Girafa, pe numele ei latin Giraffa camelopardalis, cea mai mare rumegatoare a planetei a fost considerata o vreme doar o legenda de catre europeni; existenta ei parea la fel de improbabila ca cea a dragonilor, in ciuda marturiilor ramase de pe vremea romanilor, care le aduceau din provincii indeparatate cu scopul de a le arata populatiei in amfiteatre. Cand familia de Medici din Italia si-a permis luxul de a aduce o girafa in Italia natala, oamenii au iesit cu sutele pe strada pentru a vedea minunea, minune muta, intrucat nu are corzi vocale.
Girafa (Giraffa camelopardalis) este cel mai înalt mamifer de pe Pământ, fiind capabilă să atingă o înălțime de până la 6 metri și o greutate de peste o tonă. Acest mamifer impresionant se distinge prin gâtul său lung, care îi permite să ajungă la frunzele copacilor înalți, și prin desenul său caracteristic, format din pete maronii pe fond bej.
Trăind în savanele africane, girafa s-a adaptat perfect la condițiile de mediu, având puțini concurenți în ceea ce privește hrana. În ciuda mărimii sale, acest animal este un alergător surprinzător de rapid, fiind capabil să atingă viteze de până la 50 km/h.
Caracteristicile fizice ale girafei
Girafa are o inimă extrem de puternică, care poate cântări până la 10 kilograme și este capabilă să pompeze sângele la o presiune foarte mare, necesară pentru a-l transporta până la creierul aflat la o înălțime considerabilă. De asemenea, pielea din jurul gâtului este foarte groasă, pentru a proteja vasele de sânge de presiunea ridicată. Acest sistem circulator complex îi permite girafei să își mențină echilibrul și să se ridice rapid după ce a băut apă, evitând astfel amețelile care ar putea să o facă vulnerabilă în fața prădătorilor.
Iar primul lucru pe care l-au vazut a fost un animal masiv si foarte inalt, parca facut din bucati ale altor animale. Intr-adevar, girafa atinge usor o greutate de peste o tona (in cazul masculilor adulti) si o inaltime de pana la 6 metri. Desenul blanii este total diferit de al altor rumegatoare, fiind in majoritate in nuante de maroniu si bej. Girafa are pete inchise la culoare, similare oarecum cu ale leopardului, desi mai mult semanand a poligoane decat a cercuri.
Aceste caracteristici insa au facut ca animalul sa nu primeasca numele pe care il are azi, derivat din araba, ci pe cel de camelopard, din cauza capului asemantor cu al unei camile si a blanii specifice. Dupa cum vor descoperi mai tarziu exploratorii, cea mai apropiata ruda a girafei, okapi, pare la randul sau un amalgam de elemente, cu un corp asemantor calului, picioare dungate ca de zebra si un cap asemantor rudei sale mai mari.
Adaptarea la habitatul din savanele africane
Girafa insa nu arata asa din cauza unui capriciu al naturii, de fapt e foarte bine pregatita pentru mediul in care traieste. Insa aceste adaptari vin si ele cu pretul lor. In primul rand marele rumegator are foarte putina concurenta in ceea ce priveste hrana, destul de putina in savana si alte zone secetoase. Antilopele, gazelele, zebrele, bivolii, toate concureaza pentru aceleasi plante ierboase.
Dieta și comportamentul alimentar al girafei
Girafa, cel mai inalt mamifer al planetei, ajunge insa acolo unde nici una din ele nu poate, pana la 6 metri. Aici poate beneficia fara probleme de frunzele suculente de acacia, care ii permit sa supravietuiasca destul de mult fara apa. In general insa prefera sa se hraneasca la nivelul 2-4 metri, care ii este cel mai accesibil. Singurii concurenti sunt elefantii, care chiar daca nu ajug pana sus, pot darama orice copac; alte ierbivore insa nu vor mai putea nicodata sa se hraneasca din el…
Girafa uzeaza de marimea sa impresionanta si pentru a scapa de pradatori; de fapt, in afara de o haita de lei, orice alt pradator pastreaza o distanta respectuoasa. Marele ierbivor se poate dovedi chiar fatal unui atacator, indiferent de marime.
In general prefera sa fuga din fata carnivorelor, atingand usor 50 de kilometri pe ora. Picioarele din fata sunt cu pana la 10% mai lungi decat cele din fata, fapt care faciliteaza alergarea. In schimb, cum nu poate rezista la o cursa lunga, animalul va ataca folosindu-si picioarele lungi; o lovitura bine plasata poate rupe coloana vertebrala a unui leu adult.
Trebuie mentionat si faptul ca girafa este singurul mamifer care se deplaseaza miscandu-si picioarele de pe aceeasi parte, in locul alternarii folosite de celelalte specii. In schimb, gatul lung de pana la 2 metri al animalului se dovedeste o slabiciune la fel de mare precum si utilitatea sa.
Astfel, chiar si un exemplar adult se poate dovedi o prada usoara atunci cand incearca sa bea apa, deoarece trebuie sa isi departeze picioarele foarte mult, fiind incapabila de aparare. Gatul ofera o suprafata mare sensibila, ce poate fi atacata destul de simplu. In plus, luptele intre masculi din timpul perioadei de imperechere se pot dovedi fatale, cei doi izbindu-si si incolacindu-si gaturile pentru a alege pe cel care sa se imperecheze cu femelele de pe un anumit teritoriu.
Reproducerea și creșterea puilor de girafă
Puiul de girafa se va naste 400 – 460 de zile mai tarziu iar in cateva zile va fi capabil sa alerge impreuna cu adultii. Isi va petrece insa prima parte a vietii ascuns in ierburi, putand fi usor de vanat de catre orice carnivor. Desi girafele se aduna in grupuri in perioada in care au pui, ele se dovedesc egoiste, aparand doar propriii pui. In cazul in care supravietuiesc, pot ajunge pana la 25 de ani in salbaticie si 28 in captivitate.
Amenințări și măsuri de conservare pentru girafe
In prezent, in ciuda vanatorii si a distrugerii mediului, marele ierbivor este inca o specie aflata intr-o oarecare siguranta. Unele populatii s-au rarit insa mai mult decat altele. Populatiile care traiesc in apropierea habitatului acestor animale le vaneaza uneori pentru carne si cozi, folosite drept talismane. Alte parti ale corpului sunt vandute ca suveniruri. Rezistenta speciei este insa pusa la incercare grea mai putin de actul vanatorii, cat de incendii si transformarea terenurilor in loturi agricole.
Insa, dupa cum Darwin a prevazut bine, cele mai puternice exemplare vor sti mereu cum sa se adapteze pentru a supravietui. Girafa a fost mereu folosita drept un bun exemplu care sa demonstreze teoria evolutiei. Putand beneficia de hrana, cele mai inalte exemplare s-au putut inmulti, perpetuand caracteristica.
Aceasta nu s-a format prin dezvoltarea altor vertebre, ci prin alungirea celor existente; astefel, mamiferul nu are mai multe vertebre decat omul de exemplu. Inima poate ajunge si la 10 kilograme, trebuind sa pompeze sangele la o presiune de doua ori mai mare decat in mod obisnuit pentru a tine creierul alimentat. Toate acestea au avut nevoie de timp, pana la dezvoltarea celei mai bune solutii, solutie care se dovedeste si astazi castigatoare.
Rolul girafelor în ecosistemul african
Girafele joacă un rol esențial în menținerea sănătății ecosistemelor din savanele africane. Prin hrănirea lor cu frunzele copacilor înalți, ele ajută la controlul creșterii vegetației și la îmbunătățirea structurii pădurilor deschise. Acest lucru permite altor specii de plante să se dezvolte și asigură accesul la lumina solară pentru vegetația de sub stratul superior.
De asemenea, girafele contribuie la dispersarea semințelor, pe care le răspândesc în mod natural prin intermediul excrementelor lor. Aceste semințe pot să germineze și să crească în noi arbuști sau copaci, contribuind astfel la regenerarea habitatului.
În plus, prezența girafelor în anumite zone poate atrage și alte specii de animale care beneficiază de umbra oferită de copacii mai rari sau de accesul la apă. Acest echilibru delicat este esențial pentru biodiversitatea din savanele africane.
Video – Girafa (Giraffa camelopardalis):
