Fuziunea cognitivă (FC) este un proces mental prin care linia de demarcaţie dintre realitate şi gândurile noastre devine extrem de vulnerabilă, până într-acolo încât să credem că realitatea este exact aşa cum ne-o reprezentăm. Altfel spus, frecvent credem că, fără îndoială, gândurile noastre sunt adevăruri absolute şi imuabile.

Probabil că mulţi am trecut prin situaţii în care ne-am imaginat că este imposibil să realizăm un anumit lucru şi, până la urmă, a fost posibil. Sau invers, am fost convinşi că un plan va merge strună, constatând, mai târziu, că am scăpat din vedere anumite detalii care au dus la eşec. Sau ne imaginăm că cineva gândeşte într-un anumit fel despre noi, constatând, în cele din urmă, că era exact invers.

În mod similar se întâmplă şi când facem autoevaluări, mai ales din categoria celor “negative”, de felul: “Nu sunt în stare să fac acest lucru!”, “ Nu voi reuşi!”, “Toţi cei din jur mă judecă, orice aş face!”, “Oricât mă voi strădui, voi eşua, iar dacă eşuez, nu am valoare!” etc. Astfel de gânduri automate pot deveni, în timp, prin repetare, principalul mod de reglare comportamentală şi emoţională, neglijându-se contactul cu realitatea şi cu valorile sale.

Limbajul a fost motorul evoluţiei umane, al dezvoltării gândirii şi inteligenţei, este cel care a permis oamenilor să-şi controleze mediul de viaţă mai bine decât orice altă specie. Această caracteristică şi capacitatea de construire de modele abstracte au fost şi au rămas avantaje majore în istoria omenirii.

În momentul în care, însă, intervine o dificultate în a face distincţia între persoana reală şi reprezentarea mentală pe care şi-o construieşte fiecare despre sine, când gândurile se transformă în “duşmani”, atunci poate să apară “fuziunea cognitivă”.

Fuziunea cognitivă – mecanismul complex al relaţiei dintre minte şi realitate

Fuziunea cognitivă – când confundăm realitatea cu gândurile
Fuziunea cognitivă – când confundăm realitatea cu gândurile

Fuziunea cognitivă este un mecanism psihologic pe care oamenii, în general, l-au simţit intuitiv, după cum spune şi o celebră zicere păstrată în mentalul colectiv: “Îngrijorarea aruncă adesea o umbră mare asupra unui lucru neînsemnat”, un fel de “furtună într-un pahar cu apă”, altfel spus, este tendinţa de “a face din ţânţar armăsar”.

Când grijile, fricile devin recurente, când experienţele subiective se substituie aproape în totalitate realităţii, când gândurile noastre dobândesc valoare de adevăr absolut, acestea pot deveni obstacole serioase în viaţa de toate zilele, ducând la angoase care ne împiedică să avem curaj, ne bucurăm de linişte şi de echilibru.

Până la un punct, fuziunea cognitivă este rezultatul unei tendinţe naturale de a ne identifica cu propriile gânduri. În schimb, când ne ataşăm de acestea până la a crede că sunt singurele interpretări posibile ale realităţii, fără a le pune la îndoială, atunci se produce o alterare în atitudinea noastră faţă de viaţă, vom căuta, inconştient, strategii de evitare a unor experienţe despre care credem că ne sunt defavorabile.

Un studiu făcut de specialişti de la Universitatea Royal Holloway, din Londra, arată că: “Persoanele cu fuziune cognitivă ridicată și care evită parcurgerea unor experienţe pot fi deosebit de predispuse să experimenteze suferință”, pentru că uită sau evită să compare ceea ce gândesc cu realitatea obiectivă care a declanșat anumite gânduri.

Fuziunea cognitivă – exemple

Fuziunea cognitivă
Fuziunea cognitivă

Să ne imaginăm, de exemplu, că o persoană a avut un atac de panică într-o staţie de metrou şi este foarte tulburată de această întâmplare. Reuşeşte să se calmeze puţin şi să meargă acasă. A doua zi, aceeaşi persoană, abia plecată spre job, începe să se gândească: “Probabil că astăzi voi avea din nou un atac de panică, nu vezi că deja tremuri?”. Şi, fără a-şi da seama, persoana respectivă îşi asumă acel gând ca fiind singurul adevăr, aşa că decide să se întoarcă acasă.

Acelaşi proces mental poate avea loc şi în raport cu amintiri dureroase din trecutul mai apropiat sau mai indepărtat. De pildă, evocând în gând o traumă trecută, emoţii similare cu cele de “atunci” se pot declanşa instantaneu şi pot inhiba o relaţie obiectivă cu realitatea prezentă. De asemenea, se întâmplă ca unele persoane să se eticheteze ca “învinse” din cauza trecutului, ceea ce le va face să acţioneze ca nişte “victime”. Este vorba de aşa-numitul sindrom al profeţiei auto-distructive.

Citește și:  Viața dinainte de naștere - un concept paradoxal

La fel funcţionează “fuziunea” şi cu posibile evenimente viitoare, imaginate ca fiind destinate eşecului, neliniştitoare etc., generând o pierdere a vitalităţii, a sensului vieţii, a bucuriei de a trăi. Un cunoscut actor american spunea, foarte sugestiv, că: “Îngrijorarea pentru viitor este ca şi cum te-ai ruga pentru ceva ce nu vrei”.

Cei care trăiesc o nelinişte continuă legată de viitor, fie că este vorba de lucruri mai puţin importante sau de cele care contează cu adevărat, au stări si comportamente care se explică prin fuziunea cognitivă şi prin faptul că, poate, au trăit într-un mediu anxios, creându-şi, inconştient, o serie de blocaje.

Cum se poate identifica procesul fuziunii cognitive?

Cunoasterea de sine
Cunoasterea de sine

Identificarea fuziunii cognitive este primul pas în a învăţa să dăm gândurilor noastre importanţa pe care o merită, nici mai mult, nici mai puţin. În general, ne place să credem că suntem raţionali şi obiectivi, dar adevărul este că, de foarte multe ori, construim “justificări” după ce luăm decizii sau după ce ne-am comportat intr-un anume fel.

Diverse studii au evidenţiat că petrecem peste 90% din viaţă acordând atenţie fluxului continuu de gânduri (amintiri, presupuneri, scenarii etc.) şi doar 10% pentru a fi în contact cu momentul prezent. Mai mult, se pare că peste 50 de mii de gânduri ne trec zilnic prin minte şi, conform statisticilor, circa 70% dintre acestea sunt negative, repetitive.

Pentru a ne da seama dacă suntem sau nu prizonieri în fuziunea cognitivă, psihologii recomandă să fim atenţi la judecăţile noastre de valoare şi să înţelegem dacă acestea sunt sau nu un obstacol în realizarea dorinţelor noastre, să (re)evaluăm gândurile care ne ţin prizonieri în trecut şi să fim mai atenţi la felul în care ne proiectăm mental în viitor.

Defuziunea cognitivă – pentru a ne elibera de gândurile nocive

Fuziunea cognitivă
Fuziunea cognitivă

Defuziunea cognitivă”, ca termen specializat, se referă la diverse tehnici prin care o persoană să se distanţeze de gândurile care o împiedică să evolueze şi le accepte doar pe acelea care o ajută să se bucure de realitatea prezentă, să-şi atingă obiectivele etc. Iată câteva dintre acestea:

  • detaşarea de “poveştile” din mintea noastră care ne împiedică să înţelegem corect prezentul şi oportunităţile pe care acesta le oferă; este evident că nu este vorba de “a scăpa de gânduri” (ar fi o utopie), ci de consolidarea obiceiului de a nu lua gândurile ca “ordine” implacabile;
  • acceptarea experienţelor trecute mai puţin plăcute, a emoţiilor, indiferent de natura lor, ca un pas important pentru a scăpa de condiţionările negative;
  • acceptarea faptului că este firesc să avem gânduri, emoţii şi a faptului că acestea vor avea doar puterea pe care noi le-o acordăm;
  • cultivarea flexibilităţii în gândire şi în comportament, clarificarea valorilor şi luarea deciziilor în funcţie de acestea;
  • crearea deprinderii de a “vizualiza” gândurile ca într-un film – procedeu prin care le putem lua în stăpânire, le putem decela, evitând astfel tendinţa de a acţiona la primul impuls sau de a deveni anxioşi.

Un drum cu dus şi întors

Experiente
Experiente

Cunoscând ce înseamnă fuziunea cognitivă şi cum putem exersa “defuziunea”, devenim conştienţi de imensul rezervor interior al fiinţei noastre, vom înceta să mai funcţionăm ca nişte “mecanisme”, vom înţelege că viaţa este un drum cu dus şi întors, cu posibile abateri, eşecuri, reporniri, dar pe care, cu siguranţă, se înaintează.

Ne-am putea întreba de ce “eul” autentic nu se manifestă de la sine, fără atâtea căutări, iar răspunsul cel mai simplu şi evident ar fi că, fără să ne dăm seama, societatea ne oferă niste şabloane, ne obligă să purtăm “măşti”, să ne “deghizăm”, să arătăm nu ceea ce suntem si vrem cu adevărat, ci ceea ce se aşteaptă de la noi, din teama de a nu fi respinşi, de a nu ieşi din rând, de a nu fi interpretaţi greşit. Şi toate acestea se transformă în gânduri repetabile, care ne influenţează modul de a ne reprezenta realitatea, după care trebuie să parcurgem, cu un efort de voinţă, drumul invers, spre noi înşine.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.