Etologia - stiinta comportamentuluiEtologia, numita si “biologia comportamentului”, studiaza caracteristicile comportamentale ale diverselor specii de animale, salbatice si domestice, asa cum pot fi observate in mediul natural de viata sau in captivitate. Bazele acestei stiinte au fost puse de catre naturalistul francez Isidore Geoffroy Saint-Hilaire, in 1854, cand a infiintat Societatea Imperiala Zoologica de aclimatizare. Imparatul Napoleon al III-lea i-a oferit 19 hectare de teren, in Padurea Boulogne, in care sa aduca , sa aclimatizeze, sa domesticeasca, sa inmulteasca diverse specii de animale.

Inceputurile etologiei moderne se leaga insa de numele lui Konrad Lorenz, biolog si medic austriac, conducator al Institutului de etologie comparata, din Altenberg, si apoi al Institutului Max Planck. In epoca in care Lorenz isi elabora teoria despre comportamentul animalelor, se puteau distinge doua scoli de gandire, radical opuse : behaviorismul, care sustinea adaptarea animalelor la mediu prin invatare, negand existenta comportamentelor innascute, si etologia naturalista, dupa care, orice comportament este justificat exclusiv prin instinct. Cercetarile biologului austriac, facute intre 1933-1938, mai ales pe gasca cenusie, l-au dus la concluzia ca unele comportamente sunt inscrise in genomul animalelor (sunt instinctive), iar altele sunt rezultatul adaptarii la mediu (reactii la stimuli externi). Observand gastele, de la iesirea din ou, pana la maturitate, Lorenz a descoperit ca, din momentul in care bobocii ieseau din cuib, se atasau de primul obiect « miscator » pe care il intalneau in natura, acesta fiind, in mod normal, pasarea-mama. Asadar, daca « parintii » erau tinuti departe de cuib si erau inlocuiti cu un alt animal, fiinta sau obiect, puii urmau « parintele artificial ». Pentru a denumi un asemenea tip de comportament, Lorenz a folosit termenul de « imprinting » si l-a explicat prin faptul ca natura « automatizase » comportamentul pasarilor, in scopul asigurarii conservarii speciei. Colaborarea lui Konrad Lorenz cu zoologul olandezo-britanic Nikolaas Tinbergen a dus si la contributii esentiale la etologia umana, ei aratand ca anumiti stimuli-cheie, cum ar fi ochii mari, fruntea inalta, formele rotunde ale corpului provoaca reactii protective din partea parintilor, ei numind aceasta realitate « Patternul copiilor » (Kindchenschema), pentru care au si primit Premiul Nobel, in 1973.

Astazi, etologia urmareste numeroase alte directii de cercetare, fie in lumea animalelor, fie pentru comportamentul uman, cum ar fi :

  • Punerea la punct a unei metodologii, prin observarea relatiei om – cal, care sa permita ameliorarea raporturilor interumane, in colectivitate sau in cuplu ;
  • Imbunatatirea conditiilor de crestere a animalelor domestice, printr-o mai buna relatie cu mediul ;
  • Observarea diverselor specii de animale, in scopul (re)introducerii lor, in anumite areale ;

Cateva exemple despre “inteligenta animala”

Desigur, fara a se ridica la nivelul celei umane, inteligenta animalelor este un fapt indiscutabil. Ele sunt capabile de o veritabila « reprezentare » a lumii (a lumii lor) si unele dispun si de o anume « constiinta de sine ». Evident, toate acestea nu trebuie judecate, in niciun caz, din punctul de vedere al omului (care este un « animal » special), al gandirii antropomorfice, ci prin prisma capacitatii de adaptare la mediu si a principiilor etologiei.

  • Maimutele (cele de mari dimensiuni), delfinii, elefantii, corbii se pot recunoaste intr-o oglinda, cimpanzeii si corvidele (corbii) pot sa confectioneze diverse « obiecte » care le sunt necesare pentru procurarea hranei, perusii (specie de papagal) pot sustine o « conversatie », pot sa inteleaga notiunea « zero » si sa comunice cu aproximativ 800 de cuvinte, elefantii au un comportament special fata de tovarasii lor decedati din turma, cetaceele au un limbaj complex, porcii au starnit interesul cercetatorilor prin capacitatea lor de a « rationa ».
  • Intr-un studiu publicat, in 2008, in “National Geographic”, intitulat “Inside Animal Minds” (“In mintea animalelor”), se arata ca delfinii, de altfel recunoscuti, de mult timp, pentru inteligenta lor, au capacitatea de a forma imagini mentale, atunci cand imita, de exemplu, atitudinea antrenorilor lor. De asemenea, in cursul unei experiente, unui delfin i s-au spus doar anumite cuvinte, cum ar fi « placa de surf », iar delfinul s-a dus si a atins placa respectiva, fara sa fi fost invatat vreodata sa faca acest lucru.
  • Felul in care anumite pasari isi construiesc cuibul, maniera in care castorii ridica « baraje » sau instrumentele utilizate de primate pentru a « pescui » furnici demonstreaza ca nu e vorba de reactii instinctuale, ci de « raspunsuri » care corespund unui scop.
  • Anumite vietati au o capacitate de comunicare remarcabila, pe primul loc situandu-se, de departe, albinele, al caror comportament a fost minutios analizat de Karl von Frisch. Cel mai impresionant, din acest punct de vedere pare a fi « dansul albinelor » care indica in ce directie se afla plantele din care isi pot recolta polenul.
  • Porumbeii pot face diferenta intre imagini si le pot categoriza. Ei folosesc aceleasi repere vizuale ca si oamenii pentru a recunoaste obiecte si chipuri. Cei antrenati au dovedit ca pot recunoaste nu numai sexul unei persoane, dupa chip, dar si starea emotionala exprimata de persoana respectiva.
  • Cercetari recente au evidentiat si capacitatea caracatitelor de a se folosi de diverse instrumente, asa cum se poate vedea in mai multe secvente filmate de specialisti, in timpul experimentelor, cand patru caracatite incercau sa isi faca un fel de carapace protectoare din coji de nuca de cocos.

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.