Bumbacul este fibra textila naturala cea mai folosita in lume. Industria bumbacului, implicit filaturile de bumbac, prelucreaza aproximativ jumatate din productia mondiala de textile. Succesul se explica prin aspectul placut si senzatia reconfortanta de prospetime pe care o transmite acest material, prin buna capacitate de absorbtie, prin faptul ca mentine temperatura corpului, este hipoalergenic, aseptic, se spala si se dezinfecteaza usor, permite respiratia cutanata, poate fi imprimat in cele mai diverse culori, si este acceptabil ca pret. Fibrele, care, in filaturile de bumbac, se “fileaza” (ceea ce in timpurile indepartate se facea manual, cu furca si fusul), pentru a obtine materialul atat de apreciat, sunt obtinute din planta cu acelasi nume, care face parte din familia Malvaceae.
Bumbacul creste in regiunile tropicale si subtropicale. Se dezvolta sub forma de tufa, pana la 1-2 metri inaltime. Din florile mari, albe sau galbene, cu cinci petale, se formeaza fructul, care, in momentul cand este copt, se desface, scotand la iveala semintele inconjurate de un smoc de fibre, care au 2-5 centimetri lungime, si din care se prelucreaza firul de bumbac. O cultura de bumbac necesita o perioada indelungata de vegetatie, umiditate, timp de aproape patru luni, pentru a se asigura o crestere viguroasa, perioada care ar trebui urmata de mult soare, care sa asigure maturizarea capsulelor cu seminte. Se poate cultiva bumbac si in zonele temperate, cu conditia sa nu inghete. Din punctul de vedere al calitatii, cele mai bune fibre din care se obtine bumbacul sunt cele lungi (de aproximativ patru – cinci centimetri, care sunt si cele mai fine, ca si cele din culturile din Egipt), care sunt usor de transformat in fire. Cele mai scurte sunt prelucrate dupa o tehnologie speciala si sunt valorificate in industria hartiei sau a firelor sintetice.
Inainte de inventarea filaturii de bumbac, firele se obtineau prin rasucire manuala, cu obiecte traditionale, care aveau aceasta destinatie (furca, fus), dupa ce materia prima era spalata si daracita (pieptanata si scarmanata, cu ajutorul unor piepteni mari, din otel), ca si in cazul lanii, matasii, inului, canepii.
Urme ale cultivarii bumbacului si ale confectionarii hainelor din acest material dateaza de peste 7000 de ani si au fost gasite in grotele din Valea Tehuacan, din Mexic. Aproape la fel de vechi sunt si cele din Egipt, Peru si din India. Traditionala industrie a bumbacului din India s-a schimbat radical din momentul in care, in regiune, au inceput sa se impuna coloniile europene (in special Regatul Unit), care au adus o noua tehnologie. In 1764, James Hargreaves, un tesator din Lancashire (Marea Britanie) a construit prima filatura de bumbac industriala, cu mai multe fusuri, pe care a numit-o “Spinning Jenny”, care a contribuit semnificativ la cresterea productivitatii.
Peste cativa ani, un inginer englez, Richard Arkwright, a inventat o masina de pieptanat si de filat, el fiind considerat inventatorul filaturii de bumbac (“spinning frame”), brevetata in 1768 si rebotezata, ulterior, cand functionarea ei a trecut pe energie hidraulica, “water frame”. Arkwright , supranumit “The father of the factory system “ (“Tatal fabricilor”), si-a instalat masina de tesut la Cromford, o localitate din centrul Angliei, creand prima filatura de bumbac, in adevaratul sens al cuvantului, cu hale special amenajate, pentru a putea fi amplasate masinile, cu muncitori care aveau un program riguros de lucru, intr-un proces de productie continuu. Dupa 1770, el a infiintat mai multe filaturi de bumbac pe apa, ajungand pana in Scotia.
In urmatorii zece ani, Samuel Crompton, muncitor intr-o filatura de bumbac din Anglia, preluand ideile predecesorilor sai, a reusit sa puna la punct o masina si mai performanta “mule-jenny”, pe care a terminat-o in 1779. Randamentul filaturii era bun, dar muncitorii nu reuseau sa tina ritmul, ceea ce a creat un surplus de materie prima, situatie in care s-a relansat cautarea unor solutii tehnice performante. Primii intreprinzatori din industria engleza a bumbacului, multi dintre ei ingineri, inventatori, muncitori specializati, au stat la baza revolutiei industriale din Anglia anilor 1770-1830, rastimp in care bumbacul a reprezentat jumatate din exporturile Marii Britanii. De altfel, dupa 1800, a fost creata si filatura de bumbac cu mecanisme automatizate, care functiona pe baza unor cartele perforate, permitand realizarea unor modele variate de material si reducand forta de munca necesara. Inventatorul ei este francezul Joseph Jacquard, care, in 1805, a primit Premiul pentru inventica, din partea Academiei din Lyon, la sugestia lui Napoleon, care il intalnise pe Jacquard si fusese impresionat de realizarile sale.
In India, primele filaturi de bumbac automatizate au fost aduse de englezi, la Bombay, capitala comerciala a Indiei. Dupa cativa ani de prosperitate, aceasta industrie a inceput sa se diminueze, pentru ca englezii preferau sa ia din India materia prima, pe care sa o prelucreze in propriile filaturi de bumbac, din Anglia. In 1920, Mahatma Gandhi, unul dintre cei mai importanti lideri indieni, initiatorul miscarii pentru independenta tarii, a facut un apel de boicotare a produselor manufacturiere engleze, in favoarea tesatoriilor locale. Dupa ce India si-a castigat independenta, in 1947, industria textila a bumbacului a fost relansata.
In prezent, aceasta tara produce 12 metri de panza de bumbac pe cap de locuitor, ocupand locul al treilea in privinta exporturilor de bumbac, dupa Statele Unite ale Americii si China. In 2012, in India, suprafata cultivata cu bumbac modificat genetic, rezistent la daunatori, a fost de 10 milioane de hectare. Acestor trei tari, in topul marilor producatoare de bumbac, li se adauga Pakistanul si Uzbekistanul, impreuna reprezentand 74% din productia mondiala de bumbac.
