Efectul Matei (Matthew Effect) este un concept propus şi definit de un important sociolog american al secolului al XX-lea, Robert K. Merton, considerat de mulţi ca fiind fondatorul sociologiei ştiinţelor, domeniu care se ocupă cu mecanismul producerii cunoştinţelor ştiinţifice şi al instrumentelor care fac posibilă această cunoaştere. Tot el este cel care a introdus conceptul de serendipitate, care se referă la felul în care se poate ajunge la o descoperire ştiinţifică într-un mod neaşteptat, în circumstanţe fortuite, adesea în condiţiile cercetării unui alt subiect.
Efectul Matei defineşte un aspect care guvernează, consideră autorul lui, diverse zone ale vieţii individuale şi sociale, de la educaţie, dezvoltare personală, cultură, până la economie, ştiinţă şi tehnologie, şi pe care mulţi dintre noi poate că l-am observat şi ne-am întrebat care sunt resorturile unei situaţii aparent paradoxale.
Ce înseamnă Efectul Matei/Matthew Effect?
Efectul Matei se referă, la modul general, la mecanismele prin care cei “avantajaţi”, într-o situaţie de viaţă, tind să-şi sporească avantajul pe care îl au în comparaţie cu ceilalţi, iar cei dezvantajaţi vor întâmpina şi mai multe dificultăţi, inconveniente şi lipsuri.
Denumirea acestui mecanism i-a fost inspirată lui Robert K. Merton de o frază din Evanghelia după Matei: „Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua„. Scoase din contextul textelor sacre, aceste cuvinte, care apar şi în Pilda Talanţilor, pot părea nedrepte, ciudate, dar adevăratul lor sens este explicat, de exemplu, de Ioan Hrisostom, care spune că “atunci când cineva are bunăvoinţă şi zel, i se vor da lui toate cele de la Dumnezeu; când este gol, nici pe cele ale sale nu le va primi înapoi, nici cele de la Dumnezeu nu i se vor da, că şi ceea ce i se pare că are, zice, se va lua de la el; nu pentru că Dumnezeu ia înapoi ceea ce dă, ci ca să nu se învrednicească el de cele ale Lui„. Altfel spus, cei care au un dar şi îl folosesc cum se cuvine vor primi şi mai mult, iar cei care au şi ei un dar şi îl risipesc vor pierde şi ceea ce au primit.
Pornind de la sugestiile din Evanghelia după Matei, Robert K. Merton analizează fenomenul “acumulării avantajelor” în viaţa oamenilor, constatând că, adesea, un avantaj iniţial atrage alte avantaje. De exemplu, spune sociologul, într-un articol, oamenii de ştiinţă consacraţi şi universităţile cu renume tind să-şi extindă dominaţia în lumea cercetării ştiinţifice. Oamenii de ştiinţă cu renume vor primi întotdeauna mai mult credit decât un necunoscut. Dacă o echipă face o descoperire, meritul se va asocia cu coordonatorul echipei, chiar dacă partea cea mai importantă a făcut-o, să spunem, un angajat rămas anonim. Dacă Premiul Nobel există, laureatul va rămâne întotdeauna un “nume mare”, indiferent de activitatea sa ulterioară. Un astfel de sistem, inevitabil, îi pune în umbră pe alţii, poate la fel de talentaţi, dar, dacă aceştia s-ar asocia cu nume consacrate, notorietatea lor ar creşte, spune Merton..
Preluând ideea, alţi sociologi au aplicat-o în alte contexte, arătând, de exemplu, că în procesul de învăţare, cei mai buni îşi sporesc, în timp, acest avantaj. Învăţarea atrage mai multă învăţare, abilităţile dobândite atrag mai multe abilităţi.
Dacă, de pildă, un copil dobândeşte timpuriu abilităţile de citit/lectură, acest avantaj îl va ajuta mai târziu să-şi formeze mai rapid şi alte competenţe şi să se distanţeze de cei care au învăţat mai greu şi care vor avea probleme de-a lungul întregii vieţi în dobândirea de orice alte abilităţi, indiferent de domeniu.
În mod similar, în economie, în industrie, în tehnologie, companiile, intreprinderile care au randament îşi vor creşte exponenţial randamentul. Fenomenul există şi în natură, explicând de ce organismele care au beneficiat de un mediu favorabil au evoluat, celelalte au dispărut sau au rămas în partea de jos a scării evolutive.
Efectul Matei/Matthew Effect şi Legea de eponimie a lui Stigler
Pornind de la Efectul Matei, economistul american George Stigler, contemporan cu Robert K. Merton, a formulat, la rândul lui, ceea ce a rămas cunoscut ca Legea de eponimie a lui Stigler, care spune că: “O descoperire ştiinţifică nu poartă aproape niciodată numele autorului său”. Sunt rare cazurile şi niciodată recunoscute în totalitate, când o descoperire poartă numele adevăratului descoperitor, decât dacă e vorba de timpuri foarte îndepărtate,
De exemplu, subliniază George Stigler, “Triunghiul lui Pascal” a fost studiat de mulţi alţi matematicieni cu secole înainte, în India, Persia, China (Triunghiul lui Yang Hui) etc., “Binomul lui Newton” are o istorie la fel de veche, “Teorema lui d’Alembert”, fundamentală în algebră, a fost demonstrată de Gauss şi enunţată pentru prima dată de Albert Girard, cu două secole mai înainte. Mai aproape de zilele noastre, Bosonul Higgs, a fost postulat independent de mai mulţi cercetători – Robert Brout, François Englert, Carl Richard Hagen, Peter Higgs, Gerald Guralnik, Thomas Kibble. Boala Parkinson a fost descrisă iniţial de un medic francez, în 1817 sau, după alte opinii, încă din epoca veche a Indiei.
Efectul Matei/Matthew Effect şi “Îngerii mai buni ai firii noastre”, de Steven Pinker
Steven Pinker, psiholog canadiano-american, într-o carte recentă – “Îngerii mai buni ai firii noastre” (The better angels of our nature) – analizează Efectul Matei la nivelul societăţilor, încercând să explice că agresivitatea umană s-a redus de la o epocă la alta şi că, în prezent, trăim cea mai paşnică perioadă din istorie, de vreme ce în preistorie fiecare al şaptelea locuitor al planetei murea violent, iar după anul 2000, doar 1,5% din populaţia planetei a pierit din pricina crimelor sau a războaielor.
Explicaţia lui Pinker, pentru această situaţie, se leagă de Efectul Matei, în sensul că, în societatea modernă, mediul a inhibat instinctul agresivităţii. Cu cât i s-a oferit omului mai multă educaţie, mai multă instruire, cu cât au evoluat relaţiile economice, politicile de promovare a toleranţei şi cu cât s-au consolidat autorităţile şi ierarhiile, cu atât s-a diminuat agresivitatea.
Oponenţii lui Pinker au atras însă atenţia că progresul umanist şi avansul civilizaţiei, în general, nu au făcut decât să tempereze “demonii lăuntrici” ai oamenilor, ca oricând o ideologie sau un lider ar putea instiga la violenţă şi atunci foarte uşor s-ar escalada egoismul, xenofobia, lupta pentru împărţirea sferelor de influenţă etc.
Se pare, spun cei mai mulţi, că “Îngerii mai buni ai firii noastre”, pe care i-am primit în dar, sunt asemenea “talantului” ascuns în pământ, de care omul nu a fost vrednic, şi care pot fi învinşi destul de uşor când rivalitatea şi competiţia dintre cei puternici nu vor avea nicio reţinere în a exploata emoţiile, debusolarea, vulnerabilitatea celor mulţi.
Efectul Matilda, variantă a Efectului Matei
Margaret W. Rossiter, profesor de istoria ştiinţelor, studiind Efectul Matei, a observat că acest fenomen al păstrării “avantajelor” este şi mai accentuat când este vorba de femei. A propus, la rândul ei, un concept – Efectul Matilda (de la numele militantei feministe americane, din secolul al XIX-lea, Matilda Joslyn Gage) – care se referă la negarea sau minimalizarea sistematică a contribuţiei femeilor la cercetarea ştiinţifică, meritul lor fiind atribuit, de regulă, bărbaţilor.
Margaret W. Rossiter aduce nenumărate exemple în acest sens, numai din secolul al XX-lea menţionând, de exemplu pe: Rosalind Franklin, chimista britanică, cea care a obţinut prima fotografie a ADN-ului, prin difracţia razelor X, ceea ce a permis cercetătorilor James Dewey Watson şi Francis Crick să demonstreze structura în dublă elice a moleculei de ADN, descoperire pentru care cei doi au obţinut Premiul Nobel, fără ca numele şi rolul colegei lor să fie pomenit.
Esther Lederberg, microbiolog americn, a lucrat alături de soţul ei, Joshua Lederberg, pentru a demonstra cum bacteriile afectează genele, dar doar soţul ei a primit Premiul Nobel pentru medicină, în 1958.
Jocelyn Bell, astrofizician britanic, a descoperit primul Pulsar (o stea cu un puternic câmp electromagnetic), dar Premiul Nobel pentru această descoperire l-a primit coordonatorul lucrării sale de doctorat, Antony Hewish etc.
Efectul de harem – altă variantă a Efectului Matei
Efectul de harem, variantă a Matthew Effect, este un fenomen sociologic observat tot în zona ştiinţelor, care constă în aceea că un cercetător, cu funcţie şi putere, se înconjoară de o echipă formată din femei, în poziţie de subordonate.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, de pildă, Erwin Frank Smith, specialist în fitopatologie, a angajat peste 20 de asistente de cercetare, pentru a-l ajuta în studiul diverselor probleme agricole. În aceeaşi epocă, Edward Chaeles Pickering, astrofizician şi director al Observatorului Universităţii Harvard, a angajat o echipă de 12 asistente, pe care el însuşi a numit-o “haremul lui Pickering”, pentru a-l ajuta în cercetarea datelor ştiinţifice.
Argumentele care ar justifica astfel de situaţii conduc, toate, spre Efectul Matei: salariul mai mic pentru femei, în pofida calificării lor profesionale, ceea ce înseamnă mai multe angajate pe acelaşi buget, risc de conflict în echipă mai redus, femeile angajate la acest nivel fiind mai puţin susceptibile decât bărbaţii de a intra în competiţie.
Efectul Matei/Matthew Effect – fatalitate sau liber arbitru?
„Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua” – fatalitate sau liber arbitru? Simbolic, textul biblic îndeamnă la sporirea calităţilor proprii, la dezvoltarea fiinţei în care, latent, se află toate posibilităţile. “Darurile”, latenţele sunt diferite de la om la om şi, de-a lungul vieţii, unii ştiu să le descopere şi să le dezvolte, alţii nu. Din complementaritatea şi ponderea acestor daruri se construieşte chipul lumii acesteia.
Rămânând în zona parabolei biblice, cu “Pilda talanţilor”, “cel care a primit cinci talanţi, a făcut zece, cel care a primit doi, a făcut patru, iar cel care a primit un talant nu l-a înmulţit, l-a ascuns şi l-a pierdut şi pe acela”.
Mutatis mutandis, Robert K. Merton, prin Efectul Matei, spune că cei “avantajaţi” tind să-şi sporească avantajul, iar ceilalţi vor deveni din ce în ce mai dezavantajaţi. Fatalitate? Răspunsul depinde de modul de gândire, de convingerile, de preconcepţiile fiecăruia.
Conceptul de liber arbitru, deşi încă foarte controversat, desemnează capacitatea omului de a raţiona, de a acţiona, de a face alegeri după propria voinţă şi nu sub imperiul unei voinţe care îl transcende. Probabil că cei care au inteligenţă, hotărâre, putere, în sensul bun, şi împărtăşesc cu ceilalţi ceea ce au, indiferent de profesie (un medic bun, care tratează pacienţi, un profesor care formează elevi, un agricultor care îngrijeşte roadele pământului, un cercetător care aduce progres, un muncitor din orice domeniu care prin munca lui sporeşte binele celorlalţi etc.), vor dobândi şi mai mult. Cine va risipi ceea ce ar fi putut să fie şi să facă va lupta mereu, debusolat, copleşit, cu inconvenientele, dificultăţile, lipsurile, hazardul.
Între aceste două posibilităţi rămâne o zonă ambiguă, un cerc vicios, al celor care, ajungând la un anumit nivel al cunoaşterii şi al puterii, deturnează sensul acestora, în detrimentul celorlalţi, scot la iveală “demonii lăuntrici”, păstrându-şi avantajele, situaţie pentru care nici pilda biblică, nici Matthew Effect, probabil, nu mai sunt suficient de convingătoare. Iar marea provocare, pentru omul de azi, de mâine, este aceea de a identifica reperele între care se defineşte libertatea individuală, precum şi cea socială, morală, politică, economică etc.
