Jon Fosse, scriitor norvegian, este câştigătorul Premiului Nobel 2023 pentru literatură, motivaţia juriului Academiei Suedeze fiind: “pentru piesele sale inovatoare și proza care dau glas celor de nespus”, citând din “Septologen”, Magnum opus (opera fundamentală) a scriitorului, un roman în șapte capitole și trei volume, tradus şi în româneşte cu titlul “Numele celălalt. Septologie I-II”.
Nominalizat în mai multe rânduri pentru Premiul Nobel, despre momentul când a fost anunţat că el este câştigătorul, Jon Fosse mărturisea, la postul public de televiziune din Norvegia: “Am fost surprins când au sunat, dar în același timp nu prea mult […] M-am pregătit cu precauție pentru faptul că acest lucru s-ar putea întâmpla în ultimii zece ani. Dar, credeți-mă, nu mă așteptam să primesc premiul astăzi, chiar dacă exista o șansă. Sunt copleșit și recunoscător. Consider că acesta este un premiu pentru literatură, care își propune înainte de toate să fie literatură, fără nicio altă considerație”.
Jon Fosse – o personalitate puternică
În vârstă de 64 de ani, Jon Fosse, romancier, dramaturg, poet, eseist, considerat un “Beckett al secolului XXI” (“Le Monde”), “un nou Henrik Ibsen”, figurând în “Top 100 de genii în viaţă”(“The Telegraph”), este o personalitate extrem de puternică.
A crescut într-un mediu de inspirație pietistă (mișcare reformatoare în cadrul luteranismului german, caracterizată prin reîntoarcerea la sentimentul pietății, la rigoare în practicile religioase și ascetism), de care s-a îndepărtat treptat la vârsta tinereţii, preferând să se autointituleze ateu și să cânte la chitară într-un grup, Rocking Chair, înainte de a îmbrățișa credința catolică mult mai târziu în viață, în 2013.
A debutat în 1983, cu romanul “Raudt, svart” (“Roșu, negru”), impunându-se, de la început, printr-un stil introspectiv, prin explorarea profundă a psihologiei personajelor sale, un scriitor care se concentrează asupra aspectelor interioare ale condiţiei umane, abordând teme precum izolarea, singurătatea, existențialismul.
Fosse este recunoscut astăzi, la vârsta maturităţii, pentru sensibilitatea sa artistică și pentru capacitatea de a transpune emoții complexe într-un limbaj cu valenţe poetice și într-o abordare minimalistă, mizând pe crearea unei atmosfere profunde și intense.
Un aspect inedit este acela că Jon Fosse şi-a scris şi îşi scrie opera în “nynorsk”/ “noua norvegiană”, una dintre cele două forme standardizate ale limbii norvegiene, bazată pe dialectele norvegiene moderne, pe care doar 10 – 15% din populaţia Norvegiei o foloseşte ca limbă principală în scris.
Această variantă lingvistică se pare că i-a oferit scriitorului posibilitatea de a surprinde subtilităţi, nuanţe inefabile, de a pune accente stilistice “poetice”. Pentru el, este limba copilăriei, petrecută într-un sat de pe coasta de vest, lângă un fiord, un cadru atât de seducător în cărţile sale.
Jon Fosse prozatorul
Dintre nenumăratele romane publicate de Jon Fosse, cel care a avut un deosebit succes la public şi care a atras şi atenţia Comitetului Nobel, a fost “Numele celălalt. Septologie I-II” (carte tradusă şi în româneşte anul trecut, de către Ovio Olaru, lector în cadrul Facultății de Litere și Arte a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, traducător în norvegiană, daneză și islandeză).
În presa de specialitate din diverse ţări, acest roman s-a bucurat de aprecierea unanimă a criticilor. În “The Paris Review”, se scria, îndată după apariţia cărţii, că : “Proza lui Jon Fosse este mistică, spirituală, perfect meşteşugită”, un articol din “The Nation” sublinia că: “În mâinile lui Fosse, Dumnezeu devine o forţă estetică greu de stăpânit, explozivă, invizibilul din ceea ce este vizibil”.
“Numele celălalt”- Ce ne face ceea ce suntem?
Romanul urmăreşte întâlnirea unui om cu o altă versiune a lui, pentru a ridica întrebări existențiale – Ce ne face ceea ce suntem? De ce ducem o anume viață și nu alta? Un pictor în vârstă și văduv, pe nume Asle, locuiește singur pe coasta de sud-vest a Norvegiei, își amintește despre viața sa. Singurii săi prieteni sunt vecinul său, Åsleik, un fermier, și Beyer, proprietarul unei galerii.
În aceeaşi localitate locuiește un alt Asle, de asemenea pictor, dar singuratic și căzut în patima alcoolului. Asle și Asle sunt două versiuni ale aceleiași persoane, ale aceleiași vieți, ambele se confruntă cu întrebări existențiale despre iubire, lumină și umbră, credință și deznădejde, moarte. “În interiorul persoanei – se spune, la un moment dat, în carte – este ceea ce va trece și va deveni una cu ceea ce este invizibil în toate”.
Sau, se consemnează într-o altă secvenţă din carte, “Dumnezeu este atât de departe încât nimeni nu poate spune nimic despre el și de aceea toate ideile despre Dumnezeu sunt greșite și, în același timp, este atât de aproape încât pare că nu-l putem observa, pentru că el este temelia unei persoane sau abisul, îl poți numi cum vrei” sau “A fi credincios nu înseamnă a fi sigur de tine, este a nu fi sigur de nimic, este a fi într-o stare de uimire în care distingem o lumină, este a vedea ceva ce nu înțelegem” (“Melancholia I”).
Dramaturgul Jon Fosse
Celebritatea, valoarea lui Jon Fosse, precum şi acordarea Premiului Nobel 2023 pentru Literatură se datorează, în mare măsură, şi dramaturgiei sale. Este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de piese de teatru pe plan internaţional, cel mai jucat dramaturg norvegian după Henrik Ibsen. Piesele lui Fosse sunt cele mai interpretate din lume (peste 1.000 de producţii diferite ale pieselor sale de teatru, traduse în peste 40 de limbi).
Prestigiul european al lui Jon Fosse, ca dramaturg, a venit odată cu punerea in scenă, in 1999, la Paris, a piesei sale publicate în 1996, „Nokon kjem til å komme” („Cineva are să vină”).
Foarte cunoscute sunt şi piesele “Vis de toamnă” (o poveste de dragoste și o dramă de familie), “Eu sunt vântul”, “Și niciodată nu vom fi despărțiți”, “Într-o zi de vară” etc. Dintr-o atitudine de detestare față de teatru, ca manifestare culturală și socială (primele piese fiind scrise din necesităţi financiare), Jon Fosse a trecut la celebrarea acestuia ca „cea mai umană, și pentru el cea mai intensă, dintre toate formele de artă”, capabilă să creeze “momente de înțelegere emoțională”, după cum preciza în “Eseuri gnostice”, în 1999.
Renunţând la regulile clasice, scriitorul reduce la minimum intriga pieselor sale, foloseşte un limbaj simplu, cu multe tăceri grele de sens, cu replici rămase în suspans, care îndeamnă la meditaţie.
De menţionat că, la începutul lui septembrie 2023, stagiunea teatrală de la ARCUB, din Bucureşti, s-a deschis cu una dintre piesele lui Jon Fosse – “Cineva are să vină” – o dramă psihologică, pusă în scenă de regizoarea Chris Simion-Mercurian, publicul român având posibilitatea să vadă una dintre piesele de succes ale laureatului Nobel pentru Literatură, 2023.
Literatura lui Fosse – “un întuneric luminos”
Într-un studiu consacrat lui Jon Foss, un alt norvegian, scriitorul Karl Ove Knausgård, se întreba din ce se naşte stilul inconfundabil al lui Foss. Poate, spunea acesta, din repetițiile, stratificațiile cerebrale, din motivele lui, din toate acele fiorduri, toate acele bărci cu vâsle, toată acea ploaie, toți acei frați, toată acea muzică sau, mai mult, din ceea ce se manifestă în toate aceste lucruri.
Scrisul lui Fosse absoarbe cititorul, este ceva în care cel care citeste dispare ca vântul în întuneric, explorează un fel de punct zero existențial, niciodată dezamăgitor, ci plin de speranță – “Întunericul lui Fosse este întotdeauna luminos” (Karl Ove Knausgård).
O literatură autentică, precum cea a lui Jon Fosse, provoacă stări care, de regulă, nu se “aud” în zgomotul cotidian al lumii sau în strânsoarea de fier a ego-ului. Contrastul dintre infinitul din noi și constrângerile din exterior propulsează tot ce a scris Jon Fosse. În literatură, configurațiile noastre despre lume și despre noi înșine se dizolvă, așa cum noi înșine ne dizolvăm când citim și, în acest fel, ne apropiem de celălalt sau de lume.
“Toată lumea are un dor profund înăuntru – spunea Fosse, prin intermediul unuia dintre personajele sale – mereu tânjim după ceva și credem că ceea ce dorim este asta sau aia, această persoană sau acea persoană, acest lucru sau acel lucru, dar de fapt tânjim după Dumnezeu, pentru că ființa umană este o rugăciune continuă, o persoană este o rugăciune prin dorul său…”.
Primul scriitor în nynorsk, laureat Nobel
Jon Fosse este primul scriitor în limba nynorsk care obţine Premiul Nobel pentru Literatură şi al patrulea scriitor norvegian laureat al acestui premiu din ultima sută de ani, după Bjørnstjerne Bjørnson (supranumit “Victor Hugo al Norvegiei”), în 1903, Knut Hamsun, în 1920, cunoscut pentru opere precum „Foamea”, „Misterele”, “Victoria” (scriitor devenit ulterior controversat din cauza simpatiilor sale naziste), Sigrid Undset, în 1928.
Din 2011, Jon Fosse a primit o reședință de onoare (“Grotten”), deținută de statul norvegian și situată în incinta Palatului Regal, din centrul orașului Oslo, un gest de respect din partea regelui Norvegiei pentru contribuţia scriitorului la cultura ţării sale.
