Furtună într-un pahar cu apă este o expresie frecvent folosită, însemnând o agitaţie mare pentru un lucru puţin important, o zarvă exagerată prin raportare la cauza care a generat-o. Expresia se bucură de popularitate, pentru felul concis şi sugestiv în care caracterizează o situaţie, existând echivalente ale acesteia în multe limbi.
Cei mai mulţi atribuie paternitatea acestei expresii scriitorului francez Montesquieu, despre care Honore de Balzac, într-o nuvelă intitulată “Preotul din Tours”, spune că aşa ar fi caracterizat scriitorul iluminist Montesquieu tulburările din Republica San Marino.
Era, desigur, o comparaţie ironică, având în vedere că era vorba de o mică Republică, din Peninsula Italică, cu o suprafaţă de doar 61 de kilometri pătraţi, în care conflictele, la vremea respectivă, în secolul al XVII-lea, nu aveau nici pe departe dramatismul care se clama.
Se pare însă că originea expresiei “Furtună într-un pahar cu apă” este mult mai veche şi că i-ar aparţine omului de stat, avocatului şi scriitorului roman, din secolul I i.Hr., Cicero. Acesta a folosit expresia, se pare, pentru prima dată, în discursurile sale, în varianta latinească – “Fluctus în simpulo”.
Expresia a devenit însă celebră începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, când, la Paris, a fost pusă în scenă o piesă de teatru cu acest titlu (“Une tempête dans un verre d’eau”), aparţinând scriitorului Leon Gozlan, care a fost o vreme secretarul lui Balzac.
O expresie echivalentă cu „Fluctus în simpulo” (Furtună intr-un pahar) este cea englezească – “Mult zgomot pentru nimic” (Much Ado About Nothing) – titlul unei comedii scrisă de William Shakespeare, în anul 1600, pe tema infidelităţii, comicul de limbaj contribuind substanţial la atmosfera piesei.
În limba română, o altă expresie cu sens apropiat este “a face din ţânţar armăsar”, cu sensul “ a exagera însemnătatea/valoarea a ceva”.