Acum mii de ani în urmă, oamenii mestecau o gumă naturală. Cea mai frecvent folosită gumă de mestecat o reprezentau bulgărașii de rășină, dar oamenii mestecau diverse ierburi dulci, frunze, boabe, chiar și ceară. Guma de mestecat a fost folosită sub diverse forme și arome. Grecii mestecau mastiche, mayașii mestecau seva coagulată a copacului sapotier iar indienii nord americani mestecau seva molizilor.

Prima gumă de mestecat comercială a fost produsă și vândută în 1848 de către John Bacon Curtis. John, tatăl și fratele său au experimentat cu rășina de molid și au făcut un material lipicios și cauciucat ce putea fi mestecat. Apoi aceștia au adăugat aromă și o parafină pentru a o face moale.

Pe 27 iulie 1869, Amos Tyler primise primul brevet din Statele Unite ale Americii pentru guma de mestecat. Cu toate acestea, Tyler nu și-a vândut niciodată guma. Un dentist din Ohio a fost primul care a folosit brevetul pentru a produce prima gumă de mestecat în decembrie 1869. Ingredientele principale ale gumei sale erau cărbunele și creta.

În același an, generalul mexican Antonio Lopez de Santa Anna i-a spus ideea sa pentru o gumă de mestecat lui Thomas Adams. Adams a încercat să producă jucării, măști și cizme pentru ploaie din guma respectivă, dar nici unul dintre produsele sale nu a avut un succes comercial. În cele din urmă, el a adăugat o aromă gumei. Acesta a fost primul pas în crearea primei gume de mestecat moderne.

Prima gumă de mestecat produsă în masă a fost numită „Adams New York Chewing Gum”. În timpul anilor 1870, compania sa, „Adams & Sons” a vândut o gumă de mestecat numită „Sour Orange” ca un dulce de după cină. În 1871, Thomas Adams a brevetat o mașinărie pentru fabricarea gumei. În același an a mai creat și o gumă cu aromă de lemn dulce numită „Black Jack”. Chiar și așa, toate gumele de mestecat aveau o mare problemă: aroma nu se menținea decât pentru o perioadă foarte scurtă de timp.

Problema reținerii aromei nu a fost rezolvată decât în 1880, atunci când William White a combinat zahăr și sirop de porumb cu guma de mestecat. Pentru a-i da un gust mai bun, acesta a adăugat și extract de mentă. El a descoperit că aroma de mentă persista mult mai mult decât celelalte arome. El a numit prima gumă cu aromă de mentă „Guma Yukatan”.

Doctorul Edward Beeman a încercat să rezolve problema prin adăugarea de pulbere de pepsină și a inventat guma care ar fi trebuit să servească drept digestiv. Acest tip de gumă este disponibil și în prezent.

Tot în 1880, Henry și Frank Fleer au experimentat cu o gumă realizată din copacul sapodilla. Cei doi frați au făcut cuburi din substanța gumată pe care le-au suprapus cu cuburi dulci. Frank Fleer a fost și primul inventator al gumei de mestecat ce putea face baloane, dar aceasta era prea lipicioasă pentru a fi plăcută și din acest motiv nu s-a vândut bine.

În anul 1888 guma de mestecat „Tutti-Frutti” produsă de Thomas Adams a fost prima gumă vândută la un automat. Primul automat de gumă din lume a fost pus într-una din stațiile de metrou din New York.

În 1891, William Wrigley Jr. a fondat „Wrigley Chewing Gum”. La început companiile deja existente ce ofereau produse similare erau mult mai populare. Anul următor, Wrigley a venit cu ideea de a oferi două pachete de gumă de mestecat cu fiecare cutie de praf de copt. Ideea a fost un succes răsunător. Aceasta a venit cu o varietate de arome iar compania Wrigley a devenit cunoscută în întreaga lume. După primele fabrici deschise în Statele Unite ale Americii, a deschis unele în Canada, Australia, Marea Britanie și Noua Zeelandă.

În 1928, un contabil al companiei de gumă de mestecat Fleer a încercat să facă un nou produs cauciucat, dar din greșeală a realizat guma de mestecat din care se puteau face baloane care nu erau lipicioase. Guma numită „Double Bouble” era bazată pe o formulă originală a lui Frank Fleer.

În 1951, Compania Topps a reinventat guma de mestecat din care se puteau face baloane adăugând la un pachet cartonașe cu jucători de baseball, astfel înlocuind cadoul lor anterior, o singură țigară. Așa cum era de așteptat, atât părinții, cât și copiii au fost încântați de schimbare.

În timpul anilor 1950, a fost introdusă guma fără zahăr. Ideea originală i-a aparținut dentistului Petrulis. Acele gume conțineau amoniac, substanță ce contracara acidul care ducea la apariția cariilor. Petrulis și-a vândut compania către William Wrigley Co.

Cu trecerea timpului, multe experimente au fost efectuate pentru a se obține diferite tipuri și arome pentru gumele de mestecat. În ziua de astăzi există sute de arome pentru gumele de mestecat și multe tipuri de gumă, de la gumele utilizate în scopuri medicale la unele care colorează dinții, cu ingrediente precum pepsina sau nicotina. Există de toate pentru toată lumea.

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ