E sezonul pentru schi, anotimpul zăpezilor pufoase și al gerurilor năprasnice, înfruntate doar de la gura sobei. Și așa, mi-am amintit că există în România mea frumoasă, un loc în care, sângele îți îngheață în vene nu doar de frigul iernii ci, de câtă frumusețe găsești acolo!

Clarisa Iordache

Suntem în Dorna Candrenilor, la 11km de Vatra Dornei. Paradisul înghețat al iubitorilor de iarnă și, unul dintre acele locuri în care viața încă mai mustește de tradiție și obicei. Am întâlnit-o pe Florentina, o visătoare incurabilă, în urmă cu câteva ierni. Este o candreancă get, beget, stabilită la Cluj de vreo zece ani. Zece ani, din cei aproape 28, petrecuți departe de casă. Cu toate astea, nu a uitat nicio clipă cine este, iar rădăcinile-i sunt la fel de adânci, ca ale oricărui stejar din dulcea Bucovină! Până la ea cunoscusem doar oameni mult mai în vârstă, apropiați de locurile părintești. Însă, după prima vizită în Dorna Candrenilor am înțeles ce înseamnă colțul acesta de lume, pentru românii cu suflet curat, indiferent de vârstă.

Clarisa Iordache

Nu ai cum să nu iubești Bucovina. Și despre ea și vrăjile ei adânci care te fac să revii oricând, cu plăcere am tot scris. Dar povestea de astăzi este despre această Dornă, despre candrenii ei și despre o fată care poartă cu mândrie, straiul popular al bucovinenilor.

Clarisa Iordache

De la ea am aflat legenda acestor locuri, pe care ți-o împărtășesc cu drag. Oameni paşnici candrenii. Şi straşnici bărbaţi. Aşa cum le stă bine unor haiduci obişnuiţi cu muntele şi dumul. Mulţi dintre cei care locuiesc acum prin părţile Dornei se trag din neamul Candrenilor.

Clarisa Iordache

Se spune că, demult, prin părţile acelea s-a aciuit un haiduc, Candruţ venit din ţinutul Transilvaniei întemeind aici, o familie. În timp, neamul lui s-a mărit, aşa că, la un moment dat s-a format o comună, pe nume Dorna Candrenilor. Şi în comuna asta, toţi purtau numele de Candreni, iar deosebirea lor se făcea astfel: capului de familie i se adăuga întotdeauna, prenumele tatăui sau chiar al bunicului. Primii locuitori ai comunei dețineau pământuri întinse. În anul 1772, când s-a împărțit moșia între Candreni, adunându-se laolaltă toți membrii acestei mari familii de ciobani au văzut că pământul lor avea o întindere uriașă, de la vârful Măgura Calului, până dincolo de muntele Oușoru.

Clarisa Iordache

Așa a început Florentina, povestea despre locul ei natal. Când am ajuns pentru prima dată în Dorna Candrenilor, toată suflarea se dezmorțea după o iarnă grea. Dealurile care păzeau cumva gospodăriile de toate capriciile gerurilor încolțite printre stâncile din apropiere te adânceau, pe măsură ce le cutreierai, în povestea lor. Și, la orice pas, printre ulițele pe care se odihneau agale cai cu ciucuri roșii la urechi, sau pe malurile obosite ale pâraielor mereu grăbite puteai găsi o liniște aparte.

“Știi cum e la Dorna, mă întrebă, Florentina, urcând sprintenă, coama unui deal? O legătură între Dumnezeu și natură, pe care, dacă omul o vede știe că asta trebuie să însemne liniștea și viața. Minunile nu se anunță, ele doar se trăiesc. Sunt acolo tot timpul pentu cei ce vor să vadă. Zâmbetul și căldura care te învăluie în momente în care tocmai s-a oprit o ploaie rece și vârful muntelui e învăluit în ceață dar, totuși razele soarelui au reusit să aducă un curcubeu, trebuie să îți lumineze toată ziua și să se păstreze în suflet, ca și cea mai pură speranță. Dacă și-ar ridica oamenii privirea spre astfel de minuni ar fi mai fericiți, mai blânzi…la Dorna poți face asta. Poți sa fii mai liniștit, mai fericit și să vezi minunile din jurul tău, mai ușor”.Clarisa Iordache

O priveam zâmbind. Eu, bucureșteanca obișnuită cu vacarmul străzilor, deadline-uri și ritm cardiac infernal. Căutasem liniștea despre care vorbea ea, ani în șir dar, nicăieri nu îmi spărsese timpanele ca aici, în Dorna. Mă miram, când îmi spunea că, din vreme în vreme, nu prea multă chiar, trebuie să lase bătrânul Cluj pentru dealurile Dornei și Oușorul cel învăluit între cețuri sau cu tichia de omăt pe creștet. Îl văzusem în depărtare, încă de cu seară. Într-adevăr ai fi spus nu că e un munte ci un ou gigantic, ce iarna își strânge tot albușul pufos, pe creștet, ca să nu înghețe prea tare.

Citește și:  Două zile la Cluj, în liniştea verii

Oamenii sunt tare prietenoși aici, la poalele Oușorului. Deși credeam eu, că vânturile iernilor le-au înăsprit și sufletele. Nu e deloc așa. Patul cel mai călduros, dulceața cea mai aromată, slana cea mai împănată, pe toate le scot la înaintare când e vorba de musafiri. Să nu mai spun că sunt gata să dea și ultima bucățică de brânză din stână, doar să nu pleci de la ei, cu mâna goală.Clarisa Iordache

La slujbele de duminică se adună toată comuna. Îi vezi de cu zori, mogâldețe colorate cum curg spre biserică. Împânzesc ulițele, potrivindu-și ceasurile după cântecul neobosit al cocoșilor și după bătrânul clopot din turlă. Sunt ca niște albinuțe coborând potrivit, de prin cătune ascunse prin lizierele pădurilor, ori din ograda vreunei case singuratice, cocoțate pe-un vârf de deal. Toți au straiele acelea alese, scoase doar la vreme de sărbătoare din lada de zestre. Flori de toate neamurile, împodobesc mânecile iilor. Si fire aurii trasează apele catrințelor, până la poale. Capetele femeilor sunt frumos împodobite, după vârstă, în năfrămi la fel de colorate. Iar bărbații, tăcuți dar vrednici, nu-s mai prejos în frumusețe, decât femeile ce le stau la braț.

Floricica mă ia de mână și mă poartă peste dealuri, până la casa Moșului, bunicul ei cel de mult plecat. Casa nu e mare și nici nu e străjuită de termopane. E o casă simplă, bătrânească, cu șergare la ferești și cergi frumos brodate, peste tot. Are pereți albaștri, exact ca cerul Dornei, vara. Și mai are și parte din liniștea aceea asurzitoare, care hălăduie în voie, pe ulițe. Toată inspirația ancestrală e adunată în casa aceea. Toată viața de demult a satului bucovinean se regăsește în cămăruțele acelea…

După ce petreci o vreme acolo, e timpul să îți iei picioarele la spinare și să cutreieri în amănunt zona. Și n-ar strica să urci în șaua vreunui armăsar voinic și să dai o raită pe toate dealurile acelea pline de surprize și să te îndrepți spre…

Clarisa Iordache

Poiana Negri, un alt loc plin de povești, din apropiere de Dorna Candrenilor. Aici, apa respiră de sănătate, atât de bine încât, capitalismul a hotărât că trebuie închisă în sticle de plastic, de diferite mărimi, și împrăștiată în întreaga țară, să știe tot românul ce apă beau dornenii și cât de vie este! Și, în orice loc ai călca, încremenirea aceea a tuturor zgomotelor cotidiene te urmărește la orice pas. Ai spune că totul stă în loc aici! Până și copii chiuie parcă în șoaptă, să nu tulbure liniștea! Și iarna, mai ales, când haina cea grea de omăt se așterne din belșug aici, după ce toate stihiile au obosit să mai sufle cu putere și nărav, totul tace, încremenit, agățat de țurțuri sau de sulițele soarelui înghețat și el, undeva, deasupra Oușorului!

Clarisa Iordache

“Nu muzeele, pârtia sau alte lucruri materiale fac Dorna sa fie Dorna din sufletul meu – îmi spune Floricica, privind galeș de printre cetini de brad stufos- ci, liniștea pe care o are. Acolo timpul trece altfel, e măsurat altfel. Știu că într-o duminică, ningea ca în povești și asa era o liniște ca puteai să îți asculți bătăile inimii. Atât se auzea. Inima și fulgii. Ma întreabă lumea de ce am plecat dintr-un asemenea loc…nu știu să răspund acum. Știu doar ca se simte sărbătoarea în aer, că se aude cum se apropie momentul magic prin ritmul definit al tobelor folosite de colindători ca într-un dans ritualic de-al șamanilor. Asta și e de fapt. Dorna e o stare de spirit, e acasă. Trebuie să o simți, poate mai înainte să o vezi. Iar dacă ajungi să o vezi, trebuie să îi cercetezi îndeaproape toate cotloanele, exact așa cum face liniștea de aici, cu tine.”

Clarisa Iordache

Florentina mea s-a întors la Cluj. Eu, în Bucureștiul ce nu-ți lasă răgazul clipei, niciodată. Dorna a rămas departe. Însă, așa cum spunea candreanca mea, liniștea Dornei o port și azi în suflet. Ca un tatuaj permanent, bătut în ritmuri de tobe șamanice, la poalele unui munte nins, cu tichie de albuș …

NB: Fotografiile aparţin autorului şi nu pot fi preluate decât cu acordul scris al acestuia!

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.