În contextul celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înainte şi nici nu a mai făcut după: a lansat două bombe atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki. Urmările s-au văzut mulţi ani după explozii, ducând la moartea a sute de mii de locuitori în urma expunerii la radiaţiile nucleare.
Începutul – Proiectul Manhatan
Cu câţiva ani înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, oamenii de ştiinţă americani erau preocupaţi cu cercetarea nucleară ce avea loc în Germania nazistă. Astfel, în 1940, guvernul american finanţează un program secret de dezvoltare nucleară numit „Proiectul Manhatan”. În următorii ani o echipă de oameni de ştiinţă (mulţi dintre ei refugiaţi din Europa) a lucrat pentru a produce fisiunea nucleară. Pe 16 iulie 1945, echipa condusă de Oppenheimer înregistrează primul succes în testarea unei bombe cu plutoniu.
Refuzul capitulării Japoniei
Dacă în Europa naziştii fuseseră deja învinşi, în Pacific lucrurile stăteau diferit. Japonia era decisă să nu capituleze, a respins cererea de predare şi în câteva luni a provocat victime cât pe tot parcursul războiului. Administraţia americană, în frunte cu preşedintele Harry Truman, a fost forţată să adopte măsuri drastice. Cu multe persoane din cadrul administraţiei împotrivă, preşedintele decide folosirea bombei atomice. Americanii doreau să forţeze Japonia să se predea repede pentru minimizarea pierderilor umane americane. De asemenea urmăreau să-şi stabilească poziţia dominantă înainte ca Uniunea Sovietică să intre în război cu Japonia şi nu în ultimul rând doreau să vadă efectul pe care o bombă atomică îl are în situaţia unui atac adevărat. Aşa că pe 25 iulie 1945 se dă ordiul lansării bombei atomice.
„Little Boy” şi Hiroshima
Pe 6 August 1945, la ora 02:45 A.M., bombardierul B-29 „Enola Gay” decolează de pe o insulă din sudul Japoniei având la bord o bombă creată cu uraniu-235 (un izotop radioactiv al uraniului), numită „Little Boy”. „Enola Gay” era escortat de încă două bombardiere echipate cu camere şi dispozitive de măsurare. La 08:15 A.M. ora locală bomba este lansată.
Oraşul fusese ales deoarece războiul nu-l atinsese încă, în felul acesta puteau fi măsurate efectele exploziei şi puteau fi fotografiate rezultatele.
Hiroshima se află într-o zonă plată cu puţine dealuri ce o puteau proteja. Bomba a fost lansată în partea centrală unde se aflau complexe rezidenţiale şi birouri. Acest lucru a făcut ca numărul victimelor să fie deosebit de mare. Bomba a explodat cu puterea a 20000 de tone de dinamită, punând la pământ oraşul. Explozia a distrus 13 kilometri pătraţi şi aproximativ 92% din structurile oraşului au fost distruse sau avariate.
Decesele totale au fost estimate undeva între 100000 şi 180000 de locuitori dintr-o populaţie de 350000. Undeva între 60000 şi 80000 au murit imediat. Căldura degajată a fost atât de intensă încât unii oameni au dispărut pur şi simplu. Metalul şi pietrele s-au topit. Mulţi alţii au murit în următorii cinci ani din cauza radiaţiilor. Pe lângă rezidenţii oraşului, victimile au inclus coreeni care fuseseră aduşi forţat să lucreze în Japonia şi prizonieri americani de război care erau închişi în oraş.
„Fat Man” şi Nagasaki
Cum distrugerea oraşului Hiroshima nu a reuşit să ducă la predarea Japoniei, americanii pregăteau o a doua bombă, mult mai mare. De data aceasta bomba era pe bază de plutoniu-239 şi trebuia să producă o explozie de 22 de kilotone. Pe 9 august 1945, la doar trei zile de la primul bombardament, la ora locală 11:02 A.M. este lansat „Fat Man” deasupra oraşului Nagasaki. Obiectivul original îl reprezenta oraşul Kokura dar pentru că era înnorat, bomba a fost lansată la Nagasaki, un important port.
Datorită aşezării geografice, era situat într-o zonă deluroasă şi pentru că explozia a avut loc departe de centrul oraşului, distrugerea cea mai mare a fost limitată la doar două zone. Centrul oraşului, portul şi cartierul istoric au fost protejate de suflul exploziei. Cu toate acestea, faptul că bomba a fost mult mai puternică iar zona era înconjurată de dealuri a făcut ca distrugerea din valea Uaurakami să fie mult mai mare decât cea din Hiroshima. Nimic nu mai fusese lăsat în picioare şi aproximativ 40% din oraş fusese distrus. Numărul victimelor a fost mare. Dintr-o populaţie de 270000 de locuitori, undeva între 50000 şi 100000 de oameni au murit.
Sfârşitul şi capitularea Japoniei
Pe data de 15 august 1945, la câteva zile după cele două bombardamente şi după invazia sovietică din Manciuria, Împăratul Hirohito anunţă la radio predarea Japoniei. Ceremonia de capitulare are loc la bordul navei USS Missouri, pe 2 septembrie. Odată cu capitularea în faţa Aliaţilor, se pune capăt celui de-al Doilea Război Mondial.
Rezultatele bombardamentelor au fost dezastruoase, efectele ei s-au văzut şi încă se mai văd la zeci de ani după. Iradierea a dus la creşterea numărului de persoane care au dezvoltat cancer. Copiii care erau încă în uterul mamelor s-au născut cu retard mental sever. Unele estimări arată că undeva la 200000 de oameni au murit datorită cancerului până în 1950.
Este o ironie tristă faptul că datorăm existenţa standardelor menite să ne protejeze de radiaţii supravieţuitorilor de la Hiroshima şi Nagasaki, care nu au avut nici o şansă de a se proteja.
