Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta, la modul teoretic, reprezintă reperele între care se pot încadra, la un moment dat, partidele, mişcările politice dintr-o societate. În termenii specifici domeniului politic, dacă ne-am reprezenta eşichierul/spectrul politic, în funcţie de felul în care sunt abordate diversele probleme, adică după doctrină, pe o axă orizontală, ideologia de stânga ar include social democraţia, socialismul, comunismul, ideologia de dreapta – liberalismul, monarhismul, conservatorismul, naţionalismul.
Poziţiile mai moderate, cu diverse accente, sunt catalogate ca fiind de centru-stânga sau centru-dreapta, iar mişcările politice radicale, care apelează la mijloace violente pentru a-şi atinge scopurile, se încadrează fie în extrema stângă (anarhismul, de pildă), fie în extrema dreaptă (fascismul).
Aceste concepte politice – ideologia de stânga şi ideologia de dreapta – s-au născut în timpul Revoluţiei Franceze, din 1789, când, pentru simplificarea procedurii de vot, susţinătorii regelui stăteau în partea dreaptă a Adunării Naţionale a reprezentanţilor Stării Generale din Franţa, iar partizanii Republicii, în stânga. Ulterior, aceste concepte s-au consolidat şi au devenit fundamentale în limbajul politic universal, dar, în realitatea actuală, aceste ideologii pot să difere de la o ţară la alta, în funcţie de programele şi poziţiile diverselor organizaţii politice.
Ideologia de dreapta
La modul teoretic, ideologia partidelor politice de dreapta se bazează pe o atitudine de susţinere a ordinii existente, pe o economie guvernată de piaţa liberă, cu un control minim din partea statului, cu taxe mici şi cu incurajarea organizaţiilor. Filosofia muncii este centrată pe proprietate privată, pe descentralizare, debirocratizare, oamenii trebuie să se bucure de egalitatea de şanse.
Cultura, în sensul de totalitate a caracteristicilor distincte ale unei societăţi, de natură socială, materială, spirituală, intelectuală, emoţională, este cea care impune legea, adică normele scrise de conduită care reglează relaţiile specifice între oameni, organizaţii etc. În viziunea dreptei politice, ordinea, morală, echilibrul, respectul faţă de familie, tradiţie trebuie să caracterizeze viaţa publică.
Liberalismul, în sensul clasic, ca filosofie politică, afirmă că fiecare fiinţă umană are drepturi fundamentale naturale (dreptul la viaţă, la proprietate privată, la exprimare liberă etc.) şi că nicio putere nu are dreptul de a le încălca. Pledează, de asemenea, pentru libertatea de exprimare individuală.
Teoria liberală s-a dezvoltat, mai întâi, în Franţa şi în Regatul Unit, Apoi in Statele Unite ale Americii, Germania, Austria etc. “Revoluţia glorioasă” engleză, din 1688, Revoluţia americană şi Revoluţia Franceză, din 1789 sunt, în parte, consecinţa concretă a reflecţiilor liberale la nivel politic. Gânditorii liberali revendică moştenirea culturală antică şi medievală. Totuşi, începând cu secolul al XVII-lea, liberalismul s-a dezvoltat prin gândirea şi opera unor personalităţi precum John Locke, Montesquieu, Adam Smith.
În Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului, din 1789, libertatea individuală, pe care o apără doctrina liberală este definită astfel: “Libertatea constă în a putea face orice nu dăunează altora, astfel exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are limite, cu excepţia celor care nu ar asigura celorlalţi membri ai societăţii dreptul de a se bucura de aceleaşi libertăţi”.
Ideologia de stânga
Ideologia de stânga, aşa cum a fost definită iniţial, manifestă o atitudine revoluţionară faţă de o ordine existentă, susţinând modernizarea, transformarea sistemică şi progresul social, se bazează pe o filosofie a muncii axată pe muncitor, care presupune o economie controlată în întregime sau parţial de stat, pe legea care impune cultura.
Originea acestei orientări politice se află în Iluminismul european, în scrierile lui Montesquieu, J.J. Rousseau, din care s-au preluat conceptele de dreptate socială, egalitate, libertate, reformă etc.
Ideologia de stânga s-a redefinit continuu, începând cu secolul al XVIII-lea, constantele acestei orientări fiind legate de rolul statului în viaţa economică şi socială, de reducerea şomajului, de asistenţa socială, de rolul extins al poporului în procesul decizional, în promovarea principiilor democratice.
Distanţându-se critic de experienţa comunismului, ca sistem opresiv, ideologia de stânga modernă este preocupată de apărarea drepturilor cetăţenilor, de justiţie socială, de egalitatea de şanse şi de drepturi, de emanciparea femeilor, combaterea discriminării, compasiune fată de categoriile sociale defavorizate, de afirmarea principiilor democratice.
Spre deosebire de dreapta politică, ideologia de stânga se opune independenţei economicului de politic, liberalismului economic neîngrădit, individualismului exacerbat, militând pentru un compromis între patronat şi munca salariaţilor, între statul care trebuie să legifereze şi să menţină ordinea socială şi piaţa care generează concurenţa.
Pentru că stânga modernă se opune “capitalismului sălbatic” şi nedreptăţilor unei societăţi imperfecte, ideile promovate de această ideologie au fost îmbrăţişate, în ultimul secol, de personalităţi marcante, precum Albert Einstein, Geroge Bernard Shaw, Bertrand Russel, Pablo Neruda, Jean Paul Sartre, Gunter Grass s.a.m.d.
Ideologia de stânga vs. ideologia de dreapta, in prezent
Astăzi, la nivel mondial, este oarecum dificil să se mai stabilească o demarcaţie clară între dreapta şi stânga politică. Capitalismul contemporan este complet diferit de cel de acum 100 de ani, iar catalogarea acestuia ca fiind “de stânga” sau “de dreapta” diferă de la o ţară la alta.
Pe de altă parte, în prezent, se poate constata şi un fel de “criză” a ideologiilor, în sensul că, uneori, deosebirile dintre stânga şi dreapta tind să se estompeze, oamenii politici sunt mai puţin preocupaţi de “filosofia” gândirii politice, lăsându-se ghidaţi de necesităţi contextuale, de coaliţii, care, de multe ori, nu supravieţuiesc bătăliilor electorale sau de interese imediate, mai puţin de principii.
Cei din tânăra generaţie, aşa cum arată nenumărate sondaje, nu cred şi nici nu fac deosebirea între ideologia de dreapta şi ideologia de stânga, raportându-se doar la fenomenele şi deciziile concrete, economice, financiare, sociale etc., la acceptarea sau contestarea deciziilor politice.
Ideologii autohtone…
În privinţa vieţii politice autohtone, dat fiind caracterul atipic, chiar “pitoresc” al acesteia, rămâne la latitudinea fiecăruia să se gândească şi să înţeleagă dacă se poate vorbi de existenţa unor ideologii autentice, de dreapta sau de stânga, dacă politicienii luptă cu adevărat, pentru transpunerea în realitate a unor “filosofii” doctrinare, a unor măsuri utile şi necesare pentru societate, dacă asistăm la o confruntare de idei, de programe politice şi soluţii posibile (mai ales că ne aflăm în plină desfăşurare a unui proces electoral şi urmează un altul, în decembrie) sau doar la un “joc” al intereselor cvasipersonale sau de grup.
În plus, traversăm şi o perioadă complicată din cauza pandemiei de coronavirus, când este atâta nevoie de proiecte şi decizii care să aibă un impact benefic asupra vieţilor noastre. Rămâne, de asemenea, la latitudinea fiecăruia să judece dacă discursul politicienilor noştri este unul care “zideşte”, care face trimitere la “adevăruri înalte”, care oferă încredere, creează, stimulează, exprimă preocuparea pentru cei mulţi sau dacă este doar un spectacol de proastă calitate, aparţinând nu se ştie cărei ideologii (poate una personală), în care se supralicitează argumentum ad personam/atacul la persoană, cu observaţii dispreţuitoare, jignitoare la adresa contracandidaţilor, intr-un limbaj de lemn, prăfuit, uneori “sforăitor”, ca pe vremea lui Caragiale, în care totul este dus în derizoriu, politicienii noştri fără ideologie, fără convingeri, crezând şi sperând că va câştiga cel mai “vocal”, cel mai “agresiv”.
Ideologii versus realitate
Cu siguranţă, românii nu merg la vot pentru “ideologii” (mai ales că nici politicienii nu ştiu să şi le definească şi să le exprime), merg pentru a-i alege pe cei despre care cred ei că sunt capabili să conducă destinele societăţii, în spiritul adevărului, al bunăstării generale şi al progresului.
Pentru ca Argumentum ad populum (Întoarcerea la popor/ Apelul la majoritate) care intră în exerciţiul firesc al democraţiei, deşi este, din punct de vedere logic, o eroare (o convingere susţinută de un număr mare de oameni nefiind obligatoriu şi corectă) să aibă efectele scontate pentru binele societăţii, ar trebui să nu uităm că merităm (noi şi oricare alt popor) să fim conduşi de către cei care sunt cinstiţi, care ştiu să mobilizeze la acţiune şi care au substanţă, educaţie, ţeluri înalte, care să nu fie demagogi sau ignoranţi, nici chiar atunci când afirmă cu nonşalanţă că sunt “de dreapta” sau “de stânga”, fără a şti să definească o ideologie, cu atât mai puţin să o pună în practică.
