Dintre toate planetele terestre, Marte se aseamana cel mai mult cu Pamantul, chiar daca adeseori aceasta asemanare este foarte mica. Marte are numai jumatate din dimensiunea Pamantului – diametrul sau este mai mic decat cel al planetei noastre. Zilele pe Marte au aproximativ aceeasi lungime precum cele de pe Pamant. Marte are anotimpuri alternative la fel ca planeta noastra, insa acestea sunt de doua ori mai lungi. Temperatura de pe suprafata lui Marte este rezonabila, uneori ajungand deasupra temperaturii de inghet – temperaturile zilnice sunt in jur de -30 de grade Celsius. Atmosfera de pe Marte este foarte rarefiata, continand 95% carbon, 2% azot, 1-2% argon, precum si urme ale altor gaze, inclusiv oxigen si vapori de apa.
Datorita atmosferei transparente, suprafata planetei Marte poate fi observata in mod direct, cu exceptia cazului in care este ascunsa de o furtuna de praf, un nor sau o ceata atmosferica. Geografia lui Marte, care poate fi vazuta cu ajutorul unui telescop, include trei grupuri de formatiuni de suprafata, si anume: zone roscate sau portocalii numite “deserturi” sau “continente; zone gri numite “lacuri”, “mari” etc.; calotele polare de un alb orbitor. Spre deosebire de marile de pe Luna, zonele intunecate de pe suprafata lui Marte variaza ca dimensiune si albedo (raportul dintre energia luminoasa radiata de un corp si cea primita), precum si in ceea ce priveste culoarea, in functie de anotimpuri, de obicei dupa o furtuna de praf. Deasemenea, dimensiunea calotelor polare depinde de anotimpul din an. Calotele polare pot fi vazute cu ajutorul unui telescop mic – acelasi lucru este valabil si pentru cele mai intunecate formatiuni de pe suprafata planetei, cum ar fi Mare Acidalium, Syrtis Major, Mare Sirenum si altele.
Emisfera de sud si de nord
Sondele spatiale care au explorat planeta in anii 1970, au condus la crearea unor harti mai detaliate ale suprafetei planetei. Fotografiile ce reprezinta formatiunile albedo nu corespund unui tip specific de suprafata, asa cum este in cazurile gasite pe Luna. O mare parte din emisfera sudica a lui Marte si, deasemenea, o parte mai mica din emisfera nordica, sunt puternic marcate de cratere, la fel ca si continentele Lunii. Aceasta zona plina de cratere este cea mai veche regiune din punct de vedere geologic, si include date dintr-o perioada de bombardament intens. Uriasul bazin Hellas Planitia are diametrul de 1500 de kilometri si adancimea de 6 kilometri.
Emisfera de nord a planetei este in mare parte plata. Exista mai putine cratere situate in aceasta zona, iar tipul predominant este reprezentat de craterele splash. Deasupra zonei de campie numita Elysium Planitia se ridica doi vulcani mari sub forma unor scuturi, numiti Hecates Tholus si Elysium Mons. La aproximativ 200 de kilometri distanta de craterul Mie se afla zona unde a aterizat Viking 2, pe 3 septembrie 1976. Craterele de pe Marte au fost botezate dupa tehnicieni si oameni de stiinta, precum si dupa artisti si calatori, la fel ca cele de pe Luna. Craterele mai mici, afisate pe harti mai detaliate, sunt numite dupa orase si sate de pe Pamant.
Alte formatiuni geografice
In jurul ecuatorului, in emisfera vestica a planetei, se afla doua regiuni geografice interesante (cele mai mari de acest fel din sistemul solar): complexul de canioane Valles Marineris si regiunea vulcanica Tharsis. Regiunea vulcanica principala de pe Marte este Tharsis. Vulcanii mari de pe Marte arata ca vulcanii scut pe care ii putem gasi in Hawaii. Vulcanii situati in aceasta regiune au dimensiuni record. Vulcanul Olympus Mons are un crater complex care masoara 25 de kilometri deasupra muntelui si 80 de kilometri in diametru. Diametrul bazei circulare a muntelui este de aproximativ 500 de kilometri.
Resturile fluxurilor vechi de lava pot fi urmarite pana la sute de kilometri distanta de baza muntelui. Acestea indica faptul ca vulcanul a fost activ timp de mii de milioane de ani, si este posibil ca intr-o zi sa redevina activ. Deasupra muntelui se formeaza nori luminosi din cristale de gheata, in special primavara. In trecut, cantitati mari de lava s-au scurs peste mii de kilometri de suprafata, formand un strat de o grosime tot mai mare. Aceasta a construit treptat o regiune circulara inalta de 10 kilometri si cu o raza de peste 1000 de kilometri. Activitatea vulcanica de proportii nemaiintalnite a jucat un rol foarte important in modelarea geografiei martiene.
Cea mai mare formatiune de origine tectonica este complexul Valles Marineris – un sistem de fisuri, canale si falii in scoarta planetei. Aceasta regiune a fost numita dupa nava spatiala Mariner 9, care intre anii 1971-1972 a cartografiat intreaga planeta in detaliu pentru prima oara. Formatiunea se extinde spre est (45 000 de la centrul regiunii Tharsis), in randuri paralele de canioane cu pereti abrupti, ajungand pana la 200 de kilometri in diametru. Pe peretii si podelele unor astfel de canioane se gasesc numeroase urme de aluneri de teren uriase. Materialele libere sunt apoi mutate si modelate de vanturile martiene. Regiunea Chryse Planitia este zona in care Viking 1 a aterizat pe 20 iulie 1976. Camerele foto ale sondei au aratat un desert stancos cu mici dune de nisip. Analiza biologica a solului nu a evidentiat nicio urma de viata.
