Din cele mai vechi timpuri, părul a exercitat o anumită fascinaţie atât asupra bărbaţilor cât şi asupra femeilor. Modul în care părul este purtat permite o identificare a statutului social, economic, chiar şi sexual. Mai mult decât părul natural, perucile au fost folosite pentru motive medicinale, pentru deghizare, ceremonie şi au reprezentat elita. Ele reprezintă elemente esenţiale ale identităţii şi a comunităţii.
Rolul perucilor în Egiptul Antic
Picturile murale şi artefactele egiptene au dezvăluit frecvenţa crescută a perucilor. Pentru egipteni era mult mai uşor să se radă în cap decât să-şi păstreze părul curat şi fără paraziți. Dar pentru că ei considerau că un cap chel nu este estetic, majoritatea purtau peruci, excepţie făcând preoţii şi muncitorii.
Perucile egiptene nu încercau să reproducă părul natural, de cele mai multe ori ele constând în împletituri din diferite fibre care mai apoi erau fixate cu ceară de albine sau ceva asemănător, dând o senzaţie de rigiditate. Ele puteau fi realizate din păr, fibre, frunze de palmier sau chiar argint.
Chiar dacă majoritatea claselor sociale purtau peruci, acestea au reprezentat şi o barieră între ele. Astfel că femeile din clasa de sus aveau mai multe peruci decorate în diferite stiluri, aveau peruci făcute din păr uman (care erau cele mai scumpe) şi numai femeile nobile puteau purta peruci lungi. Pe lângă culorile obişnuite, perucile erau vopsite în culori precum albastru, verde şi roşu.
Deşi erau bine ventilate, în interiorul caselor deveneau incomode iar plăcuţe de ceară parfumată erau introduse în peruci. Perucile erau îngrijite cu diferite uleiuri, spălate şi parfumate cu flori şi scorţişoară.
Perucile în Roma Antică
Înainte de Imperiu, părul era purtat cât mai simplu. Părul era văzut ca fiind sacru, iar spălatul şi tunsul lui erau realizate în cadrul unor ceremonii. După înfiinţarea Imperiului, în timpul împărătesei Livia coafura părului devine mai elaborată iar perucile mai populare.
Perucile erau realizate din păr uman, blond de la germani şi negru de la indieni. În situaţia în care peruca ascundea o chelie era de preferat un aspect natural folosind o culoare asemănătoare cu cea originală, dar în cazurile în care se dorea ieşirea în evidenţă se opta pentru peruci evident false împletite în culori contrastante.
Perucile au continuat să fie purtate şi după creştinarea Romei chiar dacă biserica le considera păcat de moarte. În această idee biserica considera adulterul un păcat dureros, dar purtatul perucilor reprezenta un păcat mult mai mare; când cei care poartă perucă sunt binecuvântaţi, binecuvântarea rămâne pe perucă şi nu merge la purtătorul ei.
Căderea şi renaşterea perucilor
În timpul Evului Mediu femeile căsătorite trebuiau să-şi acopere capul iar perucile nu erau agreate, biserica condamnându-le ca semne ale diavolului. Cu toate acestea, în secolul al XV-lea oamenii le purtau pentru a-şi ascunde pierderea părului. Percepţia generală este că Henry al III-lea a readus moda perucilor când a început să poarte una ondulată.
Până la sfârşitul secolului al XVI-lea perucile erau folosite des iar de la începutul domniei reginei Elisabeta acestea au devenit parte indispensabilă în garderoba doamnelor şi din ce în ce mai populare printre bărbaţi. În Anglia femeile îşi vopseau perucile în roşu pentru a aduce complimente reginei care avea părul roşu natural.
Secolul al XVII-lea şi peruca
În acest secol perucile au fost utilizate de bărbaţi aşa cum nu se mai întâmplase din timpul Egiptului Antic. Regele Ludovic al XIII-lea a purtat peruci pentru a-şi ascunde chelia, iar când părul lui Ludovic al XIV-lea a început să se subţieze, acesta s-a ras în cap şi şi-a pus o perucă mare. Imediat după aceasta, toată curtea purta peruci iar când a Ludovic a îmbătrânit şi a început să poarte o perucă imensă acoperită cu pudră şi parfum, atât tinerii cât şi bătrânii l-au copiat.
Odată cu perucile lungi creşte şi importanţa pieptenilor, fiind acceptat pieptănatul în public ca mod de socializare. În acea perioadă perucile erau atât de importante încât erau lăsate drept moştenire prin testament alături de alte lucruri valoroase.
Revolta împotriva perucilor
În timpul secolului al XVIII-lea, odată cu moartea lui Ludovic al XIV-lea s-a produs declinul perucilor extravagante. Se încearcă integrarea unor peruci mai mici cu părul natural, rezultând peruci parţiale denumite „toupee”
Din moment ce perucile erau asociate cu aristocraţia, Rezoluţia Franceză părea că va duce la dispariţia lor, dar ele au continuat să fie purtate de bătrâni şi conservatori. În Anglia precum şi în foste colonii ale sale se păstrează tradiţia perucilor în rândul avocaţilor şi judecătorilor.
Peruca modernă
Perucile au avut o uşoară revenire în 1915 când mai multe modele Givenchy le-au purtat la o prezentare în Paris. Până în 1963 perucile reveniseră la modă, fiind purtate din motive medicale, de staruri de cinema sau pentru a acoperi unele probleme. Multe femei le-au găsit extrem de convenabile şi împreună cu perucile au devenit populare şi meşele.
O adevărata modă a apărut odată cu apariţia trupei Beatles, multe persoane purtând peruci ce reprezentau tunsoarea membrilor. În această perioadă apar hoţii de peruci şi mulţi oameni au căzut victime escrocilor.
