Papilio machaon - FluturelePana in prezent au fost descoperite o varietate de aproximativ 600 de specii de fluturi coada de randunica care zboara in regiuni mai insorite sau mai umbroase, dar intotdeauna in zonele calde.

Familia Papilionidae este alcatuita din fluturii cei mai mari din lume – cu deschiderea aripilor cuprinsa intre 4,5-28 cm – care in prezent sunt ocrotiti prin lege. Numele de coada de randunica vine de la faptul ca aceste specii de fluturi au niste prelungiri ca niste cozi pe aripile posterioare. Au un colorit destul de variat, aripile cu diferite culori inchise, cu pete, benzi, dungi fine si modele galbene, rosii, portocalii, albe, cenusii, albastre si verzi.

In perioada de reproducere femelele isi depun ouale individual pe plantele-gazda, unde se realizeaza si stadiu de pupa. Interesant este la aceste specii ca omizile au o glanda bifurcata si carnoasa, care emana un miros neplacut, ce le protejeaza de pradatori. Se hranesc cu diferite specii de frunze, iar in stadiul de adult se orienteaza spre nectarul florilor – hrana lor preferata.

Dintre membrii acestei familii de fluturi coada de randunica amintim cateva specii: Papilio Machaon, Ornithoptera Priamus, Parnassius Apollo, Papillio Glaucus.

Papilio machaon - Omida, LarvaPapilio Machaon – Este un fluture foarte frumos colorat care traieste in mlastinile si luncile din Asia, Europa, dar si in regiuni din Canada si SUA, in munti la altitudini de peste 2000 m. Avand deschiderea aripilor de aproximativ 9 cm este considerat unul dintre cei mai mari fluturi din Europa. Capul destul de mic este prevazut cu doi ochi proeminenti, de culoare neagra si antere subtiri si lungi, cu terminatii ingrosate si negre ca niste butoane. Picioarele sunt mici, iar aripile posterioare au cate o extensie de cca. 1 cm. Aripile anterioare au forme triunghiulare, muchiile rotunjite, cu un rand de pete galbene in forma de semiluna pe marginea exterioara si diferite celule galbene, tivite cu negru, pe zona centrala. Aripile posterioare au marginile cu aspect zimtat si sunt tivite cu negru, prevazute de asemenea cu un rand de pete in forma de semiluna de culoare galbena. Cele mai frumoase sunt petele portocalii si insiruirea de pete albastre de la baza aripilor din spate. Aripile au un colorit predominant alb-galbui cu un model negru, cu linii galbene si negre. Acesti fluturi nu traiesc foarte mult timp, masculii dupa ce se imperecheaza nu se mai hranesc si mor de foame, iar femelele au aceeasi soarta, insa putin mai tarziu – ele mai intai isi depun ouale.

Papilio machaon - CrisalidaIn perioada de imperechere, dupa ce are loc cuplarea, femelele depun un numar mare de oua mici pe frunzele plantelor umbelifere – morcov, anason si altele. Cand temperatura mediului este favorabila, din aceste oua ies larvele sau omizile, doar dupa cateva zile. Acestea la inceput sunt maronii, apoi in timp naparlesc de cateva ori ajungand sa aiba corpul format din mai multe segmente cu un colorit verde-deschis. In stadiul final ajung sa aiba lungimea de 5-6 cm. Fiecare segment are cate o banda neagra sectionata de pete rosii-portocalii. De asemenea, omida are anumite glande cu o secretie urat mirositoare, care indeparteaza pradatorii dar care mai are rolul de organ excretor care elimina anumite substante toxice din plantele cu care se hraneste. Dupa ce isi termina dezvoltarea, larva isi construieste o crisalida maronie-vernil-deschisa, pe care o ataseaza cu grup de fire matasoase ca o curea de tulpina plantei.

Papilio machaon face parte din ordinul Lepidoptera, familia Papilionidae si nu este o specie pe cale de disparitie.

Ornithoptera priamusOrnithoptera Priamus – Aceasta specie de fluturi coada de randunica traieste in regiunile cu paduri tropicale din Australia de Nord-Est, in Papua-Noua Guinee, Moluccas, Insulele Solomon.

Intotdeauna masculii sunt mai mici decat femelele si au un colorit mai frumos – cu abdomenul galben, toracele si capul de culoare neagra, aripile anterioare mari cu modele de un verde-stralucitor pe un fond negru si aripile posterioare verzi, tivite cu negru si ornate cu un sir de pete rotunde de culoare neagra. Femelele au un colorit sters.

Parnassius apolloParnassius Apollo – Este o specie cunoscuta si sub numele de Apollo, care traieste in regiunile montane europene, dar si unele zone din Asia Centrala. Fluturele poate fi recunosuct usor dupa aripile sale albicioase cu pete negre pe aripile anterioare tivite cu cenusiu si pete portocalii pe aripile posterioare.

 

 

Papillio glaucusPapillio Glaucus – Acest fluture deosebit de frumos traieste in America de Nord mai ales in gradini si regiuni impadurite.

Are aripile mari, colorate in portocaliu si negru, cu desene interesante, margini festonate cu pete si dungulite galbene pe un fond negru, cozi negre pe aripile posterioare. Omizile sale se hranesc in special cu frunzele copacilor din padurile de foioase.

Video – Familia Papilionidae – Fluturii coada de randunica:

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here