de o specificitate istorică, aici, la “Porţile Orientului”, şi care este asociat adesea cu relativizarea valorilor morale, cu superficialitatea, inconsistenţa, indiferenţa, zeflemeaua, băşcălia, dar şi cu refuzul autorităţii, al dictaturii, cu o dorinţă de libertate care, deşi ţinută în frâu multă vreme, nu s-a stins niciodată.

Dorel – un arhetip

Dorel, personaj din folclorul urban
Dorel, personaj din folclorul urban

Când un lucru nu este bine făcut sau este făcut de mântuială, cu siguranţă “Dorel” este de vină. Dorel este bine intenţionat, dar naiv, incompetent şi iresponsabil, nimic nu-i reuşeşte. Atât de mulţi “Dorei” în România, încât, probabil, nu există loc de muncă sau domeniu de activitate în care să nu dai peste unul – Dorel este pe şantier, în construcţii, Dorel este pe buldozer, pe motostivuitor, Dorel asfaltează, Dorel lucrează în amenajări interioare, Dorel are idei, Dorel are “soluţii”, Dorel este “săritor”, “inventiv”, pe Dorel îl găseşti întotdeauna.

De ce “Dorel”?… Nume onorabil, de altfel! Pentru că “Dorel” are o poveste. El a fost, cu ani în urmă, protagonistul unei campanii publicitare de succes, pentru o marcă de coniac ieftină. Cel care l-a interpretat pe “Dorel”, în videoclipurile campaniei, unde mereu este însoţit de colegii de muncă, cei care îi mai dau câte un sfat, în timp ce el face totul de-a-ndoaselea (“Ne mişcăm şi noi mai cu talent?” etc.), este un cascador cunoscut, pasionat de echitaţie.

Campania publicitară a trecut, dar “Dorel” a rămas în memoria colectivă, este un arhetip, nepriceperea lui, gafele, incompetenţa sunt emblematice, poate mai reprezentative astăzi ca oricând. Iar ştirile cu “Dorel” nu lipsesc din peisajul cotidian – “Dorel loveşte din nou!” aproape că a devenit laitmotiv in mass-media si in vieţile noastre.

Internaţionalizarea lui Dorel…

Internationalizarea lui Dorel
Internationalizarea lui Dorel

Celebrul romancier Paulo Coelho, care a venit de mai multe ori în România, cu ocazia lansării unora dintre romanele sale, în versiunea românească, şi care s-a plimbat prin multe locuri din ţara noastră, a contribuit (involuntar sau nu) la popularitatea lui Dorel, postând pe pagina sa de Facebook o fotografie care surprinde o ipostază de pe un şantier de la noi, in care un muncitor lucrează şi alţi zece îl privesc. Comentariul scriitorului, referitor la poză, este: “A snapshot of the world today” (“Un instantaneu al lumii de astăzi”) – un fel de a sublinia universalitatea personajului.

De la Dorel la… Bulă – personajul bancurilor din perioada comunistăRasu' plansu

Bulă s-a “născut” în epoca ceauşistă, fiind unul dintre cele mai populare personaje din bancurile românilor, cu nenumărate aluzii la realitatea acelor vremuri. Este “prostul” tragi-comic, exponent al unei lumi “pe dos”, disimulant, ceea ce ar putea indica un soi de şmecherie mascată, un prototip al celor care se “descurcă”.

Paradoxal, într-un sondaj din 2006, făcut de Televiziunea Română – “Cei mai mari 100 de romăni ai tuturor timpurilor” – votul romănilor l-a plasat pe Bulă pe locul 59, conferindu-i statutul de “personalitate”, nu de personaj, situaţie care ar trebui măcar să ne pună pe gânduri, chiar dacă apariţia acestei figuri în folclorul urban a fost, în respectiva epocă, o formă de defulare socială.

Acarul Păun – “ţapul ispăşitor”

Acarul Păun - accidentul de la Vintileanca
Acarul Păun – accidentul de la Vintileanca

Acarul Păun este un alt personaj reprezentativ pentru lumea românească. În conştiinţa colectivă, este cineva asupra căruia se aruncă vina pentru greşelile altora, adică un fel de “ţap ispăşitor”. Sau, aşa cum se precizează în “Dicţionarul de termeni argotici”, “persoană învinuită pe nedrept de comiterea unei infracţiuni pentru acoperirea adevăraţilor vinovaţi“.

Acarul Păun a existat cu adevărat. La data de 2 iulie 1923, la Vintileanca, în judeţul Buzău, a avut loc un teribil accident feroviar – un accelerat care circula pe ruta Bucureşti – Iaşi s-a ciocnit cu un tren de marfă. Autorităţile au raportat 105 persoane rănite şi 66 de morţi, iar vinovat a fost considerat acarul Păun, un muncitor feroviar care manipulează dispozitivele de acționare a acelor de macaz și care asigură întreținerea acestora şi care nu ar fi schimbat macazul la timp.

În presa vremii, subiectul a fost dezbătut pe larg, săptămâni întregi, rezultatele anchetei oficiale au fost neconvingătoare, s-a ţinut şi o şedinţă de guvern consacrată acestui tragic eveniment, s-a cerut demiterea ministrului Lucrărilor Publice şi a directorului CFR, constatându-se mai multe deficienţe şi mai multe persoane vinovate, dar singurul care a plătit, până la urmă, a fost doar acarul Păun, condamnat la închisoare. Acesta s-a stins din viaţă la scurtă vreme după ce a fost eliberat, iar la numai o lună după moartea sa a fost achitat, împrejurări care au provocat multă suferinţă întregii sale familii.

Şi la vremea respectivă şi ulterior, pentru cei mulţi, acarul Păun a devenit şi a rămas un simbol al omului simplu, care munceşte din greu, victimă a sistemului, singurul care plăteşte pentru incompetenţa şi indiferenţa celor de la putere.

Citește și:  Azi aici, mâine-n Focşani – sensul şi originea expresiei

Miticii şi miticismul

Mitici
Mitici

Mitică nu este un oarecare. De la Caragiale încoace a dobândit atâta popularitate încât a devenit, astăzi, substantiv comun înregistrat de dicţionare – “mitică – persoană superficială şi neserioasă” (DEX) – folosit frecvent cu formă de plural (“mitici”). A generat şi un câmp semantic vast – “miticismul” – înglobând atitudini, comportamente, fapte, vorbe etc. specifice personalor care se comportă ca Mitică.

Mitică, în lumea lui Caragiale

Pe “Mitică”, “moftangiu”, şmecher şi flecar, semidoct, l-a creat Caragiale, “miticii” aparţin posterităţii scriitorului. În viziunea caragialiană, pe Mitică “îl întâlnim atât de des – în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus – în fine pretutindeni. Mitică este bucureşteanul par excellence şi, fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv” (I.L. Caragiale, “Mitică”, in “Universul”, 14 ianuarie 1900).

“De ce trag clopotele, Mitică?”

De ce trag clopotele, Mitică?
De ce trag clopotele, Mitică?

Pentru publicul larg, personajul lui Caragiale a devenit şi mai cunoscut prin filmul “De ce trag clopotele, Mitică?” (scenariul şi regia, Lucian Pintilie), care ar fi trebuit să aibă premiera în 1982, dar, fiind interzis de regimul ceauşist, a fost difuzat pentru prima dată abia în 1990, bucurându-se de un imens succes.

Scenariul filmului reuneşte personaje şi situaţii din mai multe scrieri ale lui Caragiale, (piesa “D-ale carnavalului”, diverse proze scurte), recreate cinematografic, dar păstrând spiritul în care au fost gândite de scriitor şi, evident, limbajul inconfundabil, pentru că, aşa cum observa Mircea Iorgulescu, într-un excepţional “Eseu despre lumea lui Caragiale”, “Într-o lume în care toţi sunt sau devin “d-ai noştri”, fiecare îl crede pe celălalt prost, fiecare, la rândul lui, face pe prostul […] o lume în care, pentru a supravieţui, este nevoie necontenit să intri în corul uniform şi zgomotos al marii trăncăneli”.

Mitică este jovial, “un bârfător, un intrigant, în general din cauza naturii sale ticăloase, și un mistificator generos și confuz” (George Călinescu) – “De ce trag clopotele, Mitică? – De frânghie, monşer!…[…] Mitică e în divergenţă de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuţie, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr: – Nu face pe prostu’, monşer, c-apoi te pomeneşti că rămâi aşa! […] – Ai parale, Mitică? – Nu umblu cu metal, mi-e frică de trăsnet! […] Mitică zice despre un prietin destituit: – L-a-naintat… L-a făcut inginer de poduri… si când e in culmea vervei adaogă: …detaşat cu serviciul in Cismegiu: dă muştele afară!” etc. (I.L. Caragiale, “Mitică”).

Miticii din lumea post-Caragiale

Bucurestiul interbelic, Sursa: Ziarul Metropolis
Bucurestiul interbelic, Sursa: Ziarul Metropolis

În lumea post-Caragiale, implicit în cea de astăzi, “Miticii” (cu referire mai ales la capitală şi la “regăţeni”) nu numai că nu au dispărut, dimpotrivă, au proliferat, dar ceva s-a schimbat în profilul acestora. Pe Mitică al lui Caragiale, observa Dan C. Mihăilescu, un critic şi eseist contemporan, “l-a ucis miticismul […] Treptat, bietul personaj cu farmec bulevardier, de fante plezirist, stâlp al cafenelei bucureştene, al jemanfişismului şi risipitorismului sudist a devenit emblema „netrebniciei româneşti“ şi a „neantului valah“.

Miticii de astăzi par a fi mai apropiaţi de “Craii de Curtea Veche” (Paşadia, Pantazi, Pirgu) din romanul lui Mateiu Caragiale, din1929, “un fel de boieri dezmăţaţi” (George Călinescu), personaje din “boema deşănţată a Bucureştilor, cu obiceiuri preluate de la fanarioţii greci. Paşadia şi Pantazi (doi dintre “crai”), coborâţi dintr-o nobilime locală, sunt paradoxali prin comportamentul lor, pentru că viciile extreme sunt combinate cu rafinamentul unei lumi “întoarse pe dos”. Pirgu (al treilea crai), spre deosebire de ceilalţi doi, este de extracţie mai joasă, o lichea declarată, cu puterea deosebită de a cunoaşte aceste medii şi de a se folosi de influenţa acumulată ocult. El este obsedat de dragostea fără reţineri, de cântecele fără perdea, de tot ceea ce ţine de sfera grotescului, a trivialului şi a caracterului josnic al fiinţei umane” (Nicolae Manolescu, “Arca lui Noe”).

“Concepţia despre viaţă a românului mijlociu e vodevilescă”…

Nenea Iancu, Sursa: Jurnalul
Nenea Iancu, Sursa: Jurnalul

De fapt, “Miticii” contemporani sunt expresia unui anumit profil psihologic, individual sau colectiv, emblematic pentru realitatea în care trăim, “personaje” care au pierdut farmecul lumii lui Caragiale şi pe acela al “Crailor de Curtea Veche”.

I.L. Caragiale a scris mare parte a operei sale într-o perioadă de criză economică a ţării. În urmă cu peste un secol, ca şi astăzi – impozite mărite, şomaj, reduceri de salarii, spectrul foametei, al sărăciei etc. – aspecte care se regăsesc în dialogurile personajelor. Cu toate acestea, lumea lui Caragiale nu pare o lume în declin, precum a “Miticilor” de astăzi.

Poate că, într-adevăr, “poporul nostru e un admirabil popor meridional, vesel, glumeţ permanent, inconştient de ziua de mâine, bucuros de clipa de faţă […] Românul, clasic şi regăţean, nu admite alt deznodământ decât gluma. Oricât de necăjit ar fi, ar muri dacă seara, la aperitivul de la bodegă sau la bridge-ul de la club, n-ar abunda în anecdote sau în butade. Concepţia despre viaţă a românului mijlociu e vodevilescă” (Mircea Iorgulescu, “Eseu despre lumea lui Caragiale”). Sau poate că alunecarea spre grotesc a “miticismului” din zilele noastre este unul dintre semnele clare ale unei societăţi în derivă, in care si “hazul de necaz” si-a pierdut subtilitatea.

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Parca am trait degeaba, serios :)))) Nu am auzit/citit pana acum de Acarul Paun. Dorel e cel mai popular datorita reclamelor TV. “Vezi ca iei vopseaua!” :)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.