Joimarita, sora mumii padurii, este o creatura fabuloasa in traditiile populare romanesti cu un rol educativ specific: acela de a pedepsi tinerele fete lenese gasite cu canepa netoarsa, neprelucrata. Ca alte creaturi mitice romanesti, aceasta are in imaginarul colectiv un rol cat se poate de real, acela de a asigura indeplinirea obligatiilor cotidiene legate de muncile textile.
Mitologia romaneasca cuprinde o paleta impresionanta de fapturi fabuloase: duhuri de tip animist, divinitati secundare – Sfanta Vineri, animale oraculare – Calul Nazdravan, demoni – dracul, ielele, Muma Padurii, Joimarita, monstri – balauri, giganti, eroi miraculosi – Fat Frumos, zane – Ileana Cosanzeana, divinitati ale naturii – Simpetru, Sintilie.
Astfel, in credintele populare, diferite duhuri sau spirite au ca atributii controlul asupra unui anumit sector al vietii: casa si gospodaria (spiridusul, sarpele casei), altele controleaza mestesugurile traditionale: arta tesutului (Joimarita, Sfanta Vineri), alte creaturi sunt stapani ai apelor (Stima apei, Vidra), ai aerului (Ielele), ale adancurilor pamantului (Balaurii, Zmeii), ai padurii ( Muma Padurii).
Joimarita, sora mumii padurii, ar fi in imaginatia colectiva o femeie foarte batrana, extrem de urata, cu parul lung si despletit si dintii infricosatori, aratati printr-un ranjet, care vine si sanctioneaza strict fetele care in noaptea de Joi-Mari nu au tors toata canepa. Ea le pedepseste pe lenese, tocandu-le degetele sau frigandu-le unghiile, caci la ce le foloseste sa aiba degete daca nu fac nimic bun cu ele?
Se spune ca pe vremuri, cand satele erau mai izolate si mai putin populate, in aceasta noapte de Joia Mare, lumea se inchidea cu teama in casele incuiate si ungeau usile cu usturoi (se observa rolul de aparare simbolic al acestei plante – usturoiul protejand oamenii si impotriva strigoilor sau a vrajitorilor). Insa Joimarita, sora mumii padurii, tot aparea la ferastra si striga:
“Caltii, Caltii, Tors-ai caltii? Caltii daca n-ai torcat, Mainile ti le-am tocat!” (Tudor Pamfile, Mitologia poporului roman)
Fetele trebuie sa ii rapunda ca da, au tors toata canepa, insa daca cumva au curajul sa o minta pe Joimarita, aceasta intotdeauna isi da seama si le pedepseste pe mincinoase ca atare. Joimarita, sora mumii padurii, se aseamana cu aceasta la aspect: este o femeie batrana, slabanoaga, lunga si garbovita, despletita si cu un fuior de canepa pe cap.
Ea are un simt special – paranormal – de a mirosi de departe canepa netoarsa si deci nu poate fi pacalita. Cand gaseste canepa nelucrata, o pune pe foc, dupa care trece la pedepsirea adecvata a lenesei care nu a muncit ca celelalte fete. De asemenea, ea jupoaie unghiile tinerelor care nu au spalat hainele si nu au facut curat in casa si ograda inainte de Paste. Nu doar tinerele sunt victime ale Joimaritei: ea ii sanctioneaza si pe tinerii sau gospodarii pe care ii prinde noaptea de Joi-Mare cu gunoi in curte – da foc la gunoi si le baga mainile in acel foc. Si cei cu gardurile stricate sau nefacute sunt pedepsiti.
Joimarita, sora mumii padurii, nu poate fi pacalita: multe fete sau femei lenese dau foc canepii netoarse si neprelucrate, pentru ca ea sa nu o gaseasca, dar Joimarita stie mereu ce s-a intamplat:
“Pute-a calti, pute-a festila,
Pute-a lene de copila;
Pute-a panza netesuta
Si-a nevasta nebatuta”! (Tudor Pamfile, Mitologia poporului roman)
In unele regiuni, se spunea ca uneori Joimarita, sora mumii padurii, vine de Joia-Mare la casele femeilor insotita de alte surate, nefacand rau, ci doar blestemand femeile pe care le gaseste dormind cu o lene coplesitoare pentru tot anul ce va urma. Joimarita nu vine deci doar in Joia Mare: ea pedepseste si femeile lenese la munca de la camp (de aceea, femeia care doreste sa doarma pe camp la pranz face o cruce pe pamant), sau vine la Patruzeci de Mucenici, cand, pentru a le alunga, femeile afuma casa si ograda cu “carpa noua”.
Joimarita striga de la fereastra fetele, le sperie prin vorbele relatate mai sus. Faptul ca ea striga este simbolic: acest cuvant desemneaza creaturile fabuloase periculoase in mitologia romaneasca: strigoi, vrajitoare. La fel ca in cazul acestor creaturi, lumea are anumite ritualuri legate de vorbe, incantatii ce trebuie spuse sau de functia de aparare a unor plante (usturoi). La fel ca in cazul altor creaturi, Joimarita tine de lumea de dincolo, iar aparitia sa are putere noaptea, inaintea primului cantat al cocosilor (similaritate cu mitul strigoiului). Imaginata ca o batrana garbovita si uscativa, Joimarita este una dintre cele mai populare creaturi fabuloase, alaturi de sora sa muma padurii, dar si de alte creaturi care au valente malefice, dar si benefice: Sfanta Vineri, Sfanta Miercuri, Sfanta Duminica.
Joimarita, sora mumii padurii, este asadar marea pazitoare a torsului si a sfarsitului perioadei de sezatoare. Este infricosatoare, uneori diforma, purtand pe cap fuiorul sau de canepa. Ea se arata in timpul sezatorilor, sanctionand fetele adormite, facandu-le lenese tot anul. Dar in Joia Mare, ea vine cu o furca de tors si o foloseste mutiland fetele care nu si-au terminat la timp treaba.
Joimarita are caracteristici asemanatoare cu alte creaturi fantastice ale mitologiei romanesti, dar se confunda si cu personaje mitice din traditii indepartate: de exemplu, Doamna Holle din anumite basme germane rasplateste fetele tinere care o slujesc si le pedepseste crunt pe celelalte, murdarind fuioarele, incurcand firul si arzand inul.
Orice comunitate traditionala isi are propriile mituri, propriul sistem de credinte religioase, povesti despre experienta umana ce implica sacrul. Aceste credinte, difuze si in continua adaptare, provin dintr-o lunga traditie, o mostenire comuna din cadrul istoriei comunitatii respective sau a altor comunitati. Productiile folclorice traditionale se produc printr-o memorie sociala a comunitatii, memorie colectiva care dureaza atata timp cat dureaza chiar comunitatea respectiva. Aceste productii imaginare sunt formate din anumite elemente de stabilitate existente mereu: personajele mitologice care reprezinta de fapt simbolic interesul comunitatilor rurale pentru unele probleme; relatiile omului cu spatiul, timpul, desfasurarea muncilor traditionale, interdictii de comportament, sexualitate.
