Ce este o halebarda? In cea mai simpla explicatie, aceasta unealta razboinica este combinatia intre un topor si o sulita de dimensiuni mai mari, nefiind insa aruncata precum o sulita, ci folosita pentru a strapunge inamicul, pe campul de lupta. Arma era extrem de eficienta si periculoasa prin taisul bardei, pe de o parte, prin varful ascutit al lancei si prin carligul special gandit pentru agatarea calaretilor, in timpul confruntarilor armate.

halebarda italia

Varful, ca un cutit lung, cu doua taisuri (utilizat, initial, de tarani la muncile campului), putea fi folosit pentru a tine inamicul la o distanta considerabila si facea posibila lupta intre infanterie si cavalerie. Armura adversarului putea fi strapunsa cu usurinta, producand rani adanci, iar partea metalica, destul de lunga, ce continua varful armei si acoperea buna parte din maner, era un real ajutor pentru blocarea sabiilor.

Halebarda este o arma specifica Evului Mediu si aprigilor soldati elvetieni, care, in secolele al XIV-lea – al XV-lea, au reusit, prin lupta, sa isi asigure independenta, in raport cu Imperiul Habsburgic. Manerul avea o lungime care putea ajunge pana la doi metri, iar taisul avea aproximativ 30 de centimetri. Lama ascutita a toporului, folosita cu indemanare si forta, putea sa taie un capul unui cal, cu atat mai mult al unui om. Astfel de arme erau destul de usor de produs in numar foarte mare, devenind o adevarata piesa de rezistenta a infanteriei elvetiene. Soldatii responsabili cu manuirea halebardei purtau numele de halebardieri.

Pe masura ce strategiile de razboi s-au diversificat, soldatii-tarani elvetieni, deveniti halebardieri, increzatori in idealul lor de libertate, au devenit o putere de temut. In plus, elvetienii au adoptat tactica de lupta a grecilor (grupul compact de atac) si au imprumutat de la armatele viteazului Alexandru cel Mare lancea care impiedica inamicul sa se apropie. Pentru ofensiva aveau halebarda arma devastatoare si letala, care trecea prin orice metal si chiar prin zalele de sub armura.

Si in defensiva, grupul de luptatori actiona ca un tot unitar, cu sulitele indreptate catre inamic, precum acele unui arici. Dupa nenumarate victorii, elvetienii raman fideli acestei arme de temut si o folosesc glorios, de-a lungul intregului Ev Mediu, al carui ideal a fost, indiscutabil, unul razboinic. Arma, datorita eficacitatii sale, este imprumutata, ceva mai tarziu, si de catre alte popoare europene, in special de catre cele germanice.

Spre sfarsitul Evului Mediu, aparitia muschetei a facut ca halebarda sa fie folosita din ce in ce mai putin, pana la urma disparand complet din confruntarile pe campul de batalie.

Herabalde, Foto: en.wikipedia.org

Caracteristicile halebardei

Halebarda

Cuvantul provine din limba germana “halmbarte”, “barte” insemnand “topor”, iar “halm”/”helm” – “coif”, semnificand, asadar, “barda care strapunge coiful”. Mai exista o etimologie posibila a cuvantului, din termenul arab “Al Barte” (“varf de lance”). Arma a fost constant imbunatatita, ajungand sa includa bucati de metal pe axul de lemn, fiind mai eficienta, astfel, impotriva loviturilor de sabie.

Citește și:  Cine a inventat timbrul postal?

Halebarda era folosita in luptele stranse, de contact direct, reducand rezistenta armurii cavalerilor calare si a scuturilor acestora. Soldatii care foloseau halebarde erau inarmati, de obicei, si cu sabii scurte si pumnale, pentru a se putea lupta cu soldatii care fusesera doborati de pe cal. Evul Mediu a fost o epoca extrem de violenta, in care luptele pentru cucerirea  teritoriilor, a castelelor si a cetatilor erau frecvente si sangeroase. Halebarda era folosita de catre soldatii din infanterie, care erau, in general, oameni simpli, in timp ce armele, armura si calul unui cavaler valorau, la acea vreme, cat zece soldati obisnuiti.

Garda Elvetiana a Vaticanului

Garda Elvetiana a Vaticanului, Foto: sadp.wordpress.com

In prezent, halebarda este folosita doar de catre Garda Elvetiana a Vaticanului, ca arma de ceremonie si de paza a Palatelor Apostolice si a apartamentelor private ale Papei. Aceasta Garda Pontificala (Cohors Helvetica Pontificia) are o traditie de cateva secole, fiind creata inca din anul 1506, din ordinul Papei Iulius al II-lea, care a solicitat Dietei Federale Elvetiene, un corp de armata, format din 200 de soldati, care sa il apere. Aceasta alegere a papei era justificata de faptul ca, la vremea respectiva, halebardierii elvetieni era renumiti in intreaga Europa, pentru curajul si maiestria lor in lupta.

Este cea mai mica “armata” din lume, formata din 110 soldati, cam tot atatia cati are si Compania de Carabinieri ai Printului de Monaco (113). In 1512, Garda Pontificala Elvetiana, primeste din partea papei, in cadrul unei ceremonii grandioase, titlul de “Aparatoare a libertatii Bisericii”. O fapta memorabila a Garzii Elvetiene s-a petrecut in 1527, cand a aparat cu vitejie Mormantul Sfantului Petre, in fata mercenarilor lui Carol Quintul, imparat al Sfantului Imperiu romano-german (care reunea toate casele regale importante din Europa), ulterior, rege al Spaniei. 147 de halebardieri, dintre cei 200, au murit in aceasta imprejurare.

Astazi, soldatii garzii trebuie sa fie cetateni elvetieni, cu varsta cuprinsa intre 19-30 de ani, celibatari, cu inaltimea de minimum 1,74 m, sa fie de religie catolica, sa aiba o reputatie ireprosabila si sa faca dovada ca sunt absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat profesional (CFC). Limba oficiala a garzii este germana. Juramantul pe care trebuie sa il depuna fiecare soldat este cel al halebardierilor de acum cinci secole. Uniforma este in culorile rosu, galben si albastru, toate cu semnificatie istorica, amintind de familia nobiliara careia i-a apartinut Papa Iulius al II-lea.

Serviciul unui soldat in Garda Elvetiana dureaza doi ani si este platit cu 1200 euro pe luna.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.