Ibisul sacru (Threskiornis aethiopicus) este o pasăre fascinantă, venerată în Egiptul Antic pentru rolul său de protector al naturii și aducător de viață, fiind asociată cu creșterea anuală a apelor Nilului. Această pasăre iconică era considerată un simbol divin, iar imaginea sa a fost imortalizată în numeroase reprezentări artistice și hieroglife. Astăzi, ibisul sacru este întâlnit în diferite regiuni din Africa, dar și în vestul Asiei, adaptându-se ușor la viața în apropierea oamenilor.
Habitatul și distribuția ibisului sacru
Ibisul sacru (Threskiornis aethiopicus) este o pasare care pe vremuri aparea in fiecare an odata cu cresterea apelor Nilului. Era considerata de egipteni sfanta, aducatorul si intretinatorul a tot ce este viu in Egipt. A fost pretuita pentru ca distrugea serpii si insectele daunatoare. In unele piramide s-au descoperit sute de mumii ale ,,sfintei” pasari ibis. Uneori poate fi vazuta si astazi in Egipt.
Caracteristici fizice și comportament alimentar
Penajul acestei pasari este alb, cu varful aripilor si coada negre. Penele interioare ale aripilor au marginile de culoare neagra-albastruie, sunt prelungite si par zdrenturoase. Capul si gatul sunt golase, negre si catifelate. Ciocul este negru,lung si incovoiat, picioarele sunt zvelte, negre-cafenii. Are lungimea de 65-89 cm, greutatea medie de 1,5 kg si deschiderea aripilor de 112-122 cm.
Ibisul sacru este raspandit pe o mare intindere a Africii, la sud de Sahara, in Madagascar, Insula Aldabra si vestul Asiei. Prefera regiunile de tarm si ape dulci. De multe ori se vad in stepa in perechi sau grupuri, unde vaneaza lacuste pasind atenti, plini de importanta. Pot fi observati pe malurile fluviilor (Nil, Niger, Tigru, Eufrat) sau a baltilor provenite din acumularea apei de ploaie.
Traiesc alaturi de starci, batlani, cormorani, pelicani, hranindu-se cu hoituri si diferite resturi. Desi mananca seminte si insecte in zonele de preerie, aceste pasari sunt in general carnivore, vaneaza pesti, nevertebrate, broaste, serpi si altele.
Urmareste prada preferata, o prinde cu ciocul si o inghite intreaga. Coabiteaza cu usurinta cu oamenii, consumand resturi si gunoaie pe langa locuintele lor. Pot fi vazuti printre turmele de vite, fara sa le pese de bastinasi. Dusmanii lor cei mai mari sunt: pitonii, pasarile de prada si crocodilii.
Reproducerea și îngrijirea puilor
Cuibaresc in padurile inundate si greu accesibile, de obicei pe o specie de mimoza foarte tepoasa. Locul de cuibarit este ales cu cea mai mare grija. Cuibul captusit cu mladite si fire de iarba este nearatos si are un aspect turtit.
Perioada de imperechere este in iunie-august. Femela depune unu pana la cinci oua, in cele mai multe cazuri doar doua sau trei, pe care le cloceste singura. Initial puii sunt hraniti de pasarea mama, dupa patru sau cinci saptamani acestia devin independenti, iar dupa cinci luni ajung la maturitate. Traiesc aproximativ 18 ani.
Ibisul sacru face parte din ordinul Pelecaniformes si familia Threskiornithidae.
Importanța ecologică a ibisului sacru în zilele noastre
Deși venerat în trecut, ibisul sacru continuă să joace un rol important în ecosistemele moderne. Această pasăre este un adevărat „sanitar” al naturii, contribuind la curățarea zonelor umede prin consumul de hoituri și deșeuri organice. În regiunile de stepă și pe malurile râurilor, ibisul ajută la controlul populațiilor de insecte și șerpi, fiind astfel un prădător valoros pentru menținerea echilibrului ecologic.
În mod surprinzător, ibisul sacru a devenit și o specie invazivă în anumite părți ale lumii, cum ar fi Franța și Italia, unde a fost introdus accidental. Acolo, aceste păsări se reproduc rapid și pot concura cu speciile locale pentru resurse, ridicând probleme ecologice neprevăzute.
Video – Ibisul sacru:
