Globurile de cristal şi gândirea magică – o istorie fascinantă, care continuă să se scrie

Globurile de cristal au o istorie fascinantă, fiind asociate, de-a lungul timpului, cu divinația și clarviziunea. Arheologii au descoperit globuri de cristal (“pietre ale puterii”) aparţinând unor vechi civilizaţii, în diverse părţi ale lumii – în Peru, China, Japonia, Egipt, Persia, Australia, Siberia, Grecia, Roma etc. – culturi în care erau considerate ca fiind obiecte capabile să “spargă” barierele dintre universul fizic şi cel spiritual, să răspundă dorinţei de cunoaştere proiectată în altă lume, înglobând cele mai înalte şi mai subtile puteri.

“Lithica” (“Argonautica Orphica”), un poem antic grecesc, scris la persoana întâi, în numele lui Orfeu (muzician şi profet) şi care spune povestea lui Iason şi a Argonauţilor, precum şi “Imnurile homerice” (în care sunt lăudate zeităţile Panteonului grecesc), amintesc de “sfere magice” din piatra neagră sau metal, folosite pentru previziuni. Inclusiv căderea Troiei, se spune, ar fi fost “văzută” într-un astfel de mod.

Tradiția antică mexicană relatează despre un zeu – Tezatlipuco – care avea puterea de a vedea, într-o oglindă magică, evenimentele din întreaga lume. De altfel, chiar numele său ar însemna, în aztecă, „oglindă neagră„, făcând aluzie la obsidian, material din care erau confecţionate oglinzile în Mezoamerica și care era folosit pentru ritualuri șamanice.

In vechea civilizatie sumeriană, cristalele au fost utilizate, in practicile ezoterice, de peste 5000 de ani. Aproximativ in aceeasi perioadă, in India si in China, se foloseau cristale în scopuri medicinale și în acupunctură. Japonezii credeau si ei că cele mai mari cristale, cu proprietăti magice, erau “suflarea înghețată a Dragonului Alb”, iar cele mai mici erau “saliva Dragonului Violet”. Vechii egipteni îngropau morții punându-le alături cristale de tot felul, pentru a avea sprijin spiritual în viața de apoi.

Globurile de cristal în civilizaţia celtică

Se crede că practica divinaţiei şi a clarviziunii, folosind sfere de cristal, cunoscută sub numele de “cristalomanţie”, datează din perioada celtică, din jurul secolului I î.Hr. Druizii, preoții celți, foloseau globurile de cristal, dar şi suprafețe reflectorizante, precum vase cu apă sau oglinzi din metal lustruit (plăci de bronz sau alte metale reflectorizante), pentru a prezice viitorul.

Multe aspecte despre druizi au devenit cunoscute prin scrierile lui Iulius Caesar şi ale filosofului roman Plinius cel Bătrân (“Istoria naturală”), care îi descriau pe preoţii celţi, cei care sălăşluiau în inima pădurilor, drept “cărturari mistici”, metafizicieni, astronomi, medici, al căror rol era de a se conecta cu puterile cereşti, de a cunoaşte şi de a împărtăşi cunoştinţele lor.

Credința celtică era animistă, ceea ce însemna că toate obiectele și fenomenele naturale aveau un spirit sau o forță divină. Prin urmare, cristalele și pietrele prețioase erau considerate sacre și capabile să capteze mesaje din alte lumi.

Cei care practicau divinaţia priveau fix în globul de cristal sau într-o altă suprafață clară și intrau într-o stare de meditație profundă. Viziunile apăreau sub formă de imagini, simboluri sau chiar scene detaliate. Se credea că aceste viziuni erau mesaje ale zeilor sau ale spiritelor strămoșilor.

Globurile de cristal (chiar dacă nu erau perfecte) erau folosite mai ales în anumite momente astrologice sau în timpul festivalurilor sacre, cum ar fi “Samhain”, când granița dintre lumi era considerată ca fiind mai uşor de trecut.

Semnificaţia simbolurilor văzute în timpul divinaţiei

Pentru că druizii aveau o puternică legătură cu natura, multe dintre viziunile lor includeau imagini legate de elementele naturale. Copacul reprezenta conexiunea dintre lumi – rădăcinile, în lumea subterană, trunchiul, în lumea oamenilor și coroana, în lumea spiritelor sau a zeilor. Apa curgătoare simboliza schimbarea, destinul și fluxul vieții. Dacă era tulbure, indica necazuri sau confuzie; dacă era limpede, sugera claritate și înțelepciune. O flacără vie văzută în glob indica o revelație importantă, iar una slabă sugera că persoana trebuie să-și regăsească motivația.

Animalele aveau şi ele un rol sacru în tradiția celtică și apăreau frecvent în viziuni. Cerbul era semn al ghidării spirituale și al nobilimii. Dacă apărea în viziune, însemna că cel care privește globul este pe calea corectă. Lupul era simbol al intuiției și protecției spirituale. Dacă lupul era prietenos, reprezenta un aliat spiritual, dacă era amenințător, semnala pericole sau trădări. Corbul era asociat cu zeița Morrigan și cu războiul, dar și cu profeția. Vederea unui corb indica un mesaj de la strămoși sau de la zei. Șarpele simboliza renașterea și înțelepciunea. Dacă un șarpe apărea în glob, însemna că urmează o perioadă de transformare.

Aştri, forme, culori

În timpul divinaţiei puteau să apară şi alte simboluri magice. Spirala celtică, de exemplu, reprezenta un simbol al evoluției sufletului. Dacă era în sensul acelor de ceasornic, indica progres, dacă era invers, însemna că trebuie să reflectezi asupra trecutului. Luna semnifica intuiția și conexiunea cu forțele feminine. O lună plină indica o revelație iminentă, iar o lună nouă sugera începuturi noi. Soarele însemna iluminarea și succesul. Dacă apărea strălucitor, prevestea o perioadă bună, iar dacă era ascuns de nori, indica obstacole temporare. Triquetra (nodul triplu) era simbolul ciclurilor vieții – trecutul, prezentul, viitorul – sau cele trei lumi (materială, spirituală și divină). O astfel de viziune indica echilibru și armonie.

Alte forme şi culorile se asociau, de asemenea, unor mesaje ascunse: cercurile – ciclicitatea și continuitatea vieții, pătratele – stabilitate și siguranță, culoarea aurie – noroc, protecție divină și reușite, culoarea albastră – claritate mentală, pace și comunicare spirituală, culoarea roșie – pasiune, pericol sau avertisment.

Globurile de cristal în Evul Mediu şi Renaştere

Principiile de divinație ale celţilor au influențat clarviziunea medievală și metodele folosite mai târziu de magicienii renascentiști. Aceaste perioade au fost marcate de un interes crescând pentru ocultism, alchimie și astrologie, iar globurile de cristal au jucat un rol important într-un astfel de context. Globurile nu erau neapărat din cristal pur, ci mai degrabă din cuarț transparent, uneori şlefuit imperfect, ceea ce dădea iluzia unei sfere misterioase.

În timpul Inchiziției, orice formă de divinație, inclusiv cristalomanţia, putea atrage acuzații de erezie și vrăjitorie, de aceea practicanții trebuiau să-și ascundă activitățile sau să opereze în cercuri restrânse. Unii regi și nobili apelau în secret la clarvăzători pentru a obține sfaturi despre viitor sau pentru a lua decizii politice.

John Dee si “limbajul enochian”

Un exemplu notabil este John Dee, astrolog și ocultist englez din secolul al XVI-lea, care a folosit globurile de cristal pentru a comunica cu îngerii. A fost una dintre cele mai enigmatice figuri ale Renașterii, combinând știința, matematica (a studiat la Universitatea din Cambridge), astrologia, alchimia și ocultismul, într-o carieră care l-a transformat într-un personaj legendar.

A fost consilierul reginei Elisabeta I și a influențat dezvoltarea cunoștințelor ezoterice prin munca sa asupra așa-numitului „limbaj enochian„, un sistem de comunicare angelică, pe care susținea că l-a primit prin revelații supranaturale.

John Dee susținea că “limbajul enochian” (denumire derivată de la numele patriarhului Enoh, despre care se spune în Biblie că a fost luat la cer fără să moară) îi fusese revelat, pretindea acesta, de îngeri, în timpul unor sesiuni de divinație în fața unui glob de cristal și a unei oglinzi negre (probabil obsidian), despre care se presupune că provenea din cultura aztecă. Acest obiect, păstrat acum la British Museum, era utilizat ca un “portal” pentru a vedea entitățile angelice.

Mulţi istorici spun însă că John Dee ar fi fost “păcălit” de mediumul său, Edward Kelley, care pretindea că, în timpul şedinţelor de divinaţie, intra în stare de transă, decriptând mesajele îngerilor.

Renașterea şi interesul pentru globurile de cristal

În perioada Renașterii, interesul pentru științele oculte a crescut semnificativ, iar filozofi precum Marsilio Ficino și Giordano Bruno au combinat ocultismul cu noțiuni filosofice neoplatonice și cabalistice. Cornelius Agrippa, naturalist, astrolog, filosof german, din secolul al XVI-lea, era convins si el că globurile de cristal erau instrumente legitime pentru accesarea cunoașterii ascunse, fără a fi neapărat legate de vrăjitorie.

Alchimiștii și misticii susţineau şi ei că aceste obiecte magice – globurile de cristal – puteau capta lumina divină sau energiile cosmice, fiind folosite pentru introspecție și profeție, iar combinarea cu numerologia și simbolismul cabalistic a condus la interpretări din ce în ce mai complexe.

Utilizarea globurilor de cristal în Renaștere presupunea anumite ritualuri, menite să faciliteze viziunile – purificarea globului cu apă pură, lăsat apoi la lumina lunii sau atins cu ierburi sacre (salvie, rozmarin) pentru a îndepărta energiile negative. Se considera, de asemenea, că divinația era mai eficientă în anumite faze lunare, mai ales în timpul Lunii Pline, când energiile erau mai puternice.

Epoca modernă și popularizarea

În secolele al XIX-lea – al XX-lea, datorită mișcării spiritualiste, interesul pentru globurile de cristal (confecţionate din cuarț, calcit, ametist, obsidian, sticlă) a crescut. În cultura populară, acestea au devenit un simbol al clarviziunii, apărând frecvent în opere literare, filme (de exemplu, “Vrăjitorul din Oz”, “The Dark Crystal, “Labirint” etc.) și spectacole de magie, dar continuând să fascineze şi diverse personalităţi, în pofida dimensiunii oculte a unor astfel de practici.

In secolul trecut, de pildă, Jeane Dixon (1904–1997) a fost o clarvăzătoare americană faimoasă pentru presupusele sale predicții, inclusiv despre moartea lui John F. Kennedy, presedintele SUA, și despre evenimente politice majore.

Se spune că a fost consultată de diverse personalități, inclusiv soția președintelui Richard Nixon, Pat Nixon, şi de Nancy Reagan, soția președintelui Ronald Reagan, pentru sfaturi astrologice și previziuni. În această perioadă, Dixon ar fi avertizat despre „tulburări și violențe” în SUA şi despre tensiuni globale. După moartea clarvăzătoarei americane, primul său glob de cristal a fost scoas la licitație, văzându-se cu circa 12 000 de dolari.

Treptat, globurile de cristal au fost utilizate şi în alte scopuri – pentru echilibrare psihică, pentru eliminarea energiilor negative, pentru a obţine claritatea minţii, pentru vindecare fizică şi emoţională, pentru stimularea intuiţiei, pentru luarea deciziilor etc.

Principiile şi practicile Feng Shui, din cultura chineză, vechi de peste 3000 de ani, apelează si astăzi la globurile de cristal, amplasate în diverse locuri ale casei, pentru armonizarea energiilor, pentru a aduce prosperitate, fericire, longevitate.

Cel mai mare glob de cristal din lume – un artefact învăluit în mister

Unul dintre cele mai mari globuri de cristal (din cuarţ) din lume este cel de la Muzeul Penn, din Philadelphia. Are o greutate de 49 de kilograme și un diametru de aproximativ 30 de centimetri.

În 1927, acest glob a fost achiziţionat de către Eldridge R. Johnson, în memoria directorului Muzeului Penn, George Byron Gordon, de la magazinul Wanamaker’s din Shanghai, pentru suma de 50 000 de dolari.

Inițial, s-a crezut că globul a aparținut împărătesei văduve Cixi a dinastiei Qing (1835-1908), dar nu există dovezi clare care să susțină această ipoteză. Cercetări ulterioare au sugerat că ar fi fost fabricat în Burma (Myanmar), dintr-un cristal de cuarț de calitate excepțională, și şlefuit şi rafinat ulterior în Shanghai (la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea).

Globurile de cristal au fost folosite în China imperială pentru practici divinatorii și drept simboluri ale puterii și purității. Acest glob ar fi putut fi destinat unui oficial de rang înalt sau unui colecționar bogat. O altă teorie sugerează că a fost creat ca piesă de expoziție, demonstrând măiestria artizanilor chinezi în șlefuirea cristalului.

În 1988, globul a fost furat din muzeu, dar a fost recuperat în 1991 de FBI și returnat la Muzeul Penn, unde este expus și astăzi, atrăgând mii de vizitatori, fiind un artefact impresionant, atât prin dimensiune, cât și prin istoria sa misterioasă.

Globurile de cristal – o istorie care continuă

Astăzi, globurile de cristal, se spune, sunt mai răspândite decât au fost vreodată în miile de ani de utilizare, grație popularității de care se bucură in filme, literatură, emisiuni TV, benzi desenate, jocuri video etc. Mai sunt folosite atât în practicile ezoterice (cele care, într-un fel sau altul, în anumite medii, inclusiv cele virtuale, continuă să existe), ducând mai departe tradiţii foarte vechi, cât și ca obiecte decorative sau simboluri mistice. În psihologie, unele teorii sugerează că observarea atentă a unui glob de cristal poate induce stări meditative și de introspecție.

Intre imagini de memorie uitate si magia inexplicabilului…

În lumea modernă, supraviețuirea practicilor ezoterice, inclusiv divinația cu globurile de cristal, poate fi explicată printr-o combinație de factori culturali, psihologici și sociali. Chiar dacă trăim într-o eră dominată de știință și tehnologie, în perioade de incertitudine, de crize economice, conflicte sau schimbări sociale majore, oamenii caută răspunsuri în afara raționalului.

“Efectul Barnum” (sau “Efectul Forer”) spune că, omul, prin natura lui, indiferent de epocă, tinde să vadă, să creadă în conexiuni acolo unde, poate, acestea nu există. Este o nevoie subiectivă, de validare, iar apelul la cei care pretind că pot “citi” viitorul sau la orice alte mijloace de divinaţie este un mod de căutare a sensului vieții, de explorare a necunoscutului, care fascinează.

Intervine, în acelaşi timp, şi puterea autosugestiei – odată ce cineva primește o „predicție”, este posibil să-și schimbe inconștient comportamentul, pentru a o face să pară reală. În plus, mulți oameni simt că viața are o dimensiune spirituală, iar ezoterismul oferă o cale de explorare.

Oamenii de știință care au studiat acest subiect – al predicţiei cu globuri de cristal – cred că, de fapt, transele utilizatorilor nu reprezintă o conexiune cu o altă entitate/ realitate (îngeri, spirite, demoni, strămoși etc.), ci o formă de autohipnoză sau că viziunile sunt, probabil, “imagini de memorie uitate” ( Leonard Zusne și Warren H. Jones).

Poate că, mai mult decât nişte instrumente de divinație, globurile de cristal, asociate cu energia pozitivă și introspecția, au devenit o punte între rațional și spiritual, între trecut și prezent, iar unele mistere fascinează tocmai pentru că nu au fost/ nu sunt pe deplin explicate.