Eforie este al doilea nume pe care îl pronunțăm (după Mamaia) când ne gândim la litoralul românesc, fiind un oraș creat de comuniști în 1966 prin unificarea administrativă a localităților Eforie Nord și Eforie Sud, aflându-se la 14 km de municipiul reședință de județ, Constanța, fiind parte a regiunii Dobrogea ce se află azi atât pe teritoriul României (județele Constanța și Tulcea) cât și al Bulgariei (regiunile Dobrich și Silistra).

Dincolo de această unificare, cele două localități au o istorie care ar trebui să ne facă mândri de aceste locuri superbe ce pierd nemeritat teren în ultimii ani în favoarea turismului agresiv al altor stațiuni. Dar pentru a putea să ne apropiem sentimental mai mult de un loc, contează mult să-i cunoaștem istoria.

Știm că Dobrogea (cunoscută în trecut ca Sciția Mică), a fost populată inițial de triburi trace, printre care cele de la nord erau numite geto-dace (”geți” de către greci, ”daci” de către), a fost inclusă în secolul I î.Hr. în provincia romană Moesia Inferioara de către împăratul Octavian Augustus, apoi intră în componența Imperiului Bizantin la împărțirea definitivă a Imperiului Roman (395). Dobrogea redevine parte a teritoriului românesc abia după Războiul de Independență (1877 – 1878) când este eliberată de sub stăpânirea otomană, terenul de pe litoral fiind oferit omului politic Mihail Kogălniceanu (prim-ministru în timpul lui Alexandru Ioan Cuza și ministru de externe în timpul lui Carol I) ca recompensă pentru contribuția sa la revoluția din 1848, acesta cedând mai târziu statului român o mare parte a pământului primit pentru a fi colonizat cu români.

Stațiunea Eforie Nord

Arheologii au găsit la jumătate de kilometru de sudul stațiunii Eforie Nord, trei vetre întinse de așezări străvechi: Tuzla Mica, Tuzla Mare și Cainici, care scot la iveală multe detalii importante despre trecutul tumultos al locului.

Eforie Nord, a doua stațiune ca mărime de pe litoralul românesc, a fost înființată în anul 1894, când Ministerul Agriculturii si Domeniilor decide să vândă 100 de hectare de pământ pe malul lacului Techirghiol către Societatea de Binefacere „Eforia Spitalelor Civile“ pentru o bază de tratament. Fântâna publică clădită de Mihail Kogălniceanu în acea perioadă a devenit un alt punct de atracție pentru lumea boemă a perioadei, artiștii și scriitorii devenind nelipsiți ai locului.

Stațiunea își câștigă o reputație de loc cu proprietăți benefice în tratarea multor afecțiuni, fapt ce a dus la popularea sa cu vile, sanatorii, baze de tratament și cu hoteluri. În prezent, opțiunile de cazare la Eforie Nord sunt foarte diversificate, mulțumind toate gusturile și buzunarele, fiind o stațiune aleasă de turiști atât pentru tratament cât și pentru relaxare, dintre terapiile actuale nelipsind băile cu nămol, hidroterapia, kinetoterapia și electroterapie, diverse tehnici de masaj cu sau fără nămol, sauna uscata sau umedă, injecții cu Gerovital/Aslavital, terapii corporale cu pietre vulcanice, băi saline cu alge și băi cu struguri.

Eforie Sud

Urmașii lui Kogălniceanu au vândut în 1899 partea rămasă din pământul moștenit către Ioan Movilă, un descendent al celebrei familii boierești din Moldova secolului XVI . Actul de naștere al localității Eforie Sud este sinonim cu piatra de temelie a hotelului Movilă din același an, acesta fiind cel care a luat hotărârea de a întemeia pe moșia cumpărată, o stațiune balneară între plaja mării și lac. La început, stațiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă, în perioada interbelică numindu-se Carmen Sylva (pseudonimul artistic al reginei Elisabeta, 1843-1916), iar între anii 1948-1962, stațiunea preluând numele Vasile Roaită, un erou ceferist al comuniștilor. Stațiunea și-a dobândit numele de Eforie Sud abia în 1962, pe fondul îndepărtării țării noastre de influența stalinistă, în 1966 lipindu-se administrativ de stațiunea Eforie Nord pentru a forma orașul Eforie.

Ion Movilă a investit toate veniturile pe care le avea și le-a suplimentat cu credite bancare, aducând  medici si chimiști din Viena pentru a studia și folosi proprietățile terapeutice ale apei și nămolului din lacul Techirghiol și împrejurimi, apoi pentru a construi după planurile arhitectului Ivanovici și inginerului Zissu cele doua hoteluri  (Hotelul Parc de azi) și un sanatoriu pentru bai calde de nămol cu 50 de cabine, urmând ca în doar 3 ani (1903-1906) în Eforie Sud să se construiască  aproximativ 50 de vile și hoteluri, precum și anexele comerciale ale stațiunii care sunt locuite chiar și în prezent. La finalul lucrărilor, familia Movilă duce mai departe proiectul lui Ion Movilă (decedat în 1904) și investește în consolidarea terenului nisipos dar și într-o campanie publicitară puternică pe teritoriul european care i-a adus turiști din cele mai îndepărtate colțuri ale continentului.

Eforia Spitalelor Civile din București, cu filiale în toată țara, în anul 1909 înființează aici sanatoriul pentru combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalații de bai calde, aplicații de cataplasme și helioterapie,

Cu toate că stațiunea a fost construită pe baza unui plan de sistematizare foarte bine gândit în 1906 de arhitectul Arta Florescu, primele străzi de aici au apărut abia în 1920, iar în 1927 se finalizează gara și calea ferată, urmând ca tot pe baza terenului, banilor și materialelor familiei Movilă, comunitatea locală să construiască o școală și o biserică. De atunci, stațiunea s-a dezvoltat constant atât pentru cei care doresc un loc de recreere cât și pentru cei interesați de tratamentul balnear, opțiunile de cazare în Eforie Sud fiind foarte diversificate.

Eforie în prezent

În 2015 s-a finalizat proiectul Promenada turistică Eforie Nord – realizat cu fonduri europene, care a dus la reabilitarea promenadei și extinderea lungimii a mai mult de jumătate din plajă cu pana la 100 de metri, care pe lângă spațiile verzi bogate și numeroșii arbori de pe aleile orașului fac din Eforie un loc care atrage turiștii dornici să-și încarce bateriile pe malul mării.