Nici una nici alta ar fi raspunsul cel mai bun. Desi zilele acestea orice entuziast al astronomiei poate citi in revista “Nature” si nu numai despre primele imagini ale unei gauri negre inghitind o stea de marimea soarelui, nu e niciun motiv de speriat. Impresionantul eveniment a avut loc la 3,9 milioane de ani lumina distanta de planeta noastra, asa ca singurul lucru ca care se vor alege locuitorii planetei noastre vor fi doar observatiile astronomice.

Daca cineva ar alcatui o enciclopedie a miturilor despre stiinta, cele despre gauri negre ar ocupa un capitol generos. Desi variantele pseudo-stiintifice prezinta gaurile negre ca pe niste aspiratoare gigant care captureaza orice intalnesc in calea lor, realitatea e mult mai complexa de atat. Istoria lor incepe la sfarsitul secolului al 17-lea, cand John Michell si Pierre-Simon Laplace au propus “stelele intunecate” ca pe o posibilitate matematica. Acestea ar fi fost niste corpuri atat de dense si cu o masa atat de mare incat nimic nu le-ar fi putut scapa, inclusiv lumina.

Insa exact cum functioneaza acest principiu a ramas o necunoscuta pana cand Albert Einstein a emis teoria relativitatii, prin care a aratat ca lumina este influentata de gravitatie. Un an mai tarziu omul de stiinta Karl Schwarzschild a aplicat teoria gaurilor negre, insa din pacate felul in care a vazut lucrurile a ramas neapreciat cateva decenii pana cand observatiile stiintifice i-au confirmat aplicabilitatea. In prezent cel mai simplu tip de gauri negre poarta numele vizionarului om de stiinta.

foto: ziaruldeiasi.ro
foto: ziaruldeiasi.ro

Desi atat Einstein, cat si Schwarzschild considerau entitatile intunecate doar o posibilitate matematica si nu o realitate, observatiile astronomice indirecte au aratat ca ele exista, si poate chiar mai aproape decat credeam. O gaura neagra supermasiva se considera ca exista chiar in centrul galaxiei in care ne aflam, Calea Lactee. Telescoapele performante dezvoltate in ultimele decenii au identificat zone in univers in care nu se poate detecta nimic , lumina fiind absorbita, impreuna cu orice materie aflata prin preajma. Aceste observatii s-au adaugat calculelor deja existente pentru a oferi o definitie a ceea ce nu poate fi vazut cu ochiul liber: o gaura neagra reprezinta un corp astronomic de o masa si densitate extrem de mare, dupa altii o entitate astronomica in sistemul spatiu-timp, din care nimic nu poate scapa inclusiv lumina. Tocmai de aceea un telescop simplu nu ar fi un instrument potrivit in detectarea unei gauri negre, instrumente mult mai performante fiind necesare.

O gaura neagra ia nastere atunci cand o stea macar de 20 de ori mai mare decat soarele nostru ramane fara “combustibil”, iar steaua explodeaza sub forma unei supernove. Materia ramasa se poate prabusi in ea insasi din cauza fortelor gravitationale imense exercitate, urmand ca noua entitate formata sa atraga materia din jur, astfel putandu-se mari. In aceasta situatie putem vorbi de singularitate, in cadrul careia materia se comprima atat de mult incat volumul ei tinde spre 0, in timp ce masa tinde spre infinit.

Citește și:  Cum a luat nastere telescopul lui Newton?

Desi o gaura neagra masiva poate “inghiti” extrem de multa materie raportat la unitatile noastre de masura, ea atrage in interiorul sau doar ceea ce intra in asa-numitul orizont al evenimentului “event horizon”. Acesta reprezinta o arie aproximativ sferica in jurul centrului din care nimic nu poate scapa, inclusiv lumina. Se numeste astfel deoarece orice s-ar intampla in interiorul sau, acel “eveniment” nu poate fi perceput nicidecum de un observator aflat in afara gaurii negre. O gaura neagra mai compelxa decat una de tip Schwarzschild mai are inca o zona caracteristica in jurul sau, zona numita Ergosfera. Oricarui corp intrat in ea i-ar fi imposibil sa stea pe loc, trebuind sa se miste cu o viteza mai mare decat cea a luminii pentru a-si pastra locul in spatiu. Orice se afla in afara Ergosferei va fi afectat de gaura neagra doar in masura in care campul sau gravitational ii va impune o miscare de rotatie, la fel cum face si o stea, de exemplu. Astfel, daca prin absurd soarele s-ar transforma intr-o gaura neagra (care ar avea conform calculelor un diamentru de 3 kilometri), Pamantul si-ar continua miscarea de rotatie intrucat masa corpului central ar ramane stabila. In schimb, planeta nu ar mai avea parte de lumina si caldura, fapt care oricum ar fi sufficient pentru distrugerea oricarui tip de viata.

foto: petrut-sci7.blogspot.com
foto: petrut-sci7.blogspot.com

In continuare oamenii nu se pot mandri ca stiu prea multe despre gaurile negre si adevarata lor natura. Desi se presupune ca un corp ar fi imediat redus la atomi odata intrat in interiorul unei gauri negre, asta nu a aprit presupunerile calor care considera calatoria catre un alt univers (o alta posibilitate teoretica) posibila cu ajutorul acestor corpuri, care ar putea contine “gauri de vierme”. O alta posibilitate matematica este si existenta gaurilor albe – inversul celor negre, si care ar “scuipa materie”. Insa acestea par sa existe numai pe hartie, cel putin deocamdata.

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.