Istoria triburilor de indieni din Patagonia

Primul cronicar al expeditiei lui Magellan – Pigafetta – a scris despre aceste triburi de indieni din Patagonia ca: ,,erau agresivi, canibali, uneori jalnici, vrednici de mila, in orice caz primitivi”.

Darwin alcatuieste in relatarea calatoriei sale in jurul lumii, cel mai sumbru portret al acestor indieni. Sunt descrisi ca niste suboameni, incapabili de un progres intelectual: „aceste biete fiinte purtau toate semnele degenerarii, aveau obrajii hidosi, manjiti in alb, pielea murdara si unsuroasa, parul incalcit, o voce sparta si gesticulau violent. Era cu neputinta de aflat prin intrebari daca intelegeau exact ceea ce afirmau” (spunea Darwin).

Din pacate, multi autori (dintre care unii nu vazusera inca indieni din Patagonia) au emis opinii similare, mai mult de o suta de ani dupa Darwin. Indienii au fost considerati pur si simplu nedemni de a face umbra pamantului, erau exterminati prin cele mai crude mijloace. Au suferit nu numai de pe urma incercarilor colonistilor de a-i extermina, ci si din cauza bolilor aduse de europeni: gripa, variola, tuberculoza, pojar (diferite maladii necunoscute indienilor, la care ei nu aveau rezistenta).

In timp, s-a impus o atitudine mai umana fata de indieni. Catre jumatatea secolului al XX-lea, ei au avut parte de un tratament mai bun din partea descendentilor colonistilor europeni. Multi cercetatori au inceput sa se intereseze de modul de viata si traditiile indienilor din Patagonia. Pentru unele triburi insa era prea tarziu – unele grupuri etnice (deosebit de greu incercate si dispretuite) s-au stins.

Egali si muncitori

Toate triburile de indieni din Patagonia traiau din vanatoare, pescuit si culesul plantelor salbatice. Nu cunosteau agricultura. Erau populatii nomade, organizate in grupuri (compuse din cateva familii). Sefi peste triburi nu existau. Vracii aveau autoritate spirituala, iar la vanatoare si in trebuirile vietii, oamenii ascultau de batranii mai priceputi. Singurul animal domestic era cainele. Toate triburile se ungeau cu grasime pentru a se apara de frig si isi pictau corpul si fata cu diferite culori extrase din plante si pamant (existau modele pentru sarbatoare, doliu, razboi etc).

Credinte si ritualuri

In domeniu credintelor, toate etniile de indieni din Patagonia credeau intr-un zeu suprem, bun, atotputernic, creator a tot ce exista. Acestui zeu nu i se inchinau insa rugi si ritualuri, el era oricum bun si binefacator al oamenilor, chiar si fara a fi rugat, iar vointa sa se afla deasupra vointei omenesti si nu putea fi influentata. Indienii credeau si in alti zei (secundari) si duhuri rele, in cativa eroi mitici, in giganti, stramosi ai oamenilor, dar si in personificari ale fortelor naturii. Ritualurile savarsite de vraci aveau drept scop induplecarea cu daruri sau alungarea duhurilor malefice. Demonii provocau toate necazurile: vreme proasta, boli, certuri, ghinion la vanatoare.

Triburile practicau ritualuri de initiere, prin care adolescentii treceau in randul adultilor. Existau doua trepte de initiere. Prima consta in probe usoare si un sir de predici tinute de vracii si batranii tribului, pe teme legate de mituri si datini. A doua treapta le era rezervata tinerilor, care pentru a fi socotiti barbati, acestia trebuiau sa treaca probe de iscusinta, forta si rezistenta: ,,proba focului” (trebuia sa tina in mana taciuni aprinsi fara a da semne de durere). Ultima proba era cea in care tinerii dovedeau ca nu se tem de duhurile rele: intr-o coliba special construita intr-un loc pustiu, ei infruntau „dracii” (reprezentati de barbati din trib, deghizati cu masti si costume inspaimantatoare).

Dupa modul lor de viata, acesti indieni din Patagonia se imparteau in triburi „ale uscatului” (care traiau in interiorul tinutului si nu foloseau barci) si grupuri care vietuiau pe tarmuri, navigand de pe o plaja pe alta in canoe, si care traiau mai ales din pescuit.

Patagonii, indieni inalti cu constitutie atletica

Indienii din tribul Tehuelche (nume dat de indienii araucani, insemna „oameni inalti din sud”) sunt patagonii propriu-zisi, primii intalniti de Magellan. Expresia spaniola „patagon” insemna „picior mare” si a fost inspirata de mocasinii imensi de piele cu blana in afara, purtati de acesti indieni. De la patagones s-a ajuns la termenii: patagonez si Patagonia.

Acesti indieni erau inalti (de 1.80 m) si aveau constitutie atletica. Ei duceau o viata nomada in campiile semidesertice din sudul Patagoniei, la nord de stramtoarea Magellan, intre muntii Anzi si Atlantic. Erau vanatori si culegatori (plantele comestibile erau rare in regiune). Vanau mai ales: struti, tatu, vulpi, guanaco (lame), diverse pasari – folosind arcuri si sageti, laturi, suliti, capcane.

Se imbracau cu vesminte din piei de guanaco, purtate ca mantale sau sorturi, se impodobeau cu fasii de piele legate pe frunte (ca niste banderole), sau pe brate (asemenea unor bratari). Tot din piei (asezate pe un schelet din bete) isi faceau corturile joase, cu deschidere larga, numite de ei ,,kau”. Dobandind apoi cai de la spanioli (cai scapati din ferme si care s-au salbaticit in pampas), ei au devenit calareti iscusiti, asemeni indienilor din preriile Americii de Nord.

Calul le-a dat o mobilitate foarte mare: se grupau mult mai repede decat inainte, puteau urmari mai cu spor guanacii si luptau impotriva colonistilor cu mai multi sorti de izbanda. Insa in ciuda curajului lor in razboi, armele de foc si dominatia numerica a europenilor i-au coplesit. Incetul cu incetul putinii supravietuitori au fost nevoiti sa-si castige existenta pe langa ferme sau au fost asimilati prin casatorii mixte, astfel incat indieni tehuelci puri nu mai exista, ci doar metisi.

Indienii dusmani

Indienii din tribul Ona (nume dat de indienii yahgani, insemnand „straini, dusmani”). Erau numiti si Shelk’nam. Erau la fel de inalti ca si tehuelcii si traiau tot din vanatoare si cules. Se imbracau cu mantale de piele de guanaco (numite k’oli in limba lor), iar femeile purtau si un fel de fusta (numita kohiyaten). Se incaltau iarna cu mocasini mari din piele (numiti hamni), iar pe frunte barbatii isi legau, cu ajutorul unei banderole din piele, o bucata triunghiulara din blana (numita kochil), privita din fata semana cu o caciula tuguiata. Cand mantaua le ingreuna miscarile, barbatii o lasau jos, si ramaneau goi ori de cate ori trebuiau sa alerge, sa traga cu arcul etc.

Onasii umblau nomanzi prin padurile din Patagonia, insa fiecare grup avea teritoriul sau unde putea sa-si aseze tabara si sa vaneze. Se adaposteau in corturi sau in simple paravane (care ii aparau de vant). Uneori dormeau stransi unii langa altii, cu cainii de vanatoare langa ei, pe niste mormane de frunze uscate. Desi nu aveau sefi propriu-zisi, intr-un grup existau trei categorii de indivizi cu autoritate: vracii (k’joon), batranii cunoscatori de mituri si traditii (lailuka) si razboinicii de frunte (k’mal).

Acesti indieni din Patagonia erau foarte razboinici, se luptau frecvent intre ei, fie din cauza incalcarii teritoriului vreunui grup, fie pentru a rapi femei. Conflictele durau mult si provocau moartea multor luptatori, se incheiau uneori cu un ritual de impacare (djeldj) la care participau toti membrii grupurilor invrajbite. Razboinicii celor doua triburi se intreceau la tranta si la tras cu arcul, dupa care petreceau impreuna cu cantece si dansuri. Onasii isi atacau des vecinii, mai ales pentru a le rapi femeile.

Existau insa zone considerate neutre intre triburi, in care violenta era interzisa, iar aici membrii triburilor se intalneau pentru a face troc.

Tribul Ona nu a ajuns niciodata sa aiba cai (terenul unde traiau era accidental, plin de mlastini si paduri). De la jumatatea secolului al XIX-lea, colonistii au inceput sa se stabileasca pe teritoriul onasilor pentru a creste oi si angajau ucigasi pentru a-i extermina pe indieni (cu scopul de a le acapara pamantul). Astfel, la inceputul anilor 1990 nu mai existau onasi puri, ci doar metisi cu sange european si ona.

Indienii scunzi

Tribul Haush (sau Manekenk) traia la extremitatea sus-estica a Patagoniei. Erau indieni mici de statura. Vanau guanaci si pasari, dar si foci, sau adunau moluste la reflux, pe tarm. La ei o mare importanta o avea si culesul ciupercilor. Se foloseau si de canoe, ei fiind un trib intermediar intre cel al triburilor ,,pamantului’ si cel al triburilor ,,marii”.

Isi construiau colibe din bete si crengi, acoperite cu piei de foca. Imbracamintea consta intr-o manta din piele de foca, femeile adaugau un sort din acelasi material. Au fost un trib pasnic, insa mereu atacat de triburile de onasi, care cu timpul i-au ucis sau asimilat, incorporandu-i pe o pozitie inferioara in tribul lor.

Indienii navigatori

Indienii din tribul Alakaluf (nume dat de marinari) sau Kaweskar (nume propriu) erau adevarati oameni ai marii. Traiau in arhipelagurile coastei chiliene. Se deplasau de pe o plaja pe alta in canoele lor, in care ieseau la pescuit ori la vanatoare de pasari, foci si cetacee. O canoe mare si solida era construita din scanduri, putea duce 10 oameni cu bagajele lor. Ei puneau uneori vele canoelor, insa cel mai adesea foloseau vasle. In barca exista o vatra de lut, in care focul ardea in permanenta pentru a incalzi pe cei din canoe, dar mai ales pentru a semnaliza cu ajutorul fumului (un mijloc de comunicare).

Atat barbatii cat si femeile se scufundau in mare, uneori la adancimi de peste 10 m, pentru a pescui (crustacee, scoici, melci, arici de mare si alte vietati comestibile). Preferau un soi de midie gigantica (era numita guahaog de ei) ce se afla la adancimi mari. Pestele era prins cu mana, cu harponul, sau manat la mal si adunat in cosuri impletite. Pasarile erau vanate cu arcul si sagetile, cu prastia sau laturi. Pentru vanatoarea de balene (specii mai mici sau greoaie) foloseau harpoane mai mari. Focile erau ucise cu harponul in apa sau cu bata pe tarm. Guanacii erau vanati cu arcul.

Acesti indieni din Patagonia purtau o manta din piele de foca, iar femeile aveau o fusta din acelasi material. Coliba avea o forma emisferica si era alcatuia dintr-un schelet din bete acoperit cu piei de foca. Ei cunosteau autoritatea unor vraci (owurkan) care purtau cununi inalte de pene albe, mai ales atunci cand oficiau. In razboi, conducerea revenea luptatorilor experimentati.

Intalnirea cu europenii

Primele contacte intre alakalufi si europeni au fost pasnice, marinarii si indienii faceau schimburi in natura. Insa in perioada ,,vanatorii de indieni” (cand se plateau bani grei pe cap de bastinas) au avut loc ciocniri violente. Acesti indieni au fost mai greu de exterminat decat celelalte triburi. Cu timpul, numarul lor a scazut si au disparut prin metisare (in urma casatoriilor mixte tot mai dese).

Indienii din tribul Yahgan (sau Yamana) traiau in sudul Patagoniei, dar si in arhipelagul capului Horn, insulele Navarino, Wollaston si Hoste. Erau nomazi, se deplasau in canoe pe canale si prin fiorduri. Canoea yahgana era construita din scoarta din copac, era mult mai mica si mult mai fragila decat cea alakalufa. Traiau din vanatoare, pescuit, si culesul ciupercilor. Invatau sa inoate si sa se scufunde dupa scoici, crustacee. Nu cunosteau arcul. Imbracamintea lor se asemana cu cea a indienilor alakalufi. Vraciul era singura autoritate a grupului. In timp, au fost exterminati de europeni, secerati de boli, putinii supravietuitori s-au casatorit cu albi si dupa un timp au ramas doar metisi.