Irbisul, pe numele sau latinesc Uncia Uncia sau Panthera Uncia, este ruda mai discreta si mai putin cunoscuta a felinelor mari, asta neinsemnand insa ca populatiile locale nu au dezvoltat o adevarata fascinatie pentru aceasta specie. Puternica, rezistenta si extrem de eficienta ca pradator, aceasta specie pare ca pierde cursa impotriva vanatorii si distrugerii mediului, situatie impotriva careia lupta sute de conservationisti si voluntari. Si cu putina sustinere vor avea si succes.
Habitatul și distribuția irbisului în munții Asiei
Irbisul, cunoscut și sub numele de leopardul zăpezii (Uncia uncia), este una dintre cele mai fascinante feline din lume. Trăind în munții înalți din Asia, această specie este recunoscută pentru eleganța sa și pentru capacitatea de a se adapta la condițiile dure din medii montane, unde altitudinea poate ajunge la 6.000 de metri. Deși este rar văzut, irbisul este un simbol al forței, grației și supraviețuirii, dar se confruntă cu amenințări semnificative, precum braconajul și distrugerea habitatului.
Cunoscut mai des sub denumirea de leopardul zapezii, irbisul a primit mai multe denumiri de la populatiile cu care a intrat in contact din cele mai vechi timpuri. Denumirea folosita in romana vine cel mai probabil din “Ilbirs”, care este denumirea speciei in kargaza.
Bineinteles, numeroase legende s-au tesut in jurul sau, fiind un simbol al ferocitatii, rezistentei, dar si a regalitatii si suveranitatii, aparand pe steme ale popoarelor din zona precum ale capitalelor Bishkek si Astana, a orasului Samarqand (Uzbekistan) sau a Osetiei de Sud. O vreme, a fost reprezentat si pe bancnota de 10.000 de tenge din Kazahstan.
Si nici nu e de mirare ca apare in atat de multe locuri, specia avand o raspandire destul de mare. Se gaseste in urmatoarele tari: Afganistan, Bhutan, China, India, Kazahstan, Kargastan, Mongolia, Nepal, Pakistan, Rusia, Tadjikistan si Uzbekistan. Din pacate, numarul lor a scazut destul de mult in ultima vreme, fapt care face ca irbisul sa fie o prezenta tot mai rara in aceste state.
In prezent se mai gasasesc undeva la 7.000 de exemplare, inca 700 existand in captivitate, fiind unul din animalele preferate al gradinilor zoologice din lume. Mai multe ONG-uri si fonduri se ocupa de inmultirea speciei si pastrarea ei intr-un numar cat mai mare de indivizi sanatosi. Din fericire, actiunile au parte de fonduri constant, atat din donatii cat si din partea statelor.
Adaptările fizice ale leopardului zăpezii la medii montane extreme
Irbisul traieste intr-un mediu destul de dur, fiind vorba de Podisul Tibet mai ales, unde ajunge pana la cota de 6.000 de metri. Este foarte bine adaptat conditiilor de viata, corpul sau suferind mai multe modificari in acest sens. Astfel felina este dotata cu o blana foarte groasa, deasa si cu firul lung, menita sa ii protejeze corpul. Insa tocmai aceasta i-a adus probleme, fiind una dintre cele mai apreciate de pe piata.
Aceasta este deschisa la culoare, aproape alba iarna si mai inchisa la culoare vara, fiind presarata cu rozete de culoare mai inchisa, oarecum ca la leopard, cu care a fost considerat inrudit multa vreme. In prezent, oamenii de stiinta se indoiesc de aceasta concluzie, testele aratand ca mai degraba e inrudit cu tigrul. Aceste probleme in clasificare au fost cele care au dus la incadrarea sa intr-un gen aparte: Uncia.
Pe langa blana, irbisul se mai poate baza pe forma corpului care opreste pierderea excesiva a caldurii corporale prin extremitatile reduse (urechile, coada). Aceasta din urma este groasa si mai scurta decat la alte feline similare, fiind folosita pentru depozitarea grasimii.
Conservarea irbisului: provocări și inițiative globale
Felina ajunge la dimensiuni destul de mari, insa nu concureaza cu rudele sale care traiesc la altitudini mai joase. Daca femelele uneori coboara sub 30 de kilograme, unii masculi mai mari depasesc 70 de kilograme, diferenta intre sexe fiind clar sesizabila.
Desi ca marime irbisul nu este un pradator foarte mare, prin agilitate si ferocitate poate dobori chiar si prazi de trei ori mai mari. In general ataca diverse specii de oi salbatice care traiesc la aceleasi inaltimi, specii precum ibexul, bharalul sau argali. Nu se dau inapoi nici de la a ataca ierbivore mai mari sau animale domestice, fapt ce duce la impuscarea unor exemplare de catre oamenii care traiesc in zona.
Insa atacuri asupra oamenilor nu s-au mentionat, irbisul fiind una dintre cele mai putin agresive specii. Astfel, o simpla intimidare din partea oamenilor este suficienta pentru a se retrage, uneori renuntand si la prada doborata in cazul unei amenintari. Ataca sarind de pe o inaltime de obicei, muntii nefiind un loc bun pentru urmariri lungi. In plus, caprele sunt la randul lor extrem de agile si rapide. Insa o saritura surpriza de pana la 14 metri lungime se poate dovedi actul final de multe ori.
Irbisii se imperecheaza cam in aceeasi perioada, iar femelele fata dupa 90-100 de zile cativa pui neputinciosi, care abia la 10 saptamani sunt capabili sa isi urmeze mama. Sunt ingrijiti in pesteri sau culcusuri sapate intre roci si alaptati o vreme, urmand ca apoi sa fie hraniti si cu carne.
In prezent un program intensiv de inmultire este derulat in mai multe parcuri nationale, dar si in gradini zoologice, pentru a mentine aceasta specie sanatoasa si cat mai diversa genetic.
In plus, vanatoarea lor este strict restrictionata, indiferent de scopuri, asa incat blana de irbis sa ajunga doar o raritate. Pastorii pot insa uza de forta pentru a se apara, cazuri destul de rare insa. In general felina prefera sa ramana o prezenta discreta.
Comportamentul de vânătoare și dieta irbisului
Irbisul este un prădător de top, excelent adaptat pentru a vâna în medii montane dificile. Deși se bazează în principal pe camuflaj pentru a se apropia de pradă, irbisul este extrem de agil și poate efectua salturi impresionante de până la 15 metri pentru a prinde animale precum caprele sălbatice și oile argali, care reprezintă principala sursă de hrană.
De asemenea, dieta sa include mamifere mai mici, precum iepurii de munte, marmotele și chiar păsări. În timpul iernii, când prada este mai dificil de găsit, irbisul poate coborî la altitudini mai mici, apropiindu-se de sate și fermieri, unde uneori atacă animale domestice. Acest comportament a dus la conflicte cu oamenii, ceea ce face conservarea sa o provocare în regiunile afectate de pierderi economice.
