Epistolele pauline şi o expresie intens exploatată – “Dacă dragoste nu e, nimic nu e…”

Epistolele pauline este sintagma care se foloseşte pentru a denumi cele 13 Epistole atribuite Apostolului Pavel (Saul din Tars), din secolul I d.Hr., reprezentând o parte a Noului Testament şi care au influenţat semnificativ gândirea creştină. O a 14-a scrisoare – Epistola către evrei – deşi atribuită, tradiţional, tot Apostolului Pavel, nu este semnată de către acesta şi cei mai mulţi exegeţi ai textelor sacre consideră că este vorba de un alt autor, rămas anonim.

Epistolele pauline sunt adresate diverselor biserici din Imperiul Roman (din Roma, Thessalonic, Efes, Corint, Creta etc.), dar şi apropiaţilor lui Saul din Tars. Nu se ştie mai nimic despre copilăria şi adolescenţa lui Saul din Tars, se poate doar deduce, din scrierile sale, că învăţase limba greacă şi beneficiase de educaţie în cosmopolitul Tars, oraş din sudul Turciei (astăzi, Tarsos), în care s-a născut, mare centru comercial, la vremea aceea, şi sediul unei prestigioase şcoli de filosofie şi retorică.

Probabil că, spun istoricii, şi Saul (nume semitic) şi Paul (nume latinesc) şi Pavel (nume grecesc) îi erau proprii din copilărie, dar ultimul a rămas în conştiinţa veacurilor, de la momentul convertirii lui la creştinism (în urma unei viziuni, în care Iisus i se adresa spunându-i: “Saule, Saule, de ce mă cauţi?/de ce mă prigoneşti?”) şi din momentul în care a început călătoriile sale misionare.

Cei doi Apostoli, Petru şi Pavel, sunt pomeniţi împreună, de sărbătoarea SânPetru de vară (29 iunie), cum este numită în tradiţia românească, pentru că au murit în aceeaşi zi, în anul 67, ambii fiind arestaţi şi condamnaţi la moarte în timpul represiunilor anticreştine, din vremea împăratului Nero.

Epistolele pauline – prima Epistolă către Corinteni

S-a constituit, în timp, aşa-numita Şcoală teologică paulină, reprezentată de învăţăturile transmise de Saul din Tars, în primul rând prin Epistolele pauline, în care principalele teme sunt: evenimentul unic al morţii şi învierii lui Hristos, “omul cel nou”, speranţa, bucuria, credinţa, mântuirea etc.

Prima Epistolă către Corinteni, a treia dintre Epistolele pauline, este unul dintre cele mai cunoscute texte ale Apostolului Pavel, din perspectiva învăţăturilor creştine referitoare la afirmarea deplină a fiinţei umane. A fost scrisă la sfârşitul misiunii de trei ani, a lui Pavel, în Efes, aproximativ între anii 55 – 56 d.Hr. şi se adresa Bisericii din Corint.

La vremea respectivă, Corintul era capitala provinciei romane Ahaia, care însemna partea de sud a Macedoniei. Pentru că era un centru comercial vestit, aici, in Corint, ajungeau oameni din întregul Imperiu, iar despre corinteni se spunea că sunt imorali, că în templul din oraş, dedicat Afroditei, se practica prostituţia, că închinarea la idoli era încă predominantă in cultura religioasă a acestui oras.

Prima dintre Epistolele pauline conţine sfaturi şi învăţături adresate membrilor Bisericii din Corint, pentru a-i îndemna să renunţe la credinţele şi practicile anterioare, să se autodisciplineze, să fie solidari şi caritabili in comportamentul lor.

Iată un fragment din această Epistolă către Corinteni, un adevărat imn închinat dragostei creştine, sentimentul care înnobilează sufletul: “Dragostea îndelung rabdă, dragostea nu pizmuieşte, nu se înalţă, nu grăieşte rău, nu se bucură de nedreptate şi se bucură de adevăr, toate le rabdă, la toate speranţă are, toate le suferă, dragostea niciodată nu are răutate (…) De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (Apostolul Pavel)

De la Epistola lui Pavel către Corinteni, la “Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda

De la zicerea Apostolului Pavel – “Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” – până astăzi, acest adagiu a fost şi este folosit în cele mai diverse contexte şi, uneori, în forme uşor diferite, pentru a sublinia valenţele acestui sentiment, definitoriu pentru condiţia umană.

Trebuie ştiut că varianta “Dacă dragoste nu e, nimic nu e” este o parafrază după “Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” şi este afirmaţia finală, dintr-o amplă confesiune a personajului principal, din ultimul roman publicat de Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pământeni”.

Protgonistul cărţii, Victor Petrini, un intelectual cu un destin dramatic, marcat de confruntarea cu istoria, este, aşa cum îi mărturiseşte Matildei, soţia sa, “omul care-şi asumă totul”. Viaţa nu i-a împlinit dorinţele şi a eşuat acolo unde şi-ar fi dorit mai mult să reuşească – în iubire. Acţiunea cărţii arată că el este, de fapt, “cel mai lovit dintre pământeni” (Eugen Negrici).

La capătul unui lung drum al umilinţelor, al neputinţei, confruntându-se permanent cu abjecţia umană, Victor Petrini mărturiseşte la finalul romanului: “Mulți dintre semenii mei au gândit poate la fel, au jubilat ca și mine, au suferit și au fost fericiți în același fel. Mitul acesta al fericirii prin iubire, al acestei iubiri descrise aici și nu al iubirii aproapelui, n-a încetat și nu va înceta să existe pe pământul nostru, să moară adică și să renască perpetuu. Şi atât timp cât aceste trepte urcate şi coborâte de mine, vor mai fi urcate şi coborâte de nenumăraţi alţii, această carte va mărturisi oricând: … dacă dragoste nu e, nimic nu e!...”.

Aşadar, mai ales cei care îl citează, din auzite, pe Marin Preda, atribuindu-i această maximă, vor şti că afirmaţia personajului său este o parafrază după textul Apostolului Pavel – “ Dacă dragoste nu am, nimic nu sunt” – din Epistola către Corinteni” şi că scriitorul îi conferă o valoare mai generală, filosofico-existenţială.

În acelaşi timp, adagiul menţionat anterior poate fi şi un bun prilej, pentru cei care nu au reuşit încă, să descopere, deopotrivă, Epistolele pauline, dar şi excepţionala carte a lui Marin Preda.