O curioasă legendă urbană a circulat timp de peste 50 de ani: compania multinațională Procter&Gamble ar fi condusă de sataniști; mai mult, profiturile companiei ar fi îndreptate în mare parte spre finanțarea bisericii lui Satan.

Cunoscuta Procter&Gamble este o companie multinațională axată pe bunuri de consum, cu investiții în domenii precum produse de frumusețe și îngrijire, produse pentru bebeluși, produse de curățenie, produse pentru animale de companie. Sediul companiei se află în S.U.A, Ohio, Cincinnati. Numele vine de la cei doi fondatori: William Procter și James Gamble. Până aici, nimic dubios.

Compania însă a reușit să devină una dintre cele mai profitabile de pe piață încă din anii 60, ceea ce a dus la rivalități de așteptat.

Este de înțeles atunci originea legendei urbane care asociază compania cu satanismul: este o simplă poveste care a căpătat amploare și a continuat să circule, dat fiind senzaționalismul, gustul pentru bârfe și invidia unor companii rivale.

Cum s-a născut legenda că Procter&Gamble ar fi condusă de sataniști?

Totul a început cu un zvon care sugera că sigla marii companii ar fi de fapt simbol satanist. În anii 1960, preocuparea pentru sectele satanice lua avânt, numeroși adepți ai bisericii lui Satan ieșind la lumină. Sigla companiei era deja utilizată de mulți ani, din 1851, însă acest fapt nu a folosit la oprirea legendei să circule. Controversata siglă ar fi înfățișat simboluri satanice precum luna, coarnele diavolului, 13 stele și semnul bestiei – 666. De fapt, sigla nu este decât o imagine creată pentru a reprezenta produsele companiei – însă amatorii de conspirații pot găsi simboluri în orice imagine!

Sigla veche P&G
Sigla veche P&G

În pofida reacției companiei care a declarat public de repetate rânduri că nu există absolut nici o legătură între satanism și firmă, legenda urbană a prins amploare. S-a spus că o parte din profituri merg la finanțarea bisericii lui Satan – lucru dovedit fals dacă se urmăresc declarațiile financiare publice ale companiei.

Poate că faptul că Procter&Gamble a cedat și și-a modificat sigla în anul 1991 (eliminând cifra 6) și apoi a schimbat-o complet cu cele două inițiale P&G în 1995 a dat apă la moară celor care perpetuau legenda.

În 1994, un grup care a declarat că este o comunitate creștinească a cerut tuturor bunilor creștini să saboteze compania și să refuze să mai cumpere orice produs Procter&Gamble. A fost inventat un zvon convingător conform căruia însuși președintele companiei a apărut la o emisiune TV și a declarat că este satanist și că finanțează biserica lui Satan, sfidând în același timp creștinii, declarând că nu ar fi destui creștini în America pentru a dăuna companiei sale.

Compania a declarat public că nici un membru, președinte, manager sau angajat nu este satanist și a demonstrat că apariția la TV a președintelui nu a fost reală. Au urmat o serie de procese iar P&G a obținut decizii favorabile la tribunal. Totuși, legenda a continuat și campania “Tu poți face diferența”, în cadrul căreia se cere creștinilor să nu mai cumpere produse P&G, a dăunat mult imaginii și profiturilor (apăreau mesaje pe Internet în care se spunea: „Să-l facem să afle ce cred creștinii despre cei ca el. Nu-i cumpărați produsele. Astăzi!”).

Originea exactă a acestei legende urbane nu este cunoscută. Este sigur însă că cel puțin membrii din conducerea P&G nu au declarat vreodată că ar fi sataniști. Se crede că mare parte din campania denigratoare a fost creată de o companie rivală, Amway Corp., iar în 2007 Procter&Gamble a câștigat un nou proces împotriva acesteia, cu daune de 19 milioane de dolari.

Zvonuri însă continuă chiar și astăzi și orice persoană neinformată poate ajunge să creadă că una dintre cele mai mari companii este condusă de sataniști. Poate că faptul cel mai curios este ușurința cu care oamenii au dat crezare acestei legende, ușurința cu care s-au simțit amenințați și ofensați, ceea ce arată că sensibilitățile religioase continuă să poată fi ușor folosite în manipularea populației (nu într-atât de iluminate precum am dori să credem).

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ