Glosofobia – o tulburare care ii afectează pe 75% dintre oameni şi care poate fi un obstacol major în carieră. Cum poate fi gestionată?

Glosofobia (din grecescul “glossa” – “limbă/limbaj” şi “phobos” – frică) este o tulburare, un blocaj psihic, pe care îl manifestă trei din patru oameni şi chiar dacă, la prima vedere, nu pare a fi o “boală” periculoasă, poate fi sursa unor neajunsuri majore, fie că este vorba de adolescenţi, tineri sau oameni maturi, care îşi construiesc un drum in viaţă, o carieră.

Glosofobia este termenul medical care denumeşte “teama de a vorbi în public”, o fobie socială sau o tulburare de anxietate socială, care, negestionată corect şi la timp, se poate agrava şi poate destabiliza capacitatea unei persoane de a funcţiona firesc în anumite circumstanţe de viaţă.

Teama exacerbată a unor oameni de a se adresa unuia sau mai multor conlocutori, de a se confrunta cu opiniile altora, de a lua cuvântul în public, de a cere o informaţie unui necunoscut, de a face o prezentare în faţa managementului unei instituţii, de a participa la o videoconferinţă (situaţie frecventă acum, când pandemia de coronavirus ne-a impus distanţarea socială, izolarea şi munca la domiciliu) a fost confundată multă vreme cu timiditatea.

În ultimii ani, dată fiind creşterea îngrijorătoare a numărului celor care manifestă simptome de fobie socială, mai ales la locul de muncă, această patologie a reintrat în atenţia specialiştilor, pentru că, fiind vorba de mai mult decât de un simplu trac sau de o uşoară nelinişte sau nervozitate într-o împrejurare sau alta (ceea ce ar fi firesc), glosofobia tinde să devină un impediment serios în dezvoltarea şi afirmarea firească a personalităţii celor aflaţi într-o astfel de situaţie.

Glosofobia – manifestări specifice

Teama de a vorbi în public, ca orice altă fobie, este definită de specialişti ca o stare de nelinişte extremă, ilogică, obsedantă, declanşată de o împrejurare care, în realitate, nu presupune niciun pericol.

Nervozitate, disconfort, senzaţia de nod în gât, vocea surdă, incontrolabilă, gura uscată, tremurul mâinilor, transpiraţie, bătăi de inimă rapide, nevoia stringentă de a fugi, de a părăsi spaţiul în care trebuie să vorbeşti, discurs incoerent, impresia că audienţa este ostilă sau plictisită, atacuri de panică – toate acestea sunt principalele manifestări ale celor care suferă de glosofobie. Iar dacă astfel de stări se repetă, în situaţii similare, este semnul că nu mai este vorba doar de o emoţie puternică, pasageră, generată de timiditate sau de un anumit context.

Toate reacţiile fizice ale glosofobiei sunt determinate de mecanismele de apărare ale creierului, de sistemul nervos simpatic sau sistemul nervos autonom, care interpretează situaţia respectivă ca pe o ameninţare. Urmarea este un nivel crescut al adrenalinei, care provoacă şi o creştere a glicemiei în sânge.

Indiferent de locul de muncă sau de studiu, de împrejurarea de viaţă în care ne aflăm, aproape niciuna dintre ipostazele noastre cotidiene nu exclude comunicarea. Avem nevoie să interacţionăm, să trimitem şi să primim mesaje, să convingem, să exprimăm stări de spirit, emoţii, să ne asigurăm că imaginea noastră este percepută corect.

Teama de a vorbi în public – cauze generale

Vorbitul în public face parte din arta persuasiunii şi este una dintre condiţiile succesului. Astăzi, omul modern trebuie să dea interviuri, pentru a obţine un job, trebuie să vorbească în cadrul evenimentelor comerciale şi de afaceri, trebuie să participe sau să organizeze conferinţe, videoconferinţe, rapoarte verbale, prezentări multimedia, să prezinte planuri, proiecte, să informeze, să se facă ascultat.

Numeroase studii arată că persoanele care suferă de glosofobie pot desfăşura anumite activităţi, chiar la modul performant, dar în cadrul cărora să nu fie nevoie de interacţiune verbală cu cei din jur. Pe de altă parte, însă, statisticile arată că aproximativ 70% din totalitatea locurilor de muncă presupun o anumită formă de vorbit în public, ceea ce înseamnă că, pentru cei care suferă de glosofobie, şansele pentru un job potrivit sunt mult limitate.

O analiză a specialiştilor de la Columbia University arată că cei care suferă de o formă de fobie socială, inclusiv glosobofia, au, în general, salarii cu 10% mai mici decât ceilalţi şi cu 15% mai puţine şanse de a promova într-o ierarhie profesională.

Cei mai mulţi dintre noi devenim atenţi la maniera noastră de a comunica în public abia la momentul în care suntem puşi într-o astfel de situaţie şi atunci este imperios necesar să ne exploatăm toate resursele şi disponibilităţile, chiar dacă nu au fost exersate până la acel moment.

Deşi trăim într-o societate modernă, este paradoxal faptul că familia, şcoala, în perioada de formare a copiilor şi a adolescenţilor, acordă prea puţină atenţie acestui aspect, fiecare încercând să se descurce după circumstanţe şi în funcţie de calităţile personale, dezvoltate mai mult sau mai puţin spontan.

În pofida orgoliului omului contemporan de a stăpâni tehnologii, cunoaştere, în toate domeniile, oratoria (arta de a vorbi în public) şi mijloacele retoricii (ale stilului frumos şi convingător), pe care anticii, cu mai bine de două mii de ani în urmă, le preţuiau atât de mult, sunt complet necunoscute. Această lipsă de informaţie şi instrucţie, într-o astfel de direcţie, reprezintă contextul în care nişte predispoziţii/vulnerabilităţi individuale pot conduce la glosofobie.

Glosofobia – cauze particulare

Dintre cauzele individuale/particulare ale glosofobiei, cele mai frecvente sunt următoarele:

O experienţă neplăcută sau traumatizantă din copilărie – psihanalistul Sigmund Freud, care a studiat în detaliu cauzele fobiilor sociale, a ajuns la concluzia că o astfel de panică iraţională îşi are originea într-o experienţă dureroasă din copilărie, atât de puternică încât, la vârsta adultă, persoana respectivă transferă angoasa asupra unei situaţii sau asupra unei/unor persoane care s-au legat în mod arbitrar de respectiva experienţă;

Lipsa de încredere în propriile forţe – mai ales la vârsta adolescenţei, la şcoală, este alimentată această vulnerabilitate, asociată cu teama elevului de a nu se face de râs în faţa colegilor, a profesorilor, atitudine care, necorijată, se amplifică la maturitate; la vârsta matură, se adăugă temerea de a nu fi apreciat la adevărata valoare sau de a nu fi “la înălţime”; persoanele care au crescut cu diverse constrângeri şi cu reguli stricte sunt mai predispuse să dezvolte o fobie socială;

Ereditatea poate fi una dintre cauze, dar care nu a fost dovedită ştiinţific pe deplin; s-au făcut o serie de experimente pe şoareci de laborator şi s-a observat că cei care au crescut şi s-au reprodus într-un mediu nestresant au dat naştere la indivizi mai puţin anxioşi decât ceilalţi; se mai presupune că, în cazul oamenilor, mai există o zonă din creier, responsabilă cu autoevaluarea şi reacţiile emoţionale, care ar fi implicată în cazurile de glosofobie, dar fără rezultate certe până acum;

Lipsa de exerciţiu, în privinţa vorbitului în public, este o altă cauză, generală, care favorizează apariţia unei astfel de fobii; cu cât o persoană înaintează în vârstă, neavând abilitatea de a comunica fără stres, cu atât tendinţa de interiorizare şi de refuz al comunicării se va accentua.

Cum poate fi gestionata glosofobia/teama de a vorbi în public?

Având în vedere incidenţa acestui blocaj psihic – glosofobia – s-au dezvoltat, în ultimul timp, o serie de metode pentru ameliorarea acestuia, precum psihoterapia, sofrologia (un ansamblu de metode prin care se pot combate stresul, anxietatea, restabilind echilibrul interior şi pe cel cu exterioritatea), terapiile cognitivo-comportamentale, la care, foarte important, se adăugă autocontrolul, secretul inteligenţei emoţionale. Autocontrolul nu înseamnă refularea emoţiilor, ci asumarea lor.

Acceptarea, conştientizarea sentimentului de frică şi de inhibiţie este primul pas în încercarea de a controla o astfel de manifestare. Psihologii spun că expunerea repetitivă, voită, raţională, la situaţia care generează frică, eventual apelul la o terapie specializată, pot conduce la rezultate încurajatoare.

Creşterea stimei de sine, a percepţiei despre propria valoare şi exersarea continuă a unei astfel de atitudini este o altă modalitate de a depăşi teama de a vorbi în public şi, pe cale de consecinţă, o condiţie pentru succesul personal. Persoanele care au o stimă de sine scăzută au tendinţa de a dezvolta o gândire negativă, sunt incapabile să-şi recunoască punctele forte şi să-şi exprime nevoile, se tem de eşec şi de luarea deciziilor.

Cei care au simptome de glosofobie, dar şi cei care doar se caracterizează printr-o timiditate excesivă, trebuie să se antreneze permanent, să-şi facă vocea auzită, să rostească tare, chiar şi atunci când sunt singuri sau în faţa oglinzii, ce şi cum vor să transmită, să-şi cultive dicţia şi ritmul vorbirii.

În situaţiile reale de comunicare verbală, trebuie controlată tendinţa de a vorbi repede, ca şi cum cel care vorbeşte ar vrea să “scape” de acest “calvar”, deoarece efectele pot fi dezastruoase – lipsa de atenţie a celorlalţi, neclaritatea mesajului, bâlbâieli, imposibilitate de a control a respiraţiei, care, de asemenea, sunt aspecte esenţiale. .

Trebuie menţinut mereu contactul vizual cu cei cărora le este adresat mesajul, gesturile trebuie si ele controlate, pentru că mesajele nonverbale pot credibiliza sau, dimpotrivă, decredibiliza ceea ce avem de spus.

În loc de a gândi “Eu nu trebuie să greşesc” sau “Toţi vor crede că sunt incompetent”, fiecare trebuie să aibă în vedere că nu există persoane care să nu facă erori şi că, în general, interlocutorii nu sunt “vânători” de eşecuri.

Tehnologia actuală, prin formele moderne de adresare publică (telecomunicare, videoconferinţe etc.) facilitează, dar şi impune familiarizarea cu aceste modalităţi, care par a deveni, acum mai mult ca oricând, indispensabile desfăşurării a multiple activităţi.

Cei care au dificultăţi în legătură cu vorbitul în public pot încerca şi în această manieră, virtuală, să-şi depăşească blocajele în comunicare, prin înregistrări audio-video, pe care să le analizeze cu atenţie şi calm şi să corecteze ceea ce le-ar provoca un sentiment de insatisfacţie sau o teamă nejustificată (dacă este privită din punct de vedere obiectiv).

În dinamica lumii actuale şi în condiţiile în care 75% dintre oameni au dificultăţi de comunicare publică, au reţineri în a-şi transmite opiniile, în a discuta cu ceilalţi, în colectivul de la locul de muncă, de la şcoală, de oriunde, cultivarea stilului de a vorbi, depăşirea inhibiţiilor, învingerea simptomelor de glosofobie reprezintă o condiţie esenţială pentru a scăpa din “închisoarea” obiceiurilor neproductive, a fricilor disproporţionate, veritabile obstacole în calea progresului personal.

Face parte din natura umană ca un gând să se manifeste în cuvânt, cuvântul să se concretizeze în acţiune, acţiunea să devină obicei, iar obiceiul să se consolideze într-un caracter. Şi pentru toate acestea este nevoie să ne cunoaştem şi să ne valorificăm toate resursele interioare. Fobiile nu sunt înnăscute, sunt un construct social.