Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022, Luna Nouă şi Orionidele sunt trei fenomene astronomice care ne oferă un splendid spectacol celest în acest sfârşit de octombrie, amintindu-ne încă o dată că ceea ce se întâmplă deasupra noastră face parte dintr-o “poveste” infinită, la care suntem conectaţi, cu sau fără voia noastră, aici, pe Terra, “Un punct albastru pal” (“Pale Blue Dot”), cum se vede planeta noastră din spaţiu, sau “un fir de praf suspendat pe o rază de soare”, cum a numit-o celebrul astronom Carl Sagan.
Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022
Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022, a doua (după cea din 30 aprilie) şi ultima din acest an, va fi vizibilă din Europa, inclusiv din România. Este a 26-a eclipsă parţială de Soare din secolul al XXI-lea.
Fenomenul va putea fi observat de pe întreg teritoriul României, acoperirea discului solar situându-se între 33%, în vestul ţării, şi 44%, în nord-est. La Bucureşti, începe la ora 12:26 şi durează până la 14:49, punctul maxim producându-se la 13:38. În restul ţării, diferenţa de timp între momentele în care poate fi observată eclipsa este de +/- 10 minute.
Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022 va fi vizibilă în cea mai mare parte a Europei (cu excepţia Peninsulei Iberice) si din Urali, Siberia de Vest, Orientul Mijlociu, Asia de Vest, până in nord-estul Africii, faza maximă înregistrându-se în Câmpia Siberiei de Vest, în Rusia, lângă Nijnevartovsk, de unde Soarele va fi ascuns în proporție de 82,2%.
Luna va începe să acopere Soarele din partea dreaptă-sus, iar durata fenomenului depinde de procentul de acoperire al Soarelui. În nord-vestul ţării, fenomenul durează 2 ore și 18 minute, iar în nord-est, 2 ore și 26 de minute.
Este important de ştiut că, pentru a ne bucura de spectacolul oferit de astfel de fenomene astronomice, care se produc destul de rar, Soarele nu trebuie privit cu ochiul liber (afectarea vederii putând fi iremediabilă), nici direct prin luneta astronomică / telescop / binoclu, ci doar prin filtre speciale – ochelari de eclipsă sau ochelari de sudură cu factorul protectie de minimum 14 (foarte închisi la culoare).
Eclipsa de Soare – un fenomen spectaculos
Eclipsa (din grecescul “ékleipsis” – dispariție, abandon) este un fenomen spectaculos, care i-a fascinat pe oameni dintotdeauna şi care se produce când un corp ceresc trece prin fața altuia. Termenul şi mai potrivit pentru a denumi un astfel de fenomen este “ocultaţie” (când o stea – planetă, lună, asteroid etc. – este mascată complet sau parțial de o altă stea care trece între ea și observator).
Eclipsa de soare are loc atunci când Luna se interpune între Soare şi Pământ. În funcţie de distanţa la care se află Luna faţă de Pământ, eclipsele pot fi totale (întreaga porţiune centrală a Soarelui este blocată), parţiale (doar o parte din suprafaţa Soarelui este blocată) sau inelare (doar un inel subţire de lumină se poate vedea din discul solar).
Motivul pentru care se produc eclipsele solare este acela că distanţa dintre Soare şi Terra este de circa 400 de ori mai mare decât distanţa dintre Lună şi Soare, iar diametrul Soarelui este de aproximativ 400 de ori mai mare decât cel al Lunii. Pentru că orbita Lunii în jurul Pământului este o elipsă, aşa cum este şi orbita terestră în jurul Soarelui, mărimea Soarelui şi a Lunii, aşa cum sunt ele percepute de pe Pământ, variază.
In viitor, doar eclipsă parţială de Soare sau inelară
Eclipsele de Soare nu au fost întotdeauna vizibile de pe Pământ, pentru că, în trecut, Luna era prea aproape de planeta noastră. În timp, orbita Lunii s-a schimbat, iar peste câteva milioane de ani (când distanța Pământ-Lună va crește cu câteva mii de kilometri, când orbita Lunii va continua să se lărgească, precum şi puterea Soarelui) vor fi doar eclipse parţiale sau inelare de Soare.
Un fapt mai puţin cunoscut este acela că eclipsele totale de Soare, care se produc, în general, la un interval de doi ani si care pot dura maximum 7 minute şi 40 de secunde, nu pot fi văzute de la Polul Nord sau de la Polul Sud, în aceste regiuni fiind vizibile doar eclipsele parţiale de Soare.
Eclipsele de Soare – scurt istoric
Fenomenul eclipselor este cunoscut încă din antichitate, oamenii observând cu mare atenţie cerul şi interpretând diversele fenomene ca semne divine. Se pare că babilonienii şi chinezii antici erau capabili să prezică eclipsele de soare încă din jurul anului 2500 i.Hr.
Cea mai veche eclipsă de Soare, consemnată în diverse mituri (pe care specialiştii nu o pot confirma cu certitudine) pare a fi cea din 10 mai 2807 i.Hr., în aceeaşi perioadă menţionându-se şi căderea unui meteorit în Oceanul Indian. În schimb, prima a cărei existenţă a fost demonstrată ştiinţific este cea din 15 iunie 763 i.Hr., cunoscută şi sub numele de Eclipsa Bur Sagale, consemnată într-un text asirian, în care se vorbeşte despre un Soare “îndoit”, “răsucit”, “ascuns”.
În cultura europeană, filosoful Empedocle, în secolul al V-lea i.Hr., este primul care a propus o explicaţie corectă a eclipselor de Soare, iar prima eclipsă de soare anticipată cu exactitate, pe baza unor calcule ştiinţifice, a fost cea din 16 iulie 1330, realizată de Nicephore Gregoras, istoric bizantin, savant, astronom, ale cărui calcule s-au bazat pe “Almageste”, opera fundamentală de matematică şi astronomie a lui Ptolemeu, din secolul al II-lea.
În spaţiul românesc, prima consemnare a unei eclipse de Soare datează din 1386 şi a fost făcută în “Cronica lui Azarie”, scrisă de un călugăr (Azarie), la porunca domnitorului Petru Şchiopul, text care a fost găsit la Biblioteca Imperială din Sankt Petersburg.
Eclipsa de soare/ Eclipsa parţială de Soare – credinţe, curiozităţi
În mentalitatea populară, eclipsa totală si eclipsa parţială de Soare s-au asociat constant cu un sentiment de uimire, de teamă, adeseori, generând diverse credinţe şi superstiţii, care s-au transmis de-a lungul generaţiilor.
La popoarele antice, eclipsa era asociată cu momentul în care monştrii devorau soarele/ luna, de aceea trebuia făcut zgomot puternic, iar izvoarele, fântânile se acopereau, pentru a nu fi “contaminate” de spiritele rele. Multe armate refuzau să lupte când apărea un astfel de semn pe cer sau se aşteptau dezastre şi mari nenorociri.
În China antică, destinul împăratului era anticipat în funcţie de eclipsele de Soare şi de Lună, iar cu patru milenii în urmă, doi astrologi chinezi, Hsi şi Ho, au fost executaţi tocmai pentru că nu au reuşit să prevadă data exactă a următoarei eclipse.
În anumite regiuni din India, în timpurile vechi, dar şi astăzi, se ţine post negru pe perioada eclipselor, pentru că oamenii se tem că mâncărurile ar putea fi otrăvite de spirite nefaste.
Evangheliile spun că, în timpul Răstignirii lui Iisus, cerurile “s-au întunecat”, ceea ce istoricii au interpretat ca o referire la o eclipsă care a avut loc fie în anul 29 d.Hr. sau 33 d.Hr.
Sunt puţine popoarele la care eclipsa de Soare este de bun augur. De exemplu, eschimoşii, din regiunea arctică, sunt convinşi că Soarele, imagine a providenţei, dispare uneori de pe cer pentru a vedea dacă, pe Pământ, sunt toate bune şi la locul lor.
În cultura populară românească, de-a lungul timpului, s-au cristalizat şi alte credinţe şi superstiţii legate de eclipsă, de momentul când Soarele dispare sau este “mâncat”.de vârcolaci, semn de necazuri, molime, secete. De aceea, se spune, este bine ca, după eclipsa de Soare, oamenii să se stropească cu apă sfinţită şi să spună rugăciuni.
Eclipsa parţială de Soare şi Luna Nouă din 25 octombrie 2022
Eclipsa parţială de Soare din 25 octombrie 2022 se asociază şi cu fenomenul de Lună Nouă, când satelitul natural al Pământului este foarte slab luminat de Soare, aproape invizibil, marcând începutul unui nou ciclu. În această fază lunară, Selena (cum denumeau grecii antici satelitul natural al Pământului) nu se vede pe cerul nopții, iar in timpul zilei, pentru că fața sa vizibilă nu este luminată de Soare, este dificilă observarea cu ochiul liber.
Faptul că, la 25 octombrie 2022, au loc două fenomene astronomice – Eclipsa parţială de Soare şi Luna Nouă – este, în primul rând, un prilej de a ne bucura deopotrivă de spectacolul diurn şi de cel nocturn pe care ni-l oferă cerul şi aştrii.
Coincidenţa acestor două fenomene astronomice este interpretată de astrologi (Lună Nouă cu eclipsă de Soare în Scorpion) ca având o mare încărcătură emoţională, ca semn de transformare profundă şi de pregătire a terenului pentru un nou început. Este un moment propice, din perspectiva astrologiei, pentru meditaţie, pentru a scoate la lumină “adevărul”, pentru conştientizarea celor mai arzătoare dorinţe, care pot fi susţinute de energia Scorpionului, care semnifică putere interioară şi control.
Orionidele – cea mai spectaculoasă ploaie de stele a toamnei
După Perseide, cea mai frumoasă ploaie de stele din august, Orionidele sunt o ploaie anuală de meteori care pot fi văzuţi între 2 octombrie şi 7 noiembrie, cu mai mare intensitate în ultima săptămână a lunii octombrie.
Denumirea de “Orionide” vine de la punctul din care par să provină – Constelaţia Orion, una dintre cele mai vizibile constelaţii pe cerul nopţii. Este cea mai prolifică ploaie de meteori, asociată cu Cometa Halley, deoarece se produce anual, în momentul în care Pământul trece prin marginea exterioară a norului de particule din coada cometei Halley.
Când cometa Halley (observată şi consemnată pentru prima dată în istorie în anul 240 i.Hr., de către astronomii chinezi) trece prin Sistemul Solar, Soarele sublimează o parte din gheață, permițând particulelor de rocă să se desprindă de cometă.
Aceste particule de rocă continuă pe traiectoria cometei, sunt „captate” de Pământ si ard în straturile superioare ale atmosferei terestre, astfel încât nu mai ajung pe Pământ și apar ca meteori („stele căzătoare”) atunci când trec prin atmosfera superioară a Pământului.
Până la sfârşitul anului, vor mai putea fi văzute, pe cerul nopţii, Leonidele (3 noiembrie – 2 decembrie), cu radiantul în Constelaţia Leului, Geminidele (19 noiembrie – 24 decembrie) produse de un obiect ceresc (un asteroid) numit “3200 Phaeton”, Ursidele (13 -24 decembrie), asociate cu Cometa 8P/Tuttle, Quadrantidele (după 26 decembrie), cu radiantul în Constelaţia Boarul (Văcarul), cu originea în cometa C/1490 Y1, observată de astronomii chinezi, japonezi și coreeni, în urmă cu aproximativ 500 de ani.
