Idiocraţia şi mediocraţia – înfrângerea inteligenţei, cel mai mare pericol al epocii actuale. Paradigma prostiei şi un film tabu

Idiocraţia şi mediocraţia, declinul abilităţilor intelectuale, scăderea vertiginoasă a inteligenţei, tendinţa de “stupidizare” a umanităţii, abrutizarea în masă, paradoxal, în raport cu pretenţiile progresului ştiinţific, tehnologic, cu dinamica vieţii şi a posibilităţilor de afirmare individuală, tind să devină un pericol major pentru lumea secolului al XXI-lea, după cum afirmă tot mai insistent o mulţime de antropologi, psihologi, specialişti în neuroştiinţe.

“Suntem din ce în ce mai proşti. Este un fenomen în desfăşurare, se întâmplă chiar acum şi este imperios necesar să fim conştienţi de acest fapt şi să găsim soluţii, pentru ca civilizaţia noastră, care clamează realizările inteligenţei umane, să nu meargă în direcţia opusă” – remarcă realizatorii unui film documentar “Demain tous crétins?” (Mâine, toţi proşti?), ale căror constatări sunt susţinute de cercetători şi experţi în inteligenţa umană.

Trăim într-o paradigmă, pe care pandemia de COVID-19 şi criza pe care a generat-o această situaţie au pus-o şi mai clar în evidenţă, în lumea întreagă, una în care nenumăraţi factori, în absenţa unei gândiri responsabile, spre binele fiecăruia şi al celor din jur, pot duce la o “înfrângere” a inteligenţei.

O serie de studii recente confirmă că IQ-ul, la nivel global, este în scădere, că am putea intra într-o nouă formă de societate – idiocraţia, eventual mediocraţia. Un studiu realizat de specialiştii de la Universitatea din Amsterdam arată că occidentalii au pierdut, în ultimele decenii, în medie, cel puţin 14 puncte IQ.

Idiocraţia sau “puterea proştilor”

Idiocraţia sau, cum i se mai spune pe la noi, prostocraţia (“puterea proştilor”) este un termen tot mai des invocat, mai ales după ce italianul Carlo Cipolla, profesor la Universitatea Berkeley, California, a publicat, în anii 1980, un eseu cu titlul “Allegro ma non troppo con le leggi fondamentali della stupidita umana”, tradus în engleză, în 2011 – “The Basic Laws of Human Stupidity” (Legile fundamentale ale prostiei) şi în româneşte – “Legile fundamentale ale imbecilităţii umane”.

Sunt termeni duri cei prin care Cipolla defineşte această periculoasă tendinţă din societatea contemporană – idiocraţia/prostocraţia – tocmai pentru a atrage atenţia asupra ignoranţei, lipsei de valori şi asupra faptului că, spune autorul, “proştii sunt mulţi, iraţionali şi, inevitabil, creează probleme pentru ceilalţi”.

Cauzele, ca şi efectele unui astfel de fenomen, sunt multiple – carenţe de educaţie, cultivarea unor comportamente nocive, interese individuale, sociale, divergente, lipsa stimei de sine, obedienţa ridicată la rang de virtute şi transformată în obişnuinţă, în scopul obţinerii unor avantaje sau fără niciun beneficiu, conformismul, pentru a păstra aparenţe favorabile, diplome obţinute cu uşurinţă şi fără a avea acoperire în competenţe reale, absenţa unei atitudini reflexive în raport cu lumea, cu viaţa, tendinţa de a banaliza răul, înstrăinarea de sine, dezumanizarea, absenţa empatiei, violenţa verbală, violenţa fizică, frica, frustrări diverse, spiritul de turmă (la momentul actual, încurajat, în mare măsură, şi de reţelele sociale) etc.

Pe de altă parte, s-a creat, în timp, şi o stereotipie nocivă – aceea de a considera că anumite persoane sunt inteligente, în funcţie de diplome, profesie, de locul de muncă, de felul în care arată, ceea ce, de multe ori, nu se confirmă în realitate.

Idiocraţia şi legile ei fundamentale

În idiocraţie, proştii sunt periculoşi pentru oamenii rezonabili, normali, inteligenţi, pentru că aceştia din urmă nu pot înţelege comportamentul aberant al unui prost şi nici “logica” fără logică, în virtutea căreia acţionează un astfel de individ. Ca atunci când, de pildă, cineva răspândeşte informaţii false despre altcineva (bârfeşte) sau ca atunci când, apelând, cu bună credinţă, la ajutorul cuiva, nu numai că nu te va sprijini să rezolvi problema, dar te poţi trezi şi cu alte probleme, fără niciun motiv raţional.

Carlo Cipolla, în eseul menţionat anterior, concentrează “ideologia” idiocraţiei, în cinci “legi fundamentale ale prostiei”:

• Legea 1: Invitabil şi întotdeauna, numărul proştilor în “libertate” este subestimat.
• Legea 2: În orice grup uman (după criteriul etnic, religios, al averii, după gradul de educaţie etc.) procentul proştilor este constant, iar probabilitatea ca cineva să fie stupid este independentă de alte caracteristici ale persoanei respective.
• Legea 3: Proştii creează întotdeauna daune celorlalţi (pentru că cei “neproşti” nu pot anticipa de ce şi când vor fi atacaţi), chiar dacă acest fapt nu le aduce beneficii, un fel de “prostie de dragul prostiei”.
• Legea 4: De regulă, proştii sunt subestimaţi de către ceilalţi, realitate care poate deveni periculoasă.
• Legea 5: Prostul este cel mai periculos om (corolar al Legii 4).

Un film tabu – “Idiocraty”

În 2006, Mike Judge, scenarist, actor, realizator de film, a lansat filmul “Idiocraty”, care, la momentul respectiv, nu a beneficiat de campanie publicitară (marile companii cinematografice au fost ezitante), lansarea s-a făcut cu public puţin şi, în general, reacţia a fost de reticenţă faţă de mesajul transmis de această producţie cinematografică, despre care, trei ani mai târziu, New York Times scria că este pe cale să devină un “film cult”, în sensul că nu se aliniază trendului majoritar, din punctul de vedere al mesjului, al modului de gândire, al înţelegerii realităţii.

“Idiocraty” (Idiocraţia) este un film-parodie, care se construieşte în jurul unui personaj (Joe) ales de Pentagon, pentru a participa la un experiment secret, un om obişnuit (arhetipul americanului din clasa de mijloc) care, după ce a fost “uitat” în hibernare cinci secole, se trezeşte într-o societate distopică, în care domină prostia, mercantilismul, anti-intelectualismul, degradarea mediului, într-o astfel de lume el părând a fi cel mai inteligent om de pe planetă.

În acea lume a secolului al XXVI-lea, economia este abandonată, mizeria se adună, vulgaritatea este cheia succesului, justiţia a devenit “oarbă”, în sensul inexistentei ei, limbajul oamenilor se limitează doar la câteva cuvinte, exclamaţii sau strigăte. Ecrane TV enorme au invadat spaţiul vital al locuitorilor şi stau mereu deschise, telerealitatea, încărcată de trivialităţi, a devenit o necesitate.

Pe străzile murdare, Joe întâlneşte numai oameni ignoranţi, toţi cu un cod de bare la încheietura mâinii stângi. Când se descoperă că el nu are un astfel de cod de bare, sunt alertate autorităţile. Este arestat, judecat, condamnat, dar reuşeşte să-i inducă în eroare pe gardieni şi să scape. O serie de alte întâmplări tratează, în viziune parodică, toate consecinţele iremediabile ale prostiei generalizate.

Mediocraţia la putere

Între o lume normală şi idiocraţie, mediocraţia (puterea mediocrilor) este o stare intermediară. Mediocraţia se defineşte prin lipsa de importanţă şi de strălucire a oamenilor, faptelor, a vieţii în general. Se consideră că un om este mediocru dacă are puţină inteligenţă, puţină capacitate de inţelegere si cunoastere, puţină cultură, puţin spirit sau talent.

Un cunoscut filosof contemporan, Alain Deneault, sublinia, în studiile sale, că, astăzi, “trebuie să gândeşti mediocru, să-ţi doreşti mediocru, să acţionezi mediocru, evitând iniţiativele creative, să nu te abaţi de la căile “bătute” sau “trasate” de cei care, într-o ierarhie socială, profesională etc., îţi sunt “superiori”, să-ţi atenuezi pasiunile, iniţiativele, să renunţi la demnitatea personală, pentru că, altfel, vei părea arogant”.

Filosoful spune că este de ajuns să privim în jur ca să înţelegem cât de periculoasă este această “amorţire” generalizată – de exemplu, cine pune la îndoială “adevărurile oficiale” este catalogat drept “conspirator”, cine critică o realitate neconvenabilă intră în disgraţie, nu se mai fac “concedieri”, ci se aplică “planuri sociale”, “ecologia politică” este numită “dezvoltare durabilă”, guvernarea se substituie democraţiei, nu mai consumăm cultură, ci “conţinut” etc.

Ni se cere tot mai mult, spune Alain Deneault, să nu avem nimic de spus, nimic de afirmat, nimic de iniţiat, să desfăşurăm o activitate mediocră, în bucata noastră de realitate, să cunoaştem mediocru, să ne transformăm în nişte “roboţi”, să rămânem solidari cu mainstream-ul. Mediocritatea tinde să devină “normă”, să fie un “standard imperativ” şi câştigă, în mod periculos, teren.

Încă mai avem libertatea de a gândi…

Rămâne la latitudinea fiecăruia, în funcţie de reperele personale, să constate dacă direcţia în care merge lumea de astăzi (la nivel global, precum şi lumea noastră, autohtonă) este una corectă, favorabilă condiţiei umane şi progresului, dacă idocraţia, mediocraţia tind să acapareze tot mai multe zone ale existenţei si, dacă, asa cum anticipa, in urma cu aproape un secol, Albert Einstein: “Trei mari forţe vor ajunge să domine lumea – prostia, frica si lacomia”.

Încă mai avem libertatea de a gândi, de a ne folosi inteligenţa şi de a contracara tendinţa de “stupidizare” din societatea contemporană, una dintre cele mai mari ameninţări, la fel de gravă ca o pandemie.