Gellu Naum, 109 ani de la naştere – un scriitor care şi-a depăşit timpul

Gellu Naum s-a născut la 1 august 1915, la Bucureşti (d. 29 septembrie 2001). Poet, prozator, eseist, dramaturg, traducător, este unul dintre acei scriitori a căror operă transcende timpul, iar influența sa poate fi observată în literatura română contemporană, unde continuă să fie o sursă de inspirație pentru noi generații de scriitori și poeți. De asemenea, scrierile sale au fost traduse în numeroase limbi, contribuind la recunoașterea sa internațională.

Gellu Naum a studiat filosofia la Universitatea din București și a continuat studiile la Paris, unde a intrat în contact cu mișcarea suprarealistă. De altfel, el este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai suprarealismului în literatura română. În 1936, când a publicat şi prima sa carte – “Drumeţul incendiar” – Gellu Naum l-a cunoscut pe Victor Brauner, pictor şi sculptor român (şi el influenţat de suprarealism), care i-a devenit prieten apropiat și care l-a prezentat ulterior lui André Breton (scriitor și poet francez, liderul și principalul teoretician al suprarealismului) și cercului său literar din capitala Franţei.

Întors în ţară, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Gellu Naum a fost mobilizat pe frontul de est. După război, a continuat să scrie și să publice, deși climatul politic din România comunistă nu era favorabil suprarealismului și experimentelor literare.

Abia după anii ’60 ai secolului trecut, în urma unei relative “liberalizări” culturale sub regimul comunist, Gellu Naum a reuşit să mai publice în maniera care i-a definit personalitatea, remarcabile fiind volume de poezii precum “Athanor” (1968), “Tatăl meu obosit” (1972), “Descrierea turnului” (1975), “Focul negru” (1995) etc., volume de proză – “Malul albastru” (1990), “Zenobia”( roman,1985), “Întrebătorul” (1996) etc.

O menţiune specială trebuie făcută pentru faptul că Gellu Naum, acest scriitor complex, singular, atipic, este şi autorul uneia dintre cele mai frumoase scrieri dedicate copiilor – “Cartea cu Apolodor”.

Gellu Naum şi suprarealismul

Influențat de marii suprarealiști francezi, de André Breton mai ales, şi inconfundabil prin propria explorare a miturilor și simbolurilor, Gellu Naum este autorul unei opere care reflectă o căutare continuă a sensului existenței și a libertății creatoare.

Fondator al grupului suprarealist românesc, Gellu Naum a preluat din această mişcare culturală, apărută în Europa, la începutul secolului al XX-lea, interesul pentru explorarea inconştientului și a viselor, pentru a descoperi adevăruri ascunse și pentru a elibera creativitatea umană de constrângerile rațiunii și ale convențiilor sociale.

Imagistica onirică – scenarii de vis, ilogice sau fantastice, pentru a exprima realități psihologice și emoționale ascunse, simboluri bizare și asocieri neașteptate, alăturarea de elemente aparent fără legătură, pentru a crea imagini surprinzătoare și paradoxale, menite să provoace și să stimuleze imaginația cititorului – sunt alte caracteristici ale acestui tip de literatură, prezente şi în opera scriitorului român.

Suprarealiştii au fost adesea critici la adresa raționalismului și a societății tradiționale, pe care le vedeau ca fiind restrictive și opresive pentru spiritul uman.

Într-un interviu acordat revistei “Deutsche Welle”, Gellu Naum declara că: “În 1947 grupul suprarealist din România a fost interzis, componenţii lui au fost declaraţi formalişti, cosmopoliţi, în orice caz indezirabili […] N-am de gând să deschid acum o paranteză politică, sau măcar teoretică, pentru că, în vremurile noastre, politica este, printre altele, principalul duşman al poeziei, capcana principală de atragere a poeţilor spre rolul de funcţionari ai propagandei. Eu unul am socotit totdeauna menţinerea stării de poezie ca pe datoria esenţială a poetului şi am căutat, pe cât am putut, să scriu doar în această stare […] Ştiu că printre poeţi există unii care acceptă cu plăcere scrisul la comandă – ceea ce mi s-a părut o totală lipsă de demnitate. Poezia trebuie privită, înainte de orice, ca un mod de viaţă”.

Gellu Naum, “Zenobia” – romanul unei mari iubiri

Publicat în 1985, “Zenobia” este unul dintre cele mai importante romane ale lui Gellu Naum, o operă complexă, care îmbină elemente de mit, vis și realitate, într-o narațiune enigmatică si captivantă, cu accente filosofice, ludice uneori, ironice şi autoironice alteori.

“Zenobia” este transpunerea, cu mijloacele romanului, a unei experienţe de viaţă a autorului – legătura profundă, inconfundabilă, “care făcea minuni’”, cu soţia sa, Lygia Naum, pe care a întâlnit-o în timpul războiului şi de care nu s-a mai despărţit niciodată. “Pentru mine – spunea scriitorul – de când mă ştiu pe lume, dragostea a fost necesitatea care mi-a ocupat punctul central al existenţei şi pe care, sper, am realizat-o cel mai deplin […] Dragostea, înţelegerea şi împlinirea dragostei sunt dincolo de tot ce am spus, acolo unde încep incredibilul şi incomunicabilul”.

Patru ani a lucrat Gelu Naum la romanul “Zenobia”, iar soţia sa, Lygia, a înţeles abia după un an că scriitorul era prins în vâltoarea scrisului, pentru a povesti, într-un fel atipic, o iubire care nu semăna cu nimic altceva: “La un an de zile după începerea cărţii, ne aflam la Comana (n.n. unde au locuit o vreme) – mărturisea Lygia Naum. Eu eram pe terasă şi îi reproşam că nu mă ajută la treburile din curte. Atunci, el a ieşit din camera lui şi mi-a spus: “Bine, iubito, eu scriu despre tine şi tu mă cerţi că nu te ajut să cari o masă!”. Abia atunci mi-am dat seama că scrie ceva despre mine, dar nu am căutat să aflu mai multe”.

De-a lungul celor 60 de ani cât au fost alături, în lumea aceasta, Gellu Naum a devenit autorul unei opere atemporale, iar Lygia, al cărei devotament a fost total, a descoperit că iubirea lor era dincolo de orice înţelegere raţională, unindu-i pentru eternitate.

Un roman ca o invitaţie la explorarea propriilor realităţi interioare

Romanul “Zenobia” este povestea unei călătorii spirituale și a unei povești de iubire între personajul – narator (a cărui identitate rămâne ambiguă, dar care poate fi considerat un alter ego al scriitorului) şi Zenobia. Narațiunea este fragmentată, proiectată în oniric, cu numeroase digresiuni și reflecții filosofice, care sfidează logica și realitatea convențională şi care dezvăluie straturi profunde ale psihicului.

Protagonistul este într-o permanentă căutare a sinelui și a sensului existenței. Romanul explorează complexitatea identității și relația acesteia cu realitatea și subconștientul, iar personajul feminin este portretizat într-un mod idealizat și simbolic, sugerând o conexiune profundă, dincolo de aspectele fizice și cotidiene ale iubirii.

Romanul este bogat în simboluri și referințe mitologice, construind o lume plină de sensuri ascunse și de conexiuni subtile între personaje și evenimente, iar “femeia” este (ca şi în viaţa scriitorului) “principiu vital şi zeesc, completând fiinţa bărbatului cu care formează un fel de dublu androginic, fiind înzestrată cu darul clarviziunii, devansând gesturile şi intenţiile, înzestrată cu o ştiinţă totală şi liniştită” (Ioan Pop, Dicţionar analitic de opere literare româneşti).

Criticul literar Ioan Pop, remarca faptul că, în romanul “Zenobia”, ca în întreaga operă a lui Gellu Naum, “există permanent o distanţare ironică faţă de spectacolul acestei lumi groteşti, compozite şi hibride, ce-i relativizează la maximum însăşi calitatea de “real”, modelând-o ca spectacol al farsei existenţiale – o farsă metafizică”.

Stilul lui Gellu Naum este “poetic” și dens, cu fraze elaborate și imagini sugestive. Structura narațiunii este fragmentară și neconvențională, reflectând influențele suprarealiste și dorința de a explora zonele ascunse ale minții și ale existenței. Pasajele de introspecție și descrierile lirice contribuie la atmosfera inconfundabilă a romanului, care invită la explorarea propriilor realităţi interioare.

Un scriitor de citit şi recitit…

“Prea multe lucruri ne solicită şi, dat fiind mecanismul echivoc al solicitării, prea multe cuvinte se îngrămădesc să le cuprindă, să le ascundă în labirintul lor inutil şi înşelător – de aceea poate că, pe alocuri, am să spun ce nu trebuia spus”, mărturisea despre sine Gellu Naum.

Astăzi, la 109 ani de la naşterea sa (şi la aproape 23 de ani de când a trecut în eternitate), Gellu Naum, poetul, prozatorul, eseistul, dramaturgul, rămâne un scriitor de citit şi de recitit, un exemplu remarcabil al puterii imaginației și al capacității literaturii de a transcende granițele realității convenționale.