Cuțitele au fost folosite ca arme, instrumente și ustensile pentru a mânca din vremuri preistorice. Cu toate acestea, abia în vremurile recente cuțitele au fost proiectate special pentru a fi utilizate la masa.

Cuțitul a reprezentat unul din primele și unul din cele mai importante instrumente ce au permis dezvoltarea tehnologiei, culturii, științei, armatei și a tuturor celorlalte lucruri care ne-au adus în acest punct al civilizației moderne.

Ca un instrument vital pentru supraviețuiere, luptă, construcție și prepararea alimentelor, cuțitul a devenit foarte repede instrumentul de bază, de unde toate celelalte s-au născut.

În acele vremuri străvechi, cu 500.000 de ani în urmă, pietrele ascuțite au început o evoluție lentă și au început să semene cu omologul lor modern. Înainte ca focul să permită topirea diverselor metale și forjarea lor în cuțitele moderne, omologul lor de piatră a primit mai multe îmbunătățiri.

Cuțitele cu lame duble au fost cele mai populare iar mânerele lor din lemn sau piatră erau decorate cu piei de animale sau pene. Acele cuțite reprezentau un motiv mare de mândrie pentru războinicii și bătrânii care le aveau, iar tradiția a continuat să fie practicată odată cu sosirea epocii bronzului.

Apariția metalurgiei a adus cu ea și abilitatea de a crea cuțite din tipuri de metal mai moale. Chiar dacă cuțitele din bronz nu erau rezistente pe o perioadă lungă de timp, fiind ușor de distrus și sensibile la coroziune, ascuțimea și modelul lor subțire s-a dovedit a fi superior oricărui cuțit din piatră. În secolele ce au urmat, fierul și mai apoi oțelul au devenit metalele preferate în toată lumea. Cuțitele create din aceste metale erau mult mai durabile iar ascuțimea lor se păstra chiar după o perioadă mai lungă de utilizare.

În perioada medievală în Europa, metalurgia oțelului a permis evoluția cuțitelor de la unele mici la unele mai mari, precum săbiile, sulițele și topoarele. Chiar și cu toate aceste progrese, utilizarea cuțitelor ca ustensilă de luat masa era limitată la unele cercuri restrânse.

Chiar din secolul al XV-lea există unele indicii cum că oamenii bogați au început purtarea de cuțite ce erau destinate unui rol dublu. Pe de o parte erau folosite pentru a mânca iar pe de cealaltă parte erau folosite pentru apărare.

În acele vremuri, gazda nu era obligată să ofere alte tacâmuri oaspeților în afară de o farfurie, așa că bărbații bogați au început să umble cu cuțite la ei pentru a-și putea tăia mâncarea lor și a femeilor de la aceeași masă.

Cuțitele subțiri cu lamă dublă erau făcute în așa fel încât erau bune și pentru tăiere, dar și pentru a străpunge alimentele, precum o suliță. Inainte de răspândirea la scară largă a furculiței, spre sfârșitul secolului al XVII-lea majoritatea oamenilor foloseau aceste cuțite mici în mod regulat sau o combinație de două cuțite, unul pentru a ține mâncarea într-un loc fix iar celălalt pentru a o tăia.

Modelele diferite ale cuțitelor de masă moderne nu au apărut prin evoluția naturală a gusturilor și ritualurilor noastre de alimentare.

Voința Cardinalului francez Richelieu, la sfarșitul anilor 1630, a fost cea care a dus la formarea tradițiilor curții regale. El detesta utilizarea cuțitelor ascuțite ca mijloc de a mânca și pentru curățarea dinților.

În anii ce au urmat, Cardinalul a reușit să-l influențeze pe Regele Ludovic al XIV-lea al Franței să interzică utilizarea cuțitelor cu lamă dublă nu numai de la curtea sa, ci și din toată țara, pentru a reduce violența.

Acest lucru a dat naștere unor cuțite cu vârful tocit cu o singură lamă, ce au devenit în scurt timp standard la mesele europene. Un alt motiv foarte important al creșterii popularității cuțitelor cu vârful tocit a reprezentat-o popularizarea furculițelor la începutul secolului al XIX-lea, fapt ce a dus la dispariția nevoii cuțitelor foarte ascuțite.

Tocirea vârfurilor cuțitelor a dus la apariția unor modificări de design. Producătorii au început să lățească și să rotunjească capetele tocite, astfel încât orice aliment care cădea din furculiță putea fi ridicat cu vârful cuțitului.

Interesant este că nașterea cuțitelor cu vârf tocit în Europa a avut un efect important asupra societății americane. La începutul secolului al XVIII-lea, foarte puține furculițe fuseseră importate în America. Dar cum cuțitele importate începuseră să aibă vârful din ce în ce mai tocit iar furculițele erau foarte puține, americanii au început să folosească linguri pentru a ține mâncarea în timp ce o tăiau. Acest stil distinct de a mânca a continuat chiar și după ce furculițele au devenit elemente comune în Statele Unite ale Americii.

Cuțitele de masă pe care le cunoaștem în ziua de astăzi au fost în cele din urmă standardizate la începutul secolului al XX-lea, odată cu apariția oțelului inoxidabil care a asigurat tuturor ustensilelor pentru masă capacitatea de producție și întreținere ușoară.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ