Drumul chihlimbarului sau Drumul ambrei, deşi mai puţin cunoscut ca “Drumul mătăsii”, este una dintre cele mai vechi rute comerciale, în jurul căreia s-a ţesut o fascinantă istorie. Drumul chihlimbarului este redescoperit astăzi, cu întreaga lui încărcătura mitologică şi istorică, şi redat memoriei umanităţii, chiar şi prin faptul că ambra a rămas, şi în prezent, piatra pretiosă, “magică”, a Nordului.
Cei care călătoresc în Ţările Baltice, în Lituania, Letonia, Estonia, dar şi în regiunea fostei Prusii Orientale, până în zona Kaliningrad-ului sau la Sankt Petersburg, în Rusia, în Gdansk sau Cracovia, în Polonia, în Finlanda, pot admira, în nenumărate locuri, în vitrinele magazinelor, în muzee, frumuseţea acestei pietre preţioase, simbol al prosperităţii şi al norocului, prinsă în superbe bijuterii, lucrate manual, în virtutea şi în stilul unei vechi tradiţii.
Drumul chihlimbarului – “Aurul Nordului”
Drumul chihlimbarului sau Drumul ambrei a fost, în antichitate, o importantă rută comercială, încă din epoca bronzului (anii 3000 -1000 i.Hr.), care lega Marea Baltică (o mare intracontinentală, din nordul Europei, legată de Oceanul Atlantic prin Marea Nordului) şi Marea Mediterană, urmând cursul Vistulei (cel mai important fluviu care străbate Polonia), al Elbei (un fluviu al Europei Centrale, care izvorăşte pe teritoriul Cehiei) şi al Dunării.
Ambra, “Aurul Nordului” sau “Aurul baltic”, o piatră semipreţioasă, translucidă sau opacă, în general de culoare galbenă sau roşcată, foarte rară în sudul Europei, era extrem de apreciată de popoarele antice, care îi atribuiau virtuţi magice şi curative.
Egiptenii, grecii, fenicienii îşi procurau ambra de la negustorii care veneau dinspre Marea Baltică şi dinspre Marea Neagră. În camera funerară a lui Tutankhamon, faraon, conducător al Egiptului între anii 1332 i.Hr. – 1323 i.Hr., s-au găsit nenumărate obiecte făcute din chihlimbar adus din zona Marii Baltice.
Ofrande din ambră au fost găsite şi în sanctuarul antic din Delphi (loc pe care grecii îl considerau a fi un “centrum mundi”), consacrat lui Apollo, zeul grec al artelor, al muzicii, al luminii şi al frumuseţii masculine. Influenţele mediteraneene, identificate de istorici în vârsta de bronz daneză, se explică, în mare măsură, prin legătura dintre aceste regiuni făcută de Drumul chihlimbarului.
Schimburile comerciale dinspre Marea Neagră, inclusiv negoţul cu ambră, urmau “Drumul mătăsii”, care unea Asia cu Europa. Astfel de informaţii au fost culese din diverse surse, dar, mai ales, din “Tabula Peutingeriana”, o copie din secolul al XIII-lea a unei vechi hărţi romane, în care erau consemnate principalele drumuri comerciale (“cursus publicus” – “serviciul poştal imperial”) şi oraşe din Imperiul Roman.
Drumul chihlimbarului – mărturii istorice
Cel care a folosit pentru prima dată denumirea “Drumul chihlimbarului” sau ”Drumul ambrei” este Pliniu cel Bătrân, scriitor roman din secolul I d.Hr., autor al cunoscutei lucrări “Istoria naturală”. El povesteşte despre un explorator grec, din secolul I i.Hr., Pytheas, care a navigat spre Nord şi a ajuns pe o insulă numită Abalos, unde locuitorii se încălzeau arzând chihlimbar, dar pe care îl şi vindeau teutonilor.
În aceeaşi perioadă cu Pliniu cel Bătrân, un istoric grec, Diodor din Sicilia, scrie despre “Insulele ambrei” (pe care grecii le numeau “Insulele elektron” (în greaca veche, “elektron” însemnând “chihlimbar”).
Din coroborarea diverselor surse istorice, se pare că “Drumul chihlimbarului” pornea din Estonia, traversa Polonia, trecea prin “Poarta Moraviei (a Dunării)”, dintre Munţii Boemiei şi Carpaţi, şi ajungea în “drumurile romane” dinspre Marea Adriatică.
Drumul ambrei este o dovadă a legăturilor străvechi dintre germanici, celţi, scandinavi, greci, slavi, toţi fascinaţi de “aurul baltic” – ambra – legături comerciale, în primul rând, dar şi culturale şi spirituale. La vremea antichităţii, o astfel de rută comercială însemna explorări incredibile, întâlniri cu popoare necunoscute, înfruntarea pericolelor, o aventură umană excepţională, care continuă să fascineze lumea modernă.
Chihlimbarul – piatra magică, semnificaţii simbolice şi credinţe
Din preistorie şi până astăzi, ambra a fost folosită ca bijuterie, obiect de artă sau obiect de cult. Chihlimbarul sau ambra, galbenă, translucidă, mai rar albăstruie sau verzuie (precum ambra din Republica Dominicană) provine din răşina de pe arbori care, în timp, s-a solidificat. De multe ori, în masa răşinei s-au conservat fosile – resturi vegetale sau mici vietăţi (insecte) – care au rezistat astfel milioane de ani.
Au fost găsite părţi de obiecte şi bijuterii din ambră în Peştera Altamira, din Spania, şi în alte grote din vestul Europei, din perioada lui Homo sapiens. De altfel, unul dintre cele mai mari zăcăminte de chihlimbar din Europa, vechi de 110 miloioane de ani, se află în Spania, în peştera El Soplao. Superbe perle din ambră s-au conservat şi în spaţiile locuite de celţi, în secolele al VI-lea – al V-lea i.Hr.
În mitologiile diverselor popoare s-au ţesut legende, potrivit cărora chihlimbarul reprezintă “lacrimile zeilor”. În Roma antică, femeile obişnuiau să poarte asupra lor o bijuterie din ambră, ca talisman, iar mai târziu această piatră preţioasă a devenit simbol al iubirii eterne.
Ambra galbenă (numită în greceşte “elektron”) a dat numele “electricităţii”. Thales din Millet, savant şi filosof grec, este cel care a descoperit proprietăţile magnetice ale chihlimbarului.
Jean Chevalier, în “Dicţionarul de simboluri”, făcând referire la mătănii si la amulete făcute din ambră, arată că acestea funcţionează ca nişte “condensatori de curent” şi că “autoîncărcându-se, aceste obiecte îl descarcă pe cel care le poartă sau le înşiră de tensiunile fizice si psihice”.
Chipurile sfinţilor şi ale eroilor sunt pictate frecvent în culoarea ambrei, sugerându-se oglindirea cerului în fiinţa lor, precum şi puterea de atracţie. Prin talismanele din ambră se creează, de asemenea, spun credinţele vechi, o legătură între energia cosmică şi cea individuală.
Dionisie Aeropagitul, unul dintre bărbaţii atenieni convertiţi la credinţă, în secolul I d.Hr., de către Apostolul Pavel, era convins că “ambra aparţine esenţelor cereşti, deoarece, îmbinând formele aurului şi argintului, simbolizează, în acelaşi timp, puritatea nesfârşită, incoruptibilă, de neclintit, de neatins, care aparţine aurului, şi strălucirea limpede, scânteietoare şi celestă a argintului”.
Camera de chihlimbar – o istorie misterioasă
La Tsarskoye Selo, lângă Sankt Petersburg, în reşedinţa de vară a ţarilor Rusiei, se găsea “Camera de chihlimbar”, supranumită “a opta minune a lumii”. O încăpere cu pereţii în întregime acoperiţi de ambră sculptată, un dar făcut de regele Prusiei, Frederic-Guillaume, ţarului Petru cel Mare, în 1716.
Decoraţia încăperii a fost concepută de către arhitectul şi sculptorul german, adept al stilului baroc, Andreas Scluter. Executarea decorurilor a fost realizată la Dantzig şi Konigsberg, în Prusia, de către maeştri în sculptura lemnului şi în realizarea lambriurilor în ambră şi toate au fost destinate, iniţial, pentru “Sala albă” a Castelului din Berlin, al lui Frederic I.
Când ţarul Petru cel Mare a vizitat reşedinţa regelor prusaci şi-a exprimat admiraţia pentru o astfel de realizare, care, ulterior, i-a fost dăruită. Fiica ţarului Petru I, Elisabeta Petrovna, a ales ca destinaţie a “Camerei de chihlimbar” Palatul de iarnă, din Sankt Petersburg. Arhitectul italian Bartolomeo Rastrelli a mărit încăperea decorată cu ambră şi i-a dat formă definitivă, adăugându-i stâlpi din oglinzi şi scupturi aurite.
Timp de două secole s-a aflat în Palatul ţarilor această excepţională operă de artă, cu o suprafaţă de 55 de metri pătraţi, conţinând peste şase tone de ambră. A fost furată de nazişti, în 1941. Aceştia au demontat-o bucată cu bucată, în 36 de ore, au ambalat-o în 27 de cutii şi au trimis-o la Konigberg, o enclavă teritorială, izolată de restul Rusiei, între Polonia şi Lituania.
Dispariţia ei a rămas o enigmă până astăzi, de vreme ce, din 1945, până astăzi, nu s-a găsit nicio urmă a decoraţiunilor unice în lume, de o valoare inestimabilă, cu excepţia unei comode şi a unui mozaic, găsite în 1997, în Germania.
În 2003, după o muncă de 30 de ani, a fost reconstituită şi inaugurată o “Cameră de chihlimbar” identică, la 31 mai, cu ocazia tricentenarului oraşului Sankt Petersburg. S-au folosit prntru reconstituire fotografii alb-negru ale decoraţiunilor originale şi o singură fotografie color.
Lucrările au fost efectuate de o companie germană, iar inaugurarea s-a făcut în prezenţa Cancelarului german Gerhard Schroder şi al preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Costul total al acestei munci a fost de 3,5 milioane de dolari, iar valoarea actuală a acestei capodopere este estimată între 142 şi 500 milioane de dolari.
Cel mai valoros chihlimbar din lume se găseşte în România – Chihlimbarul de Buzău
Drumul chihlimbarului, din antichitate, ca şi Drumul Mătăsii, nu ocolea regiunea Mării Negre şi nici cursul Dunării. Specialiştii spun că, în România, se găseşte cel mai vechi chihlimbar, de peste 260 milioane de ani. La acest record se adăugă şi faptul că ambra de Buzău este de o calitate excepţională şi în peste 160 de culori şi nuanţe.
Mai mult, cel mai valoros chihlimbar – ambra neagră – se găseşte tot în ţara noastră, la Colţi, în judeţul Buzău, regiune care atrage atenţia şi prin alte locuri sau fenomene, precum Vulcanii noroioşi, de la Berca, “Focul viu” de la Lopătari, aşezările rupestre din Munţii Buzăului.
Despre existenţa ambrei de Buzău se ştia încă din secolul al XVI-lea, de vreme ce documentele consemnează că Mihnea Vodă, în 1578, a dăruit bisericii din Aluniş, comuna Colţi, o uşă încrustată cu bucăţi de chihlimbar. Pe atunci, oamenii adunau chihlimbarul din aluviunile pâraielor.
Primele ateliere de prelucrat ambra au apărut în zonă în secolul al XIX-lea, dar despre o exploatare industrială se poate vorbi în secolul al XX-lea – singura exploatare din lume în care ambra a fost extrasă din mine subterane, după ce inginerul Dumitru Grigorescu a concesionat pământ la stat şi a amenajat 39 de mine, în perioada 1902 – 1937. Ultima mină a fost închisă în 1986, când s-a extras inclusiv ambra neagră.
Specialiştii spun că nu se ştie ce s-a întâmplat cu ambra extrasă din această zonă. Unii susţin că o parte a ajuns în Rusia, pentru refacerea celebrei Camere de chihlimbar, din Palatul Ţarilor, de la Sankt Petersburg.
În 1927, inginerul Dumitru Grigorescu a oferit în dar Reginei Angliei un medalion de chihlimbar, de rară calitate, care avea în interior insecte fosilizate şi picături de apă. Se pare că Gheorghiu Dej i-a oferit si el, lui Stalin, o pipă din chihlimbar galben-roşiatic, extras de la Colţi.
În anii 1970, s-a înfiinţat în comuna Colţi, judeţul Buzău, un Muzeu al Chihlimbarului, deschis şi în prezent, cu peste 300 de piese brute şi prelucrate de ambră (sau “rumanit”, cum i se mai spune chihlimbarului românesc), printre care şi două bucăţi excepţionale, una de 2 kilograme, alta de 3,5 kilograme.
Chihlimbarul de Buzău a fost declarat “Arie protejată”, corespunzând celui mai bogat perimetru ambrifer, “Rezervaţie Naturală de tip geologic şi paleontologic”, cu o suprafaţă de 2,52 hectare. Aici incă se află ambră în peste 160 de culori, iar multe dintre roci au un bogat conţinut fosil – viespi, albine, furnici, miriapode, crustacee, păianjeni, fluturi, pene de păsări, bucăţi de frunze etc.
În 2008, la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “Astra”, din Sibiu, a fost deschisă pentru public o gospodărie, în stilul specific zonei Buzăului, reprezentativă pentru prelucrarea ambrei de la Colţi. Dar şi această casă ţărănească reconstituită, cu atelier la etaj, precum şi Muzeul de la Colţi – pentru cei mai mulţi români, necunoscute – reprezintă atât de puţin, în comparaţie cu această comoară, unică în lume – ambra neagră şi cel mai vechi zăcământ de chihlimbar din Europa – pe care natura şi timpul au dăruit-o spaţiului românesc.
Drumul ambrei, vechi cât civilizaţia europeană, venind, în timp, de mii de ani, iar în spaţiu, dinspre ţinuturile nordice ale Ţărilor Baltice, până în sudul continentului, încărcat de o istorie bogată, dar şi de o mitologie fascinantă, dovedeşte că popoarele, în devenirea lor, au parcurs etape care nu au însemnat numai războaie de cucerire sau de apărare, dar şi schimburi comerciale, culturale, adică un “drum” al civilizaţiei. Iar “spiritul” ambrei continuă, probabil, să ne lumineze şi ne inspire eternitatea.
