Legea lui Cunningham este un mecanism psihologic curios, identificat chiar de cel care i-a dat numele – Ward Cunningham, programator american, care a inventat, la mijlocul anilor 1990, “site-ul web editabil de utilizator” sau „wiki” sau “WikiWikiWeb”, așa cum mai este cunoscut, cu scopul iniţial de a facilita schimbul de idei între programatori, ulterior devenind o aplicație web ce permite utilizatorilor să adauge conținut și să păstreze propriile versiuni succesive, întocmai ca pe un forum online.

Denumirea “wiki” i-a fost inspirată lui Ward Cunningham de un cuvânt hawaiian, cu aceeaşi formă şi care înseamnă “rapid”, iar “wiki wiki” având sensul “foarte rapid”. Cunoscuta enciclopedie online, multilingvă, Wikipedia, scrisă și întreținută de o comunitate de voluntari, prin colaborare deschisă, foloseşte un sistem de editare bazat pe wiki, numit MediaWiki.

Ce înseamnă Legea lui Cunningham?

Legea lui Cunningham
Legea lui Cunningham

Legea lui Cunningham a fost adusă in atenţia publicului, pe Internet, de către unul dintre colaboratorii programatorului american, în 2010, Stephen McGeady, şi a câştigat treptat în popularitate. Această lege spune că: “Cea mai bună modalitate de a obține un răspuns corect pe Internet nu este să pui o întrebare, ci să postezi răspunsul greșit”.

Orice utilizator de Internet a putut observa, de exemplu, în comentariile de pe reţelele sociale, pe forumuri (ca şi în viaţa reală) că atunci când cineva face o afirmaţie a cărei valoare de adevăr nu poate fi contestată sau atunci când formulează o întrebare (corectă) la care aşteaptă (cu sinceritate) un răspuns competent, este puţin probabil să obţină explicaţii / răspunsuri mulţumitoare sau, dacă le obţine, acestea sunt lapidare, neconvingătoare.

În schimb, dacă un punct de vedere, o afirmaţie, o întrebare sunt evident greşite (în mod voit departe de adevăr), vor veni nenumărate reacţii din partea unor internauţi dornici să-l corecteze pe “ignorant”, să ofere “sfaturi”, să-şi exprime indignarea în raport cu “neştiinţa”, “incultura”, “diletantismului” interlocutorului.

Să ne imaginăm că cineva, pe o reţea socială, ar face în mod deliberat o postare “provocatoare” şi că ar susţine, de pildă, că “în piramida lui Keops a fost descoperit un extraterestru“ sau că “Soarele este plat” sau că “balena este un peşte”, că “splina este cel mai mare organ din corp”, că “Alain Delon a jucat minunat în Avatar” s.a.m.d. – afirmaţii flagrant greşitecu siguranţă vor exista nenumărate reacţii din partea unor persoane “indignate” de atâta “neştiinţă” şi care nu numai că vor încerca să corecteze erorile, dar vor veni şi cu o avalanşă de alte informaţii (corecte sau false), prin care să-şi arate “erudiţia” – tip de reacţie care nu se va manifesta aproape niciodată în faţa unor întrebări directe, “cinstite”.

Legea lui Cunningham – care sunt resorturile acestui mecanism psihologic ciudat?

Legea lui Cunningham
Legea lui Cunningham

Legea lui Cunningham ar fi, aşadar, echivalentul de pe Internet al unui cunoscut dicton derivat din viaţa reală – „Predicați minciuna pentru a cunoaște adevărul” sau al unui tertip – acela de a obţine reacţii simulând naivitatea, neştiinţa.

Resorturile acestui mecanism psihologic ciudat – Legea lui Cunningham – ţin de atitudini specifice unui anumit profil de personalitate, pentru că, de cele mai multe ori, nu este vorba de intervenţii în numele şi de dragul adevărului, ci pentru afirmarea propriei viziuni asupra unui subiect sau altul. Sunt oameni care vor să creeze impresia că ştiu tot, că nu tolerează “neadevărurile” (de fapt, “adevărurile” lor), că nu pot fi contrazişi, persoane care întotdeauna au ceva de corectat / comentat în afirmaţiile interlocutorilor.

Apoi, postarea unui “neadevăr” în online, cu scopul de a ajunge la un adevăr, funcționează (uneori) pentru că oamenilor, în general, le place să pară mai inteligenți decât alții. Pe de altă parte, se poate constata că numărul de persoane care postează în mod intenționat informații incorecte în căutarea răspunsurilor corecte este probabil mic şi, în plus, nu se poate avea încredere în corecțiile vehemente postate ca răspuns la orice opinie falsă.

Dorinţa de confirmare publică

Adevar vs. minciuna
Adevar vs. minciuna

Până la un punct, Legea lui Cunningham are legătura şi cu aşa numitul “Efect echo chamber” (Efectul camerei de ecou), potrivit căruia mulţi internauţi, fără a conştientiza acest lucru, au tendinţa de a nu lua în consideraţie decât opiniile şi informaţiile pe care le consideră convenabile în raport cu propriile convingeri şi de a discredita sau ignora opiniile contrare, fără a se pune problema obiectivităţii. Un factor important, în astfel de contexte, este şi cel emoţional, care ţine de dorinţa de confirmare publică, adevărurile trecând în plan secund sau fiind, adesea, ignorate.

Citește și:  Există vreo diferenţă între un psihopat şi un sociopat? Dacă da, care este mai periculos?

Deşi Legea lui Cunningham s-a cristalizat pe baza observaţiilor din lumea virtuală, aceasta funcţionează şi în realitatea de zi cu zi, este un mod de a obţine reacţii, opinii, informaţii (sincere) de la cei din jur intrând “pe uşa din dos”, atunci când uşa din faţă este “blocată”. Dacă, de exemplu, am întreba pe cineva (un coleg, o cunoştinţă) ce crede despre performanţă şi succes, probabil că am obţine un răspuns vag, general, banal. S-ar putea însă să aflăm lucruri mult mai interesante dacă i-am spune că munca lui nu este apreciată la justa valoare (chiar dacă nu am avea suficiente informaţii în acest sens).

Sau să ne imaginăm o conversaţie într-un grup de cunoştinţe / prieteni, care, la un moment dat, “lâncezeşte”, nimeni nu are nimic interesant de spus, intervin pauze incomode tot timpul. Este contextul în care a face o “greşeală” (premeditată), a introduce o afirmaţie eronată ar putea alunga plictiseala, ar putea fi o “nevinovată” manipulare pentru a ieşi din monotonia unei situaţii.

Riscurile afirmaţiilor false

Legea lui Cunningham
Legea lui Cunningham

Un expert în comunicare, pentru a verifica felul în care funcţionează Legea lui Cunningham, a postat o săptămână întreagă, în online, fake news-uri, informaţii incorecte pe diverse teme, în speranţa că cineva, la un moment dat, va interveni şi le va corecta. A fost ignorat în cele mai multe cazuri, dar o postare pe care a făcut-o pe un grup de astronomie, de pe Facebook, s-a “bucurat” de reacţii.

A postat o fotografie a unui vulcan de pe planeta Venus, cu precizarea (incorectă) că vulcanul era de pe Marte. Nu a intervenit nimeni pentru a-l corecta, în schimb postarea a fost apreciată și comentată de foarte mulţi internauţi ca și cum ar fi adevărată.

Prin urmare, Legea Cunningham influențează comportamentul oamenilor, având două dezavantaje majore: riscul ca cel care introduce informaţii false (cu scopul de a obţine reacţii) să se dicrediteze în ochii celorlalţi şi efectul de manipulare (atât de dăunător când este vorba de probleme importante), un fel de intrare prin “efracţie” în intimitatea unui posibil interlocutor, pentru a provoca un anume comportament.

Legea lui Cunningham – controverse

Ward Cunningham
Ward Cunningham

Unii compară Legea lui Cunningham, ca modalitate de funcţionare, cu dialogul socratic, care începe, de regulă, cu mărturisirea “ignoranţei” asupra subiectului, ceea ce justifică formularea unor întrebări, pentru a se ajunge la o mai bună înţelegere a temei abordate.

Se spune că Socrate, celebrul filosof grec al antichităţii, obişnuia adesea să stea în piaţa publică şi să intre în dialog cu oricine ar fi dorit acest lucru, el deschizând discuţia prin prezentarea unui argument fals sau profund viciat. Paradoxal, la început părea a fi de acord cu orice ar fi spus partenerul de discuţie, după care formula o întrebare aparent inofensivă, pentru a contrazice respectivul punct de vedere. Punctul comun între Legea lui Cunningham şi dialogul socratic ar fi, aşadar, simularea ignoranţei pe o anumită temă, pentru a obţine cât mai multe informaţii şi perspective asupra acesteia.

Alţii consideră că Legea lui Cunningham nu este un mod eficient de a obţine informaţii online pe o anumită temă, că ar însemna doar o manieră de a încuraja fake news-urile, pseudocunoştinţele şi controversele de dragul controverselor, nu pentru a afla adevărul sau a te informa serios despre un anumit subiect. Ar fi doar un mijloc de a crea unora iluzia că ei sunt cei care deţin adevărul. Sau, poate, Legea lui Cunningham are un punct de convergenţă cu o replică a celebrului personaj (detectiv) Sherlock Holmes: “Oamenilor nu le place să vă spună lucruri. Le place să vă contrazică”.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.