Lapalisadă, în limba română, este un neologism, un împrumut din limba franceză (fr. lapalissade), asimilat truismului şi tautologiei. Potrivit DEX, lapalisadă înseamnă “Afirmaţie a cărei evidenţă naivă provoacă râsul; reflexie neghioabă; truism”.

Aşadar, o lapalisadă sau un adevăr à la Palice (Adevărul lui Palice) constă în a afirma, pe un ton grav, o evidenţă, ceva care se impune de la sine ca adevăr sau realitate recunoscută de toată lumea, fără a mai fi nevoie de o explicaţie, justificare sau dovadă, orice insistenţă devenind hilară.

Dacă am spune, de exemplu, “Unii oameni sunt înalţi, ceilalţi, nu” sau, vorba unui personaj al lui Caragiale, “un popor care nu merge înainte stă pe loc, […] ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”, am enunţa o lapalisadă/un adevăr à la Palice sau un truism.

Lapalisadă, un adevăr à la Palice, Castelul Lapalisse

Etimologia cuvântului lapalisadă are legătură cu un mareşal al regelui Francisc I, al Franţei, pe nume Jacques II de Chabannes, zis Jacques de la Palice, după numele castelului familiei (Château de la Palice), din localitatea Lapalisse. Acest mareşal, după multe fapte de arme glorioase, a căzut pe câmpul de luptă de la Pavia, în 1525. Vitejia lui i-a inspirat pe soldaţii din subordine, care au compus un cântec despre curajul şi sacrificiul mareşalului, una dintre strofe fiind următoarea: “Din nefericire, La Palice a murit/A murit la Pavia/Din nefericire, dacă nu ar fi fost mort,/el ar fi încă în viaţă”. De fapt, este vorba de o greşeală de scriere în limba franceză sau o confuzie, a ultimului vers, care a dus la lapalisadă: “il ferait encore envie”/“il serait encore en vie”.

Soţia mareşalului, Marie de Melun, inspirându-se din acest cântec, a gravat şi ea pe piatra funerară următorul epitaf: “Aici odihneşte domnul La Palice/Dacă nu ar fi murit/Ar fi încă în viaţă”.

Citește și:  Cum este corect – « maiou » sau « maieu »?

După cum se poate constata, mareşalul La Palice nu are nicio “vină” pentru naşterea acestui cuvânt – lapalisadă, afirmaţie a cărei evidenţă naivă provoacă râsul – dar umoriştii au exploatat versul respectiv şi l-au făcut celebru în cupletele lor, cum celebră a devenit şi expresia “Adevăr à la Palice”, nu numai în limba franceză, ci şi în alte limbi care le-au împrumutat.

În limbajul actual, lapalisadele/adevărurile à la Palice apar frecvent în discursurile politicienilor, când, pe un ton grav, solemn, făcându-se apel la patriotism şi moralitate, se comunică evidenţe, atât de banale şi atât de repetate şi inutile, încât nu pot decât să fie rizibile, caragialeşti, după cum putem citi sau auzi mereu in mass-media, cum ar fi: “În România e nevoie de o schimbare de mentalitate...”/”Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalităţii…”/”Este nevoie de investiţii în România…” etc., altfel spus, tot vorba lui Nenea Iancu, “O soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are” şi ”Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale!”, truisme, lapalisade noi, pentru că “la vremuri noi, oameni noi”, cu faptele lor de “vitejie”, atât de diferite de ale mareşalului La Palice, care “dacă nu ar fi fost mort,/ar fi încă în viaţă”.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.