Acceptând invitaţia Alinei de a merge în Munţii Cernei, am plecat din Bucureşti pe 29 Aprilie 2013, cu trenul de la ora 21.46, direcţia Băile Herculane. Eu, Alina şi Ionel. Călătoria a durat cam 6 ore, dar timpul a trecut repede. Am povestit, am dormit, am mâncat, am admirat barajul Porţile de Fier (cred că pentru luminarea lui pe timp de noapte se consumă jumătate din energia produsă de hidrocentrală în timpul zilei ), m-am amuzat de excesul de zel al controlorului, etc..

Ziua 1 (30 Aprilie 2013): Pe culmea Cănicea Am ajuns în frumoasa gară de la Herculane pe 30 Aprilie 2013, pe la ora 04.30. În jur, totul dormea, mai putin impegatul de mişcare. Am stat puţin de vorbă cu el, ne-a dat apă, ne-a povestit despre copilăria lui şi despre yoghinii care umpluseră staţiunea. După care, fiecare dintre noi şi-a făcut câte un culcuş pe băncile gării şi am mai tras un pui de somn până când a început să se lumineze. Trebuia să ne facem somnul de frumuseţe, ca să fim apţi să convingem cât mai repede vreun şofer matinal să ne ia cu maşina până la locul de unde începea traseul nostru. Ceea ce s-a şi întâmplat, din prima încercare. Mijlocul de transport: un tir. La ora 07.00, eram la intrarea în satul Cornea, sat care nu ne-a întâmpinat cu surle şi trâmbiţe, ci cu mulţi căţei făcuţi tot una cu asfaltul.

CIMG1126 - Gara din Baile Herculane

Am pornit pe un drum care, acum câţiva ani, era din pământ, în prezent fiind asfaltat. Soarele deja ardea, pe lângă noi treceau minitractoare, boldeii ne lătrau, păsările ciripeau, iar noi ne-am bucurat când am părăsit asfaltul, destinaţia acestei zile fiind creasta vestică a Munţilor Cernei, respectiv culmea Cănicea (Cornereva). Încet, încet luam altitudine. Lăsam în urmă civilizaţia. În faţa noastră apăreau poieniţe, livezi, odăi şi turme de oi. Totul era plin de culoare. Predomina verdele ierbii şi al copacilor, precum şi albastrul cerului. Iar aerul era bogat în miresme. Uitasem de supărări şi probleme. Viaţa devenise frumoasă.

CIMG1133 - Papadii mii si mii

CIMG1141

Am făcut pauză lângă o odaie. În timp ce noi ne odihneam şi ne umpleam sticlele cu apă rece de izvor, trei oameni încărcau remorca unui tractoraş cu îngrăşământ natural, pe care apoi îl descărcau mai sus, împrăştiindu-l pe un teren care urma să fie plantat cu cartofi. M-am suit cu Alina pe un deal din apropiere, în vârful căruia trona un copăcel pe care Alina îl remarcase de când mai fusese ea prin zonă, acum 9 ani. Era un cireş singuratic, aflat la graniţa dintre viaţă şi moarte: o parte înflorit, o parte uscat. Sperăm că va învinge viaţa, iar copăcelul va mai prinde multe primăveri, pentru că-i şade foarte bine înflorit. Lângă odaie, păştea o turmă de oi. Cât am stat noi acolo, turma s-a depărtat, rămânând o singură oaie. Statea culcată, printre cireşii care, ca într-o ninsoare, lăsau să cadă peste ea mii de petale albe. Am crezut că este bolnavă, fiind pe punctul de a suna la 112 pentru a chema veterinarul. Ulterior, am aflat că biata făptură era în chinurile facerii, în scurt timp, aducând pe lume un mieluşel. O minune! Am lăsat oaia să-şi cureţe puiul care a pornit cu dreptul în viaţă, scăpând de riscul de a deveni friptură peste câteva zile, de Paşte. Totuşi, eram puţin cu inima îndoită, deoarece la 15-20 de minute după ce venise pe lume, mieluţul nu se ridicase în picioare, gândindu-mă că poate s-a născut mort. CIMG1143 - Odaie

CIMG1165

CIMG1174 - Mort şi viu

CIMG1193

CIMG1205

Pas cu pas, sub povara rucsacului şi a multe grade Celsius, dar mereu însoţiţi de frumosul ce ni-l oferea Natura, am ajuns la Piatra Erişovei/ Ilişovei, fostă aşezare eneolitică aparţinând culturii Coţofeni, actual loc de pelerinaj pentru locuitorii comunei Cornereva, de Sfinţii Constantin şi Elena. În vârful pietrei, se află o cruce metalică, iar de acolo se zăresc satele Cornerevei, vf. Cozia, precum şi creasta estică a Munţilor Cernei (vârfurile Biliana, Arjana, Vlaşcu, Baba).

CIMG1217

CIMG1232

CIMG1234 - Spre infinitul cerului - pe culmea Cănicea

CIMG1241

CIMG1249 - Un cap de om şi un melc

CIMG1269 - Piatra Elisovei

CIMG1278

Am plecat de aici pe la ora prânzului. Soarele ardea din ce în ce mai tare. Nici nu ai fi zis că eşti la sfârşit de aprilie. Noroc că am fost inspirată şi mi-am pus în rucsac pălăria şi crema de protecţie solară. Tânjeam după puţină răcoare, umbră. Dorinţa mi-a fost ascultată, dând de o pădurice. Doar că după 10 paşi, am ajuns la capătul ei, unde ne aştepta soarele, cu un mare zâmbet pe buzele-i fierbinţi. Un nesuferit!!! L-am ignorat şi ne-am văzut de drumul presărat cu tot felul de ciudăţenii, cum ar fi câteva construcţii care nu-şi aveau rostul pe acolo, dar şi vreo 15 oi pe care le-am găsit stând culcate în mijlocul drumului (şi nici urmă de cioban). Şi dacă tot am pomenit de ciudăţenii şi de oi, după ce am montat cortul, ne-am trezit cu câţiva musafiri: cinci oi, printre care un miel tare simpatic. Se pare că zona aia este pentru oi, precum este Letea pentru cai. După ce ne-am instalat “casa”, ne-am schimbat hainele, am servit cina şi am pornit să căutăm un loc bun de unde să admirăm apusul. Locul l-am găsit, doar că asfinţitul ne-a dezamăgit, neimpresionându-ne. În tot acest timp, oile se ţineau după noi, precum un căţel flămând, doar că ele nu aveau cum să fie flămânde, aveau iarbă din belşug! Poate că erau în căutare de ciobani, considerând că noi suntem candidaţii perfecţi. Pe la ora 21.00 eram în cort, confortabil aşezaţi în sacii de dormit. Toţi trei am dormit neîntorşi. CIMG1293

Citește și:  În Munții Cernei ninge cu petale de flori de cireș (II)

CIMG1306

CIMG1314 - Un grup de oiţe ne-a blocat drumul. Erau singure, fără cioban.

CIMG1319 - Spinare de dinozaur

CIMG1323 - Cele 5 oiţe care ne-au supravegheat cortul.

  Ziua 2 (01 Mai 2013): Pe vârful Cozia, sub privirea Providenţei  A sunat alarma, semn că se făcuse ora 06.15. Era vremea să ne trezim pentru a vedea răsăritul soarelui, unul dintre minunatele spectacole pe care Natura ni le oferă. Ne-am suit pe nişte stânci aflate pe latura estică a culmii pe care ne aflam, de unde vedeam vârful Cozia, dealuri peticite (un petic verde deschis, altul verde închis, un petic maro închis, altul maro deschis), o parte din satele comunei Cornereva, dar şi culmea estică a Cernei. A fost una dintre cele mai frumoase revărsări ale zorilor la care am asistat, la reuşita căreia au contribuit şi norii prezenţi pe cer, dar şi dungile lăsate de avioanele care treceau pe acolo. La scurt timp, după ce soarele şi-a scos capul de după vârfurile muntelui, se pare că s-a ruşinat şi s-a pitit după un nor, din spatele acestuia împrăştiindu-şi, de jur împrejur, razele. Era ca în desenele animate, când vrăjitoarea pregăteşte o poţiune magică, iar când este gata, din acoperişul casei ies acele raze.

CIMG1354

CIMG1359

Încântaţi de ceea ce am văzut, ne-am întors la cort. Sub stricta supraveghere a celor 5 oi, am mâncat, ne-am echipat, am strâns cortul (azi era rândul meu să-l car) şi am pornit la drum. Planul iniţial era să ieşim în şaua Arsuri, iar de acolo să urcăm pe vârful Cozia. Aflându-ne pe un traseu nemarcat, am încurcat potecile, începând să coborâm mai devreme. Astfel, nu am mai ajuns în şaua Arsuri, ci în satul Cozia.

CIMG1365

La tot pasul, vedeam imagini frumoase: stâncării, păduri, dealuri înverzite, vârfuri cu petice de zăpadă, cireşi înfloriţi care-şi scuturau petalele albe, dând impresia că ninge (o interpretare a zăpezii mieilor, că tot urma Paştele peste câteva zile). Referitor la cireşi, se pare că acum ceva timp, vârful Cozia era plin de cireşi, până când au început să fie tăiaţi, lemnul lor fiind folosit la fabricarea mobilei. Şi azi îi găseşti în număr foarte mare, chiar şi la înălţime, de te întrebi cine se oboseşte să-i planteze acolo şi, mai ales, să-i culeagă. CIMG1407

CIMG1412

CIMG1409

CIMG1402 - ps

  Deşi era 1 Mai, zi liberă, când tot românul iese la grătar, aici, oamenii îşi munceau de zor terenurile. Unii le arau folosind metoda tradiţională, plugul tras de cai, alţii, mai avuţi, le arau folosind tractorul. Ne-am simţit puţin vinovaţi, noi cutreieram munţii, în timp ce alţii trudeau. Dar am trecut repede peste acest sentiment de vinovăţie. Aveam o problemă existenţială. Rămăsesem fără apă şi ne era extrem de sete. Trebuia să găsim urgent un izvor. În depărtare, am zărit nişte flori galbene, bănuind că este calcea calului. Deci ar fi trebuit să găsim apă în zona aceea. Era apă, dar stătută. Offf! Într-un final am dat de un firicel de apă care se prelingea pe pământ, reuşind să ne umplem sticlele şi să ne astâmpărăm setea. Am băut o sticlă pe nerăsuflate, apoi încă una. De foame mai rabdă omul, dar cu setea nu te pui.

CIMG1385 - Se ară cu plugul tras de cai

CIMG1387

CIMG1390

CIMG1394

Am ajuns în satul Cozia, aşezare care m-a dezamăgit puţin, datorită prezenţei multor case noi, moderne, cu termopane. Aici am socializat cu o bătrână de 84 de ani. Se ţinea bine pentru vârsta dânsei şi pentru condiţiile grele în care a trăit. “Mi se apropie sfârşitul, maică”, a zis cu seninătate, semn că se ştia fără păcate. Apoi ne-am mai întâlnit cu un domn la vreo 50 de ani, însoţit de un căţel tare drăguţ. Omul a lucrat în Italia, pentru un mafiot. L-a supus la multe încercări, pentru a vedea dacă poate să aibă încredere în el sau nu, ba chiar l-a ameninţat să nu zică nimic din ceea ce vede şi aude. Cu timpul s-au împrietenit, românul l-a învăţat pe mafiot să facă ţuică din portocale, mafiotul l-a vizitat pe român la el acasă. Acum mafiotul este la închisoare. Acest domn ne-a sugerat pe unde să o luăm pentru a ajunge pe Cozia, şi într-acolo am pornit. Am trecut prin curtea unor oameni, printr-o livadă de peri, pe lângă o pădure de fagi, apoi a trebuit să urcăm pieptiş un deal abrupt. Când am ajuns în vârful dealului, arătam de parcă tocmai ieşisem dintr-o cameră plină cu pisici nervoase. Eram numai zgârieturi, panta aceea fiind plină de măceşi. Mie îmi intraseră doi ţepi în vena de la mâna dreaptă, de ziceai că tocmai îmi injectasem drogul.

CIMG1414

CIMG1422

Încet, încet am ajuns şi la poalele vârfului Cozia. Am început să urcăm sub ameninţarea unor nori. Se anunţaseră 20% şanse de ploaie în acea zi. În Semenic deja ploua. Ajunşi sus, am fost întâmpinaţi de privelişti minunate: văi, dealuri, vârfurile estice ale Cernei, Muntele Mic, Munţii Ţarcului, Godeanu, lacul de acumulare de pe Hideg. Am găsit un loc bun de campare, am pus cortul, am mâncat, apoi eu şi Alina am urcat în vârf (1450 m), pentru a vedea apusul care, de data asta, ne-a impresionat. În vârf, se află o cruce de lemn. Cerul era înnorat, dar deasupra acestei cruci exista o porţine de cer senin, lumina caldă a soarelui care se pregătea de culcare colorând norii care împrejmuiau acest petic de senin. Părea a fi fereastra prin care Providenţa se uită la noi, muritorii.

CIMG1441

CIMG1466

Obosite după o zi lungă, cu multe suişuri şi coborâşuri, dar cu sufletul plin de bucurie, ne-am întors la cort, ne-am băgat în sacii de dormit si ne-am zis “noapte bună!”. S-a mai încheiat o zi frumoasă…dar urmează alte două zile în partea a doua a jurnalului.

N.R. Fotografiile din acest articol aparțin autorului.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.