Lawrence al Arabiei și-a găsit faima în timpul Primului Război Mondial pentru munca pe care o depusese în Orientul Mijlociu. Acolo, Lawrence a câștigat un statut aproape mitic în rândul arabilor, fiind numit „Al Auruns” de către aceștia.
Thomas Edward Lawrence s-a născut în 1888 în Țara Galilor. El era fiul lui Thomas Chapman, care mai târziu și-a schimbat numele în Lawrence. A fost un copil deosebit, putând să citească chiar de la 4 ani, iar până la 6 ani putea citi și în latină. Pentru realizările sale primește o bursă la Universitatea Oxford unde dezvoltă o pasiune pentru citit mai ales cărți despre istoria militară.
Cât încă învăța la Oxford, Lawrence călătorește în Levant unde vizitează castelele cruciate. După ce își ia diploma de la Universitate, acesta se alătură unei expediții conduse de D.G. Hogarth pentru excavarea Carchemișului. Acolo el descoperă că are o afinitate naturală față de poporul arab pe care îl întâlnește, astfel că își petrece timpul învâțand limba și obiceiurile și citind despre istoria lor.
Când a început Primul Război Mondial în 1914, Lawrence a încercat să intre în armată, dar a fost refuzat, fiind prea mic de înălțime. Nelăsându-se intimidat de refuz, acesta insistă până când i se dă ocazia să participe activ. Astfel că acesta intră în ramura de informații a Statului Major General.
Cunoștințele sale de limbă arabă l-au condus în Egipt unde a servit în Biroul Arab. Lawrence a avut o abordare neortodoxă, ignorând protocolul Armatei Britanice în ceea ce privea uniforma.
Campania militară britanică din Orientul Mijlociu nu începuse prea bine și chiar dacă aceștia respinseseră cu ușurință un atac turc pe Canalul Suez, goana după turci a intrat într-un impas lângă Gaza. În alte zone, turcii fuseseră mai norocoși, mai ales în Aden. Imperiul Otoman cucerise o mare parte din Orientul Mijlociu, dar turcii nu erau bineveniți în regiune iar pe 5 iunie 1916 începe revolta arabă în Hejaz.
Revolta a avut un oarecare succes, la început prin cucerirea orașelor Mecca, Taif și Jidda, dar arabii nu au reușit să captureze calea ferată principală, iar turcii au reușit să trimită mai multe trupe. Odată ajunse trupele, au reușit să înăbușească revolta.
În octombrie a aceluiași an, britanicii îl trimit pe Ronald Storrs pentru a investiga ce se petrecuse în timpul revoltei. Alături de acesta se afla și Lawrence. Lawrence fusese trimis pentru a-l cunoaște pe Amir Feisal care încercase să asedieze Medina. Feisal era fiul lui Sherif Hussein, conducătorul din Hejaz.
Între Feisal și Lawrence s-a dezvoltat repede o relație foarte bună. Oamenii lui Feisal erau dornici să lupte, dar erau foarte indisciplinați. Cu toate acestea, Lawrence le-a văzut potențialul și dându-și seama că aceștia nu aveau nici o șansă să cucerească Medina, el i-a încurajat să poarte lupte de gherilă pe calea ferată pentru a nu le mai permite turcilor să trimită trupe.
Planul lui Lawrence nu era de a distruge cu totul calea ferată deoarece era sigur că după plecarea turcilor va fi foarte folositoare din moment ce lega Medina de Damasc. El își propusese să îi hărțuiască pe turci de-a lungul rutei încât aceștia s-ar fi văzut nevoiți să trimită mai multe trupe pentru a asigura protecția posturilor respective.
Mutându-și luptele tot mai spre nord, Lawrence și Feisal au întâlnit triburile trans-iordaniene care s-au alăturat cauzei. Împreună aceștia au capturat Aqaba în iunie 1917 unde își și mută cartierul general. Acolo își mută oamenii sub comanda generalului britanic Allenby. Acesta le-a oferit arabilor arme, muniție și a trimis și un număr mic de trupe britanice, franceze și indiene în sprijin. Allenby știa că în rândul armatei turce existau unități arabe și spera că succesul lui Feisal avea să-i facă să schimbe taberele.
Așa cum sperase, revolta devenea un succes iar din ce în ce mai multe triburi se alăturau. Pe 9 decembrie 1917, Allenby și Lawrence intră în Ierusalim. Chiar dacă aveau ranguri diferite, cei doi se înțelegeau bine, iar Allenby chiar aproba vestimentația arabă purtată de Lawrence (spre deosebire de majoritatea generalilor britanici).
În urma unei lovituri acordate turcilor, Feisal intra în Damasc triumfător. Pentru o perioadă de timp Lawrence a preluat controlul civil și militar iar pe 31 octombrie 1918 un armistițiu a fost încheiat cu turcii.
Pe tot parcursul luptelor, Lawrence a trăit în rândul trupelor arabe, ca un beduin. A mâncat ce mancau ei, a băut ce-au băut ei și chiar dacă a suferit mai multe boli la stomac de pe urma acestui stil de viață, acesta a câștigat respectul tuturor.
Lawrence a însoțit delegația arabă la Conferința de Pace de la Versailles unde se așteptau să-și primească răsplata pentru ajutorul acordat Aliaților. Din păcate, Anglia și Franța au împărțit Orientul Mijlociu în zonele lor de influență, iar Feisal chiar a fost dat afară din Damasc. După această dezamăgire, Lawrence părăsește armata.
În următorii ani încearcă să se izoleze de vechea viață iar între 1927 și 1929 servește în India. Cu toate acestea, sănătatea lui fusese grav afectată de timpul petrecut în deșert iar în 1935 se întoarce în Anglia. În același an, acesta are un accident fatal pe motocicletă. El moare la doar 45 de ani.
