Oaia este unul dintre primele animale domesticite de om, fiind apreciata pentru lana, laptele si carnea sa. Pana la inventarea foarfecei pentru oi, lana, care este, la ora actuala, fibra de origine animala cea mai utilizata in industria textila, era adunata din tufisurile in care se agata sau era trasa cu un pieptene.

Ulterior s-a folosit o banda metalica indoita in forma de U, cu bratele avand lame taietoare la capat. Cu o mana erau apasate lamele, care retezau blana animalului. Mai tarziu, un fel de foarfeca era facuta din doua cutite separate, manevrate cu ambele maini.

Foarfeca articulata, cu doua lame, din bronz, care alunecau una peste cealalta, de folosinta universala, dar servind, in primul rand, la tunsul oilor, tinuta cu o singura mana, a aparut in jurul anului 100 d.Hr. Era cunoscuta in Extremul Orient, dar si in Imperiul Roman, dar abia in secolul al XVIII-lea, foarfecele din otel, fabricate de englezul Robert Hinchliffe, s-au raspandit in intreaga Europa.

Foarfeca pentru oi a ramas o ustensila esentiala si astazi, pentru crescatorii de animale, chiar daca intre timp s-au inventat si masini electrice pentru tuns lana.

foto: panoramio.com

Rasele de oi se disting in functie de scopul pentru care au fost selectionate de-a lungul timpului. Rasele crescute, in primul rand, pentru lana, au derivat, mai toate, din Merinos, o rasa ovina originara din Spania, « campioana » la productia de lana, densa si buclata, de foarte buna calitate. Tunderea oilor nu se face la intamplare, ci in anumite momente ale anului (de obicei, primavara), si de catre persoane care stapanesc aceasta meserie.

Lana oilor creste tot timpul, astfel incat, daca nu se efectueaza macar un tuns pe an, blana animalului va deveni murdara si umeda si isi va pierde calitatea. Mai mult, la temperaturi de peste 25 de grade Celsius, oile netunse vor sta mai mult la umbra si isi vor pierde pofta de mancare.

Oierii prefera foarfeca de tuns pentru ca utilizarea acesteia le permite sa lase un strat subtire de lana, care, vara, sa protejeze animalul de razele soarelui. De altfel, imediat dupa tuns, nu este recomandat ca oile sa fie tinute in zone in care soarele este prea puternic. Pe de alta parte, o oaie tunsa de curand poate sa reziste chiar si la temperaturi sub 10 grade Celsius, in conditiile in care nu sta in ploaie sau in vant.

Un oier cu experienta va sti sa foloseasca foarfeca de oi cu usurinta, fara a chinui animalul, ci numai cand acesta este linistit, si fara a-l tine in pozitii inconfortabile, care sa impiedice respiratia normala sau care sa il faca sa se ridice cu greu, dupa o asemenea operatie.

Mieii sunt, de regula, mai agitati, dar cel care tunde trebuie sa aiba abilitatea sa utilizeze foarfeca de oi in mod continuu, fara sa ciupeasca din piele, astfel incat animalul sa se calmeze si chiar sa accepte ceea ce i se intampla. Dupa tuns, oile vor fi mai curate, mai usoare si mai vioaie, iar mieii vor manca mai mult si vor creste mai repede. Prin urmare, tunsul oilor inseamna nu numai beneficiu pentru om, dar si sanatate si vigoare pentru animal.

In functie de experienta oierului, de ustensila folosita, de cantitatea de lana, de « cooperarea » animalului, tunsul unei oi poate sa dureze intre 3 si 20 de minute, ceea ce inseamna ca, in medie, intr-o zi, pot fi tunse 150-200 de oi.

Cu o masina electrica de tuns oi, performantele sunt mult mai mari. Pe piata de profil, exista nenumarate modele, cel mai bun fiind considerat, de catre specialisti, cel fabricat in Elvetia, de catre firma Heiniger, cu o astfel de masina electrica stabilindu-se si recordul mondial la viteza de tuns.

foto: 999.md

Lana tunsa de pe o oaie trebuie sa fie o singura bucata, acest lucru fiind posibil datorita impletiturii dintre fire, care le tine legate. Dupa tuns, lana se impacheteaza in baloti (de aproximativ 200 de kg fiecare), pentru a putea fi trimisa catre centrele de achizitionare si, apoi, catre fabricile textile.

De exemplu, numai din Australia, in fiecare an, pleaca spre tari din Europa, America si Asia, peste cinci milioane de astfel de baloti. Dupa Australia, care ocupa primul loc in topul producatorilor de lana, pe locurile urmatoare se situeaza China, Noua Zeelanda, Iranul, Regatul Unit, Argentina, India etc.

In tarile cu traditie in oierit, se organizeaza si diverse competitii de tuns, prilej pentru schimburi de experienta utile. In 2013, Campionatul mondial de tuns oi, cu foarfeca de oi traditionala sau cu masini electrice, pe categorii, s-a desfasurat in februarie-martie, in Noua Zeelanda, iar in 2014 se va desfasura in Irlanda. Incepand cu anul 1977, de la acest campionat au fost nelipsite 13 tari – Australia, Anglia, Irlanda, Irlanda de Nord, Noua Zeelanda, Norvegia, Scotia, SUA, Franta, Africa de Sud, Spania, Germania, Tara Galilor. Participantii trebuie sa faca dovada abilitatii si rapiditatii la tuns.

Atat foarfeca pentru oi, cat si masina de tuns electrica au devenit inutile, de cativa ani, pentru cativa fermieri din Marea Britanie, tara in care, prin incrucisari succesive, s-a obtinut o rasa oi – Exlana – care, primavara, de indata ce temperaturile incep sa creasca, isi leapada singure lana. Este adevarat ca fiecare oaie da o cantitate mult mai mica de lana (aproximativ 500 de grame), decat o rasa traditionala, dar, avand in vedere costul ridicat al tunsului oilor, se estimeaza ca Exlana ar putea fi rentabila. Ramane de vazut daca oierii din alte parti ale lumii vor fi tentati sa abandoneze mii de ani de traditie, in favoarea acestui experiment.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.