Fapte inedite despre România, pe care noi, românii, prea prinşi de viaţa cotidiană, poate le ignorăm, dar pe care străinii le descoperă cu surprindere, arată că acest loc de pe harta lumii are identitatea sa, conferită fie de spectacolul naturii, fie de ceea ce oamenii, de-a lungul timpului, au realizat şi ne-au lăsat ca moştenire materială şi spirituală.

Căutăm adesea lucruri extraordinare şi avem impresia că acestea există doar în alte părţi, dar, dacă suntem atenţi, le putem găsi în apropierea noastră şi vom înţelege de ce mulţi dintre cei care ajung în România consideră că această ţară este “incredibilă”. Pe de altă parte, nu poate exista un sentiment al apartenenţei la un popor, fără a-i cunoaşte şi a-i aprecia realităţile emblematice.

Fapte inedite despre România – Ştiaţi că…

România
România

Originea cuvântului “român” este latinescul “romanus”. Cea mai veche referire la existenţa numelui “român”, spun unii lingvişti, se află în “Cântecul Nibelungilor”, cea mai importantă epopee eroică germană, din secolul al XIII-lea, în care se spune că: “Ducele Ramunch al Valahiei, impreună cu şapte sute de oameni, veneau alergând, ca nişte păsări sălbatice…”. “Ramunch” ar putea fi o transcriere în germană a numelui “român”, făcând trimitere, în acest context, la un conducător militar al românilor.

Mai târziu, în secolul al XVI-lea, termenul “român” este menţionat şi în consemnările de călătorie în Tara Românească, Moldova şi Transilvania, ale unor umanişti, diplomaţi din Occident, ca şi în cronicile autohtone din secolul al XVII-lea, ale lui Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce etc.

Numele de ţară – “România” – a fost folosit pentru prima dată oficial în anii 1862 – 1866 şi consfinţit în Constituţia din 1866, pentru teritoriul reprezentat de Tara Românească şi Moldova. Dar, după cum sublinia istoricul şi actualul presedinre al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, “pentru români, numele de Rumânia/ România nu este decât o formă a denumirii de Ţara Rumânească/ Românească, adaptată timpurilor moderne, dar extrasă din trecut, cu rădăcini în trecut şi justificată de istorie”.

Români celebri, care au schimbat lumea. Ştiaţi că…

Fapte inedite despre România – personalităţi, Nicolae Paulescu
Fapte inedite despre România – personalităţi, Nicolae Paulescu

În categoria “Fapte inedite despre România” un loc privilegiat îl ocupă românii geniali, oameni de ştiinţă, specialişti în diverse domenii, artişti, ale căror realizări au rămas pentru totdeauna în patrimoniul valorilor universale. Iată câteva exemple:

Nicolae Paulescu

Nicolae Paulescu, medic român, cu studii la Paris, profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti, este inventatorul insulinei. Din 1911 începe cercetările legate de diabet şi reuşeşte să obţină un extract din pancreas de animal, care putea să diminueze glicemia şi pe care îl numeşte “pancreină”. Cercetările sunt întrerupte din cauza Primului Război Mondial, dar, în 1922, obţine Brevetul de invenţie “Pancreina şi procedeul său de fabricare”, de la Ministerul Industriei și Comerțului din România.

Tot în 1922, medicii canadieni Frederick Banting şi John James Richard Macleod fac prima injecţie cu insulină unui bolnav, iar un an mai târziu aceasta era produsă industrial, în scopuri medicale.

În pofida muncii de pionierat a lui Nicolae Paulescu, în descoperirea insulinei, acesta nu a obţinut, în timpul vieţii, recunoaşterea oficială, în 1923, Premiul Nobel pentru Medicină (şi pentru descoperirea insulinei) fiind acordat celor doi medici din Canada.

Mai târziu, un medic scoţian – Ian Murray – a iniţiat o campanie internaţională de recunoaştere a meritelor lui Nicolae Paulescu şi, în 1969, vicepreşedintele Fundaţiei Nobel şi-a exprimat public speranţa că activitatea lui Nicolae Paulescu va fi apreciată cum se cuvine în forurile ştiinţifice internaţionale. În 1976, diabetologul Ion Pavel a publicat lucrarea “The Priority of N.C. Paulescu în the Discovery of Insulin”, în care prezintă documente incontestabile în favoarea descoperirii lui Paulescu.

George Emil Palade

Fapte inedite despre România – personalităţi, George Emil Palade
Fapte inedite despre România – personalităţi, George Emil Palade

George Emil Palade, biolog, medic, cercetător de origine română, născut la Iaşi, absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, stabilit definitiv (după al Doilea Război Mondial) în SUA, este laureat al Premiului Nobel în Medicină, în 1974, pentru descoperirile în domeniul biologiei celulare, mai exact, pentru descoperirea ribozomilor.

Ribozomii, numiţi şi “corpusculii lui Palade”/ “inima biosintezei proteice” (proces prin care fiecare celulă îşi sintetizează proteinele) sunt particule minuscule (de circa 200 de ori mai mici decât nucleul unei celule), alcătuite din proteine şi ARN. Ribozomii sunt cei care decodează informaţia ARN-ului mesager. În 2009, americanii Thomas Steitz şi Venkatraman Ramakrishnan au primit, de asemenea, Premiul Nobel, dar pentru chimie, datorită studiilor legate tot de ribozomi, pe modele 3D, cu impact major în producerea antibioticelor.

Petrache Poenaru

Petrache Poenaru este un alt român de care se leagă fapte inedite despre România, pentru că el este cel care a inventat, în perioada în care era student la Politehnica din Paris, primul stilou cu rezervor din lume, brevetat în 1827 şi numit, la vremea aceea, “Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”.

Emil Racoviţă

Emil Racovita
Emil Racovita

Emil Racoviţă (1868 – 1947) este fondatorul biospeologiei (ştiinţa care se ocupă cu studiul organismelor care trăiesc în peșteri). Savant, explorator, absolvent al Facultăţii de Drept, din Paris, dar şi student auditor al Facultăţii de Ştiinţe de la Sorbona, a participat, între 1897 – 1899, la Expediţia antarctică “Belgica”, observtiile şi cercetările sale ştiinţifice fiind publicate în 60 de volume, mai multe decât tot ce se scrisese pe această temă până la Emil Racoviţă. În 1920, a înfiinţat, la Cluj, primul Institut de biospeologie din lume.

Henri Coandă şi Aurel Vlaicu

Henri Coanda
Henri Coanda

Fapte inedite despre România înseamnă şi contribuţiile lui Henri Coandă şi Aurel Vlaicu în aviaţie şi aeronautică. Henri Coandă este inventatorul motorului cu reacţie, iar Aurel Vlaicu este cel care a inventat avionul în formă de săgeată şi cel care a construit şi propriul avion cu care a reuşit să şi zboare.

Ştefan Hell

Ştefan Hell poate că este un nume mai puţin cunoscut pentru români, deşi este contemporanul nostru. Este fizician german, născut în România, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, urmând Liceul Nikolaus Lenau, din Timişoara. În 1978 a emigrat în Germania Federală. Este laureat al Premiului Nobel pentru chimie, în 2014, fiind cel care a pus bazele microscopiei 4Pi. Este, din 2012, membru de onoare al Academiei Române.

Elie Wiesel

Elie Wiesel, scriitor şi ziarist american, eseist şi filosof, activist pentru drepturile omului, supravieţuitor al Holocaustului, s-a născut într-o familie de evrei din Sighet, Maramureş. În 1986 a primit Premiul Nobel pentru Pace (juriul considerându-l “un mesager al omeniei”), iar în 2001 a devenit membru de onoare al Academiei Române.

Fapte inedite despre România – recorduri. Ştiaţi că…

Fapte inedite despre România, Castelul Peles
Fapte inedite despre România, Castelul Peles
  • Primul iluminat public stradal din Europa, cu lămpi electrice, a fost realizat în Timişoara, în 1884, fiind al doilea oras din lume, după New York. 731 de lămpi, cu filament din cărbune au fost instalate atunci în oraşul de pe Bega, pe o distanţă de 59 de kilometri. Timişoara este şi primul oraş din ţară cu tramvai tras de cai. În 1889, începe alimentarea cu energie electrică a tramvaielor.
  • Castelul Peleş a fost primul castel din Europa luminat în întregime electric, alimentat de la o instalaţie a castelului, iar sistemul de încălzire din 1888 este şi astăzi funcţional.
  • Mănăstirea Peri, din Săpânţa, Maramureş, este cea mai înaltă constructie din lemn din lume şi a doua structură din lemn, din Europa (78 de metri înălţime şi o cruce de şapte metri în vârful bisericii).
  • Biserica Neagră, din Braşov, este cel mai mare edificiu de cult, în stil gotic, din sud-estul Europei, a doua cea mai mare biserică din România, după Catedrala Mântuirii Neamului. Când a fost terminată construcţia acestei biserici, în secolul al XV-lea, era considerată “cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”. Aici se află şi cea mai mare orgă din Europa, cu 4000 de tuburi.

    Fapte inedite despre România, Catedrala Mantuirii Neamului
    Fapte inedite despre România, Catedrala Mantuirii Neamului
  • Catedrala Mântuirii Neamului, din Bucureşti, este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe din lume. Costurile pentru ridicarea acestui edificiu au fost estimate la un miliard de euro. Clopotul mare al catedralei cântăreşte peste 25 de tone, cu un diametru de 3,35 metri, fiind al cincilea ca mărime din lume. Ca şi în cazul Casei Poporului, mulţi români consideră că este o construcţie “faraonică”, ostentativă, în spiritul “realizărilor măreţe” din perioada comunismului, cu cheltuieli uriaşe, în contrast cu valorile creştine şi cu situaţia economică, financiară a ţării. În plus, monumentele istorice, adevărate bijuterii arhitecturale, distruse pe vremea lui Ceauşescu, pentru a face loc proiectelor lui megalomanice, nu au fost refăcute niciodată.

    Fapte inedite despre România, Statuia lui Decebal
    Fapte inedite despre România, Statuia lui Decebal
  • Statuia lui Decebal, de la Orşova, din Cazanele Dunării, este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Are o înălţime de 55 de metri şi 25 de metri lăţime. 12 sculptori-alpinisti au lucrat 10 ani (1994 -2004), iar lucrarea a costat peste un milion de dolari, finanţarea fiind asigurată de omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan.
  • Singurul Muzeu al aurului din Europa se află în oraşul Brad, din judeţul Hunedoara. În categoria fapte inedite despre România se înscrie şi existenţa, in ţara noastră, a unor zăcăminte de aur unice în lume, evaluate la peste 50 de miliarde de dolari. Deşi România ar putea fi una dintre cele mai mari producătoare de aur din Europa, spre beneficiul ţării, se pare că cei care hotărăsc strategiile de dezvoltare nu au găsit drumul potrivit în acest sens.
  • Muzeul Astra, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale, din Pădurea Dumbrava, judeţul Sibiu, inaugurat în 1967, este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din lume. Se întinde pe 96 de hectare, are 10 kilometri de alei şi peste 300 de construcţii – mori de apă, mori de vânt, case tradiţionale, ateliere etc.
  • Transalpina şi Transfăgărăşanulocupă primele două locuri în topul şoselelor alpine din România – prima, în Munţii Parâng, ajungând până la 2145 metri, al doua, in Munţii Făgăraş, până la 2042 metri. Aceste şosele străbat peisaje spectaculoase şi realizarea lor a însemnat zeci de ani de muncă şi multe sacrificii umane.

    Fapte inedite despre România, Casa Poporului
    Fapte inedite despre România, Casa Poporului
  • Casa Poporului (în prezent, Palatul Parlamentului), a cărei construcţie a fost începută în vremea comunismului (în 1984) şi finalizată la şapte ani după Revoluţia din decembrie 1989, deţine o multime de recorduri, care reflectă megalomania fostului dictator – un kitsch totalitarist, plătit cu multe sacrificii umane. Potrivit World Records Academy, este a doua cea mai mare clădire din lume (după clădirea Pentagonului, din SUA), cea mai grea clădire din lume şi cea mai scumpă clădire civilă cu funcţie administrativă de pe planetă. Ca volum, se situează pe locul trei în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral, Florida, și după Piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Are 270 de metri lungime, 245 metri lăţime, 86 metri înălţime, 66 000 metri pătraţi suprafaţă construită. În prezent, factura de întreţinere, anual, este în jur de şase milioane de euro. În viziunea ArchDaily, cel mai vizitat site de arhitectură, Casa Poporului se situează pe locul 2 în lume ca “cel mai costisitor, lipsit de succes şi ruşinos proiect de arhitectură conceput vreodată”. De altfel, 70% din clădire este spaţiu nefolosit. În pofida acestor recorduri “negative”, se pare că turiştii străini sunt interesaţi şi mulţi chiar impresionaţi (în sensul bun) de această construcţie imensă, pentru care nu au termen de comparaţie în ţările lor, fără a-şi pune, probabil, problema discrepanţelor dintre megalomania ostentativă şi situaţia (economică) a ţării şi a românilor.
  • Canalul Dunăre – Marea Neagră este a treia cea mai lungă cale de navigaţie, construită de om, după Canalul Suez şi Canalul Panama. Are 95,6 kilometri şi leagă porturile Cernavodă şi Midia Năvodari, de Marea Neagră. Transporturile dinspre Australia şi Orientul Îndepărtat, spre Europa Centrală au, astfel, la dispoziţie o rută cu 400 de kilometri mai scurtă. S-au investit circa 2 miliarde de dolari în construcţia canalului, iar autorităţile comuniste au estimat că recuperarea cheltuielilor se va face în aproximativ 50 de ani. Realitatea arată ca recuperarea investiţiei se va face, de fapt, în peste 600 de ani.

Fapte inedite despre România – spectacolul naturii, cultură, curiozităţi

Fapte inedite despre România, Delta Dunarii
Fapte inedite despre România, Delta Dunarii
  • Dunărea, de la izvoare, din Munţii Pădurea Neagră, din Germania, parcurge 2 850 de kilometri până la vărsarea în Marea Neagră, unde formează o deltă, a doua ca mărime din Europa, pe o suprafaţă de 3 446 kilometri pătraţi. Delta Dunării, cea mai bine conservată dintre deltele europene, face parte din Patrimoniul Mondial Unesco, din 1991. Aici trăieşte şi cea mai mare colonie de pelicani din Europa.
  • Unul dintre nenumăratele fapte inedite despre România este şi acela că Marea Neagră este singura din lume care are două “straturi” de apă – unul mai dulce, la suprafaţă, şi altul mai sărat, la adâncime.
  • Gheţarul Scărişoara, din judeţul Alba, din Munţii Bihor, cu o vechime de peste 3 500 de ani şi cu un volum de 75 000 de metri cubi, este al doilea gheţar subteran ca mărime din Europa.
  • Munţii Carpaţi, din România, au cele mai mari păduri virgine din Europa, cu peste 400 de specii unice de mamifere – o bogăţie extraordinară, despre care nu ştim cum va rezista în condiţiile exploatării forestiere iraţionale din zilele noastre.
  • Peştera cu oase, de pe Valea Minişului, din Caraş-Severin, completează lista de fapte inedite despre România, deoarece aici au fost găsite, în 2002, cele mai vechi rămăşiţe de Hommo sapiens din Europa, având o vechime de aproximativ 34 000 – 40 000 de ani.
  • Peştera de la Mânzăleşti, din Subcarpatii Buzăului, este cea mai mare peşteră de sare din Europa şi a doua din lume, ca lungime (1 337 metri).

    Manastirea Voronet
    Manastirea Voronet
  • Aşa cum Mănăstirea Voroneţ, din judeţul Suceava, este cunoscută în întreaga lume cu supranumele de “Capela sixtină a Europei”, pentru fresca ce acoperă peretele vestic – “Judecata de Apoi” – şi pentru “albastrul de Voroneţ”, unic în lume, Ceahlăul este “Muntele Sfânt” al creştinilor, precum Muntele Athos, din Grecia. Pe Muntele Ceahlău, la altitudinea de 1800 de metri, este construită Mănăstirea Schitul, aceasta aflându-se pe primul loc în lume din acest punct de vedere (al altitudinii).
  • Cel mai vechi papirus întreg din Europa a fost descoperit în 1959 şi completează şirul de fapte inedite despre România. Este scris în greaca veche şi datează din secolul al IV-lea i.Hr., dar încă nu a fost descifrat în totalitate. După descoperire, papirusul a fost trimis la Moscova, pentru restaurare, şi nu a mai fost înapoiat până în 2011, si atunci în urma unor insistente demersuri.Fapte inedite despre România, Crucea de pe Caraiman
  • Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman, din Bucegi, a fost ridicată în memoria celor 30.000 de militari români căzuți în luptele de pe Valea Prahovei, în Primul Război Mondial. Este cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan (la altitudinea de 2291 metri), având o înălţime de 39,3 metri. Crucea de pe Caraiman a fost ridicată între 1924 – 1928 şi legendele spun că acest lucru s-a întâmplat în urma unui vis pe care l-a avut Regina Maria, deşi documentele arată că iniţiativa a aparţinut comunităţii locale din Buşteni. În prezent, în fiecare seară, se aprind cele 300 de becuri cu care este împodobită crucea, astfel încât poate fi văzută de la mare distanţă.
  • Există şi din epoca recentă fapte inedite despre România, cum ar fi calitatea reţelei 4G, care ocupă locul patru din 78 de ţări sau Librăria Cărtureşti Carusel, situată pe strada Lipscani, din Bucureşti, una dintre cele mai frumoase din lume, cu peste 10 000 de volume.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.