Grădina Zoologică Băneasa (sau Grădina Zoologică Bucureşti) se află în Pădurea Băneasa şi este, poate, cea mai vizitată grădină zoo din România – în anul 2010, i-au călcat pragul în jur de un milion de turişti. Grădina se găseşte, mai exact, la adresa strada Vadul Moldovei, numărul 4.

Pentru a ajunge la această grădină, vizitatorii au două posibilităţi – ori maşina personală, ori autobuzele. Accesul este posibil din DN1, intrarea făcându-se prin Aleea Privighetorilor sau Bulevardul Dr. Liviu Librescu. Cei care vin cu autoturismele personale le pot parca ori în pădure, unde este amenajată o parcare de dimensiuni mici, ori pe strada pe care se află grădina zoologică. Pe lângă maşină, turiştii pot ajunge cu ajutorul autobuzelor. Cel mai accesibil este autobuzul 301, al cărui traseu este Piaţa Romană – Aeroportul Băneasa – Grădina Zoologică. Staţia se află la aproximativ 250 de metri de intrarea în zoo. De asemenea, se pot lua autobuzele 148 (Piaţa Presei Libere) şi 205 ( Gara de Nord).

Grădina Zoologică Băneasa a luat naştere în anul 1955, fiind iniţial parte a Secţiunii Gospodăriei Comunale a Sfatului Popular al Capitalei. Locaţia din Pădurea Băneasa există din anul 1956, fiind denumită „Colțul Zoologic”. Atunci când a fost înfiinţată grădina, mai multe specii de animale se găseau atât în această pădure, cât şi în parcurile Herăstrău, Cişmigiu şi Carol I. De altfel, înfiinţarea unui „colţ zoo” a avut ca principal scop adunarea acestor animale într-un singur loc.

Astfel, animalele au fost aduse în această locaţie în perioada 1955-1959, iar numele de Grădina Zoologică Bucureşti a început să fie folosit începând cu 1959, când au început să fie primiţi şi primii vizitatori. Trei ani mai târziu, grădina a fost inclusă în Anuarul Internaţional al Grădinilor Zoologice, editat în Londra, de către Societatea de Zoologie de acolo. Suprafaţa totală a grădinii este de aproape şase hectare, însă autorităţile din Bucureşti spun că, până în 2020, aceasta se va înzeci.

Acuzată de multe ori că ține animalele în condiţii deloc favorabile, Grădina Zoologică Băneasa le va oferi spaţiul şi îngrijirea cuvenită. Proiectul prin care se va extinde parcul va fi realizat de Asociaţia Europeană a Grădinilor Zoologice şi Acvariilor şi, în urma aplicării acestuia, grădina va fi împărţită pe ecosisteme, astfel încât fiecărei specii de animale să i se redea habitatul natural. Mai mult, se pare că vor fi aduse şi câteva specii pe cale de dispariţie.

Animalele din cadrul Grădinii Zoologice Băneasa sunt diverse, acesta fiind şi motivul pentru care atrag atât de mulţi vizitatori. Mai mult, aproape în fiecare an sunt aduşi noi „locatari”, care încântă peste măsură turiştii. Printre animalele care pot fi văzute în acest zoo, se numără suricate, flamingi, anaconda verde, cerb lopătar, diverse specii de pelicani, papagali, fazani, rațe şi peşti, struţ, emu, nandu, broaşte ţestoase, iguana, nutrie, păun, lebădă albă şi neagră, lup, leu, raton, tucan, veveriţa cenuşie şi multe alte specii.

Grădina Zoologică Băneasa poate fi vizitată în fiecare zi, între orele 9 şi 17. Se plăteşte o taxă de intrare, care se înjumătăţeşte pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani. De asemenea, se plătesc taxe şi pentru fotografiat sau filmat.

gradina-zoologica-baneasa.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ