False aparenţe? Aparenţe autentice, adevărate? Internetul, pe lângă faptul că este o excepţională sursă de informaţie, aduce în prim-plan o mulţime de ipostaze ale utilizării limbii, de la registrul neutru, la cel elevat, de la jargon, la argou, de la confesiune, la rigoare ştiinţifică, de la mesaje monosilabice, la analize şi interpretări etc., în funcţie de intenţiile internauţilor. Ca şi în lumea reală, şi în cea virtuală, “Le style c’est l’homme même ”, cum spune celebra zicere a francezului Buffon, în sensul că fiecare persoană se individualizează şi prin maniera de exprimare.

Dau, din întâmplare, peste o “analiză” a unei tinere, de profesie psiholog, cu o mulţime de diplome pe fundal, în poza “obligatorie” de sub un titlu provocator: “False aparenţe”. Urmează o serie de “sentinţe” despre lume şi viaţă: “Aparenţele şi falsitatea sunt peste tot”, “Ne complacem în situaţii în care încercăm cu disperare să păstrăm aparenţele”, “Ne îmbrăcăm în aparenţe şi lustruim imagini”, “imităm”, “minţim” ş.a.m.d.

“False aparenţe” - un cliseu lingvistic
“False aparenţe” – un cliseu lingvistic

Pe un blog, acelaşi tip de revoltă, de data aceasta sub titlul “Aparenţele înşală!”. Din nefericire, forma corectă (“înşală”), din titlu, a devenit, după numai câteva rânduri, “înşeală”, după o logică pe care numai autoarea articolului o ştie probabil, iar ideea în jurul căreia se construieşte textul este, evident, tot cea a “falselor aparenţe”.

Într-un “Dicţionar de vise” online, lucrurile se complică, prin insistenţa pe “false aparenţe înşelătoare”, “minciună”, “necinste” etc. Şi exemplele pot continua.

Pentru un vorbitor de limba română şi de orice altă limbă, esenţială este, desigur, cunoaşterea normelor gramaticale, a formelor corecte ale unităţilor lexicale, la care ar trebui să se adauge întotdeauna atenţia şi preocuparea pentru contextul în care se folosesc cuvintele, pentru prospeţimea limbajului şi evitarea, pe cât posibil, a stereotipiilor şi în gândire, şi în exprimare.

Citește și:  Cum este corect – esoteric/ezoteric/exoteric?

Există, într-un plan mai subtil, o filosofie a limbajului, care implică relaţii complexe intre semnificaţie, referinţă (obiectul la care se referă un cuvânt sau o expresie), denotaţie, conotaţie, sens, în general.

Este corectă structura “false aparenţe”?
Este corectă structura “false aparenţe”?

Structura “false aparenţe” asociază două cuvinte, un adjectiv – “fals”, cu sensul: “contrar adevărului, realităţii, eronat, greşit, inexact”, şi “aparenţă”, însemnând, conform DEX: “Înfăţişare exterioară (şi adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva; “Înfăţişare înşelătoare, care ascunde adevărata natură (a lucrurilor sau a persoanelor)”.

Aşadar, “false aparenţe” este o structură pleonastică, intr-atât de utilizată incât aproape că nu o mai percepem ca pe un pleonasm, ci ca pe un clişeu oarecare, si intr-atât de uzată incât nu mai atrage atenţia decât dacă este folosită insistent sau ostentativ. De altfel, există, în limba română, şi expresii care subliniază sensul de “înfăţişare înşelătoare”/”falsă” a substantivului “aparenţă”: “a (nu) judeca după aparenţe”, “a salva aparenţele (a da unui lucru, unei situaţii etc. o înfăţişare care să ascundă o realitate neplăcută” – DEX) sau “aparenţele sunt înşelătoare”.

Evident că structura “false aparenţe”, utilizată în limbajul curent, nu are acoperire nici într-o interpretare filosofică, în spiritul distincţiei pe care Platon, de exemplu, o face între aparenţă şi esenţă, şi pentru care lucrurile percepute prin simţuri (aparenţele) nu sunt decât “umbre”, “iluzii”, “copii ale ideilor”, “Ideile” reprezentând esenţa, adevărul, la care nu se poate ajunge decât prin cunoaştere raţională.

Am putea spune, de exemplu, precum celebrul politician, diplomat, filosof, Niccolo Machiavelli: “Raul se ascunde adesea sub aparenţa binelui” sau, parafrazând o altă zicere celebră, “Niciun om nu are atâta memorie încât să reuşească în falsitate”.

 

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

2 COMENTARII

  1. E bun !
    Dar cu toate explicatiile gramaticilor limbii romane, “ca si”-ul este prezent din ce in ce mai des la persoane cu pretentii care apar la TV si radio, fara ca moderatori emisiunilor sa intervina, si astfel aceste mijloace de comunicare se transforma in vectori ai greselilor unor indivizi needucati catre mare masa, din pacate si ea din ce in ce mai needucata.
    Si multe alte de greseli care altereaza limba romana!
    Altfel, toate bune!

  2. Este adevarat ce spuneti! “ca si”-ul a devenit simptomatic in vorbirea curenta, din nefericire! Iar multe alte greseli, da, “incurajate” de mass-media vor deveni, probabil, nu peste mult timp, norma!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.