Limba franceza – o limba academica

Dintre toate limbile latine (italiana, spaniola, portugheza, romana), limba franceza are un statut privilegiat, pe care l-a consolidat, de-a lungul secolelor, printr-o exceptionala cultura, sustinuta, de exemplu, in secolul al XVI-lea, printr-o miscare literara – “La Pleiade” (Pleiada) – al carei manifest s-a numit “Apararea si ilustrarea limbii franceze”, de Academia Franceza (infiintata in 1635), care a “normat” limba, i-a dat reguli, gramatici si dictionare, sau, in prezent, de Organizatia internationala a francofoniei, care isi desfasoara activitatea pe cinci continente, in tari francofone, pentru a mentine viu spiritul acestei limbi. Astazi, franceza este limba oficiala in 29 de tari. Ca limba nativa este vorbita de aproximativ 51 de milioane de locuitori din Franta si Corsica, in timp ce, in Canada, este vorbita de 7 milioane, de trei milioane in Belgia si de peste un milion de locuitori ai Elvetiei.

In Monaco exista peste 17.000 de vorbitori de franceza, in Italia peste 100.000, iar in Statele Unite ale Americii (in zone ca Maine si Louisiana), peste doua milioane. In regiunile subsahariene, din Africa, exista, in acest moment, peste 5 milioane de oameni care vorbesc franceza, in zone ca Benin, Burkina Faso, Camerun, Republica Centrala Africana, Chad, Congo, Djibouti, Guineea, Madagascar, Mali, Niger, Rwanda, Senegal, Togo si Zair, in timp ce, in tari ca Vietnam, Laos si Cambodgia, din Indonezia (sud-estul Asiei), tot franceza este limba principala. Ca limba secundara este folosita in multe tari localizate de-a lungul coastei sudice si estice a Mediteranei, foste colonii franceze (Algeria,  Maroc si Liban).

Istoria limbii franceze

O prezentare sintetica releva ca istoria limbii franceze isi are radacinile in fondul vechi indo-european, din care s-a desprins limba latina. Din latina populara, o ramura a fost reprezentata de limbile galo-romanice (vorbite in Galia) – adica, dialectul “oil”/”langue d’oil” (denumire care are legatura cu frantuzescul “oui” – “da”)” si “oc” (occitana/provensala – dialect vorbit in sudul Frantei). Franceza moderna este urmasa limbii “oil”. In secolul I i.Hr., Galia a fost cucerita de romani, in timpul imparatului Iulius Cezar. Administratia romana instalata aici a impus, treptat, populatiei bastinase, limba latina vulgara. In pofida unor asemanari intre latina populara si limba galica, procesul contopirii celor doua variante lingvistice a fost destul de lent, durand cateva secole, asa cum s-a intamplat, de exemplu, si in spatiul carpato-danubiano-pontic, unde romanizarea si, implicit, asimilarea limbii latine vulgare de catre geto-daci, a durat, de la inceputul secolului al II-lea (dupa anul 106), pana prin secolul al VII-lea, data de la care se poate vorbi de existenta poporului roman si a limbii romane.

Invazia Galiei (teritoriu pe care astazi se afla Franta, Elvetia, Belgia, nordul Italiei, o parte din Olanda si din Germania) de catre triburile germanice (inclusiv francii, de la care a derivat denumirea veche “Francia”), in anul 400, a dus la pierderea controlului militar exercitat de romani in aceasta regiune. Invadatorii vorbeau un dialect germanic, care a influentat, intr-o masura semnificativa, galo-romana. Pronuntia de astazi a unor vocale din limba franceza (“u” si “eu”, care se pronunta asemanator de “ü” si “ö”, din limba germana) se explica prin aceasta convietuire a triburilor germanice cu galii romanizati. Rezultatul a fost o limba (franceza) care se deosebea de celelalte limbi latine (italiana, spaniola etc.), fiecare dintre acestea dobandind un specific determinat de conditiile social-politice, religioase si culturale in care a evoluat in primele secole ale erei noastre.

Printre primele documente care sunt scrise intr-o limba franceza distincta se numara asa numitele “Juramintele din Strasbourg” (Sacramenta Argentariae), din anul 842, care au pecetluit o alianta militara intre doi frati – Carol cel Plesuv si Ludovic Germanul – ambii conducatori de regat (ai francilor de apus si, respectiv, de rasarit), impotriva imparatului Lothar, fratele lor mai mare. Fiecare dintre semnatari a rostit juramantul in limba celuilalt – Carol cel Plesuv, in germana, iar Ludovic Germanul, in galo-romana (proto-franceza). Primul text cu valoare literara, scris in proto-franceza (dialectul oil) este “Cantilena Sfintei Eulalia”, o adaptare a unui poem latin, cu tematica religioasa.

Gramatica franceza de astazi este aproape neschimbata inca din secolul al XVII-lea, moment in care oficialitatile vremii au depus mari eforturi pentru stabilizarea si unificarea limbii oficiale. Scopul a fost, initial, unul pur politic – facilitarea extinderii influentei curtii regale si pentru usurarea proceselor administrative, legale si comerciale, atat pe teritoriul Frantei, dar si la nivelul coloniilor regatului francez, care se intindeau pana in India si Louisiana. Chiar si astazi, dupa declinul influentei franceze, de dupa cel al Doilea Razboi Mondial, limba franceza este a doua limba vorbita de catre populatia din Guyana Franceza, insulele Martinica, Guadalupe, Noua Caledonie, Vanuatu, Tahiti, Seychelle, Insulele Mauritius etc.

Limba franceza in Canada

Franceza vorbita, in prezent, in Canada, in principal in provincia Quebec, difera, intr-o oarecare masura, de franceza literara (corecta) moderna, din cauza izolarii politice a Quebec-ului fata de Franta, dupa infrangerea trupelor franceze coloniale, de catre fortele britanice, in batalia de la Montreal, din perioada Raboiului de sapte  ani (cunoscut, in istorie, ca razboiul franco-indian – 1756-1763). Influenta englezei asupra vocabularului si sintaxei limbii franceze din Quebec a avut consecinte importante, in special dupa introducerea televizorului si a radioului. Pronuntia in franceza canadiana difera si din cauza colonistilor ajunsi in Quebec, a caror limba era una provenita dintr-un dialect non-parizian.

Canada este singura tara din America de Nord care are doua limbi oficiale – engleza si franceza, inca din anul 1982. Cele trei provincii si zece teritorii ale Canadei sunt libere sa considere fie engleza, fie franceza, ca limba oficiala, in functie de propriile criterii. Singura provincie care garanteaza, prin lege, ca ambele limbi sunt oficiale este cea care poarta numele de New Brunswick. In Canada, cele doua limbi nu sunt insa egale, in afara Quebecului, limba franceza fiind, mai degraba, una a minoritatii. Pentru ca, in Ontario si New Brunswick, franceza este limba dominanta, aceasta este folosita in sistemul educational, in servicii de sanatate, in cultura, in institutiile guvernamentale, servicii postale, aeroporturi etc. Prin lege, reclamele oficiale si materialele promotionale trebuie publicate atat in engleza, cat si in franceza.

Limba franceza in Haiti

Franceza este vorbita in Haiti (tara insulara francofona, din America Centrala) ca una dintre limbile oficiale ale statului, cunoasterea ei fiind necesara pentru urmarea studiilor superioare. A doua limba oficiala este “creola haitiana” (de la termenul spaniol “criolla”, denumind o persoana care traieste in colonii) – o limba provenita din dialectele folosite de agricultorii francezi, din secolul al XVII-lea, care importau sclavi din Africa, pentru a lucra pe platatiile de zahar din aceste zone. Creola este o versiune simplificata a limbii franceze, care s-a nascut din dorinta de a comunica mai usor cu populatia afro-haitiana. Pe de alta parte, in prezent, datorita numarului mare de brazilieni din Haiti, dar si datorita diasporei haitiene, multi tineri din aceasta tara pot comunica, in mod curent, si in spaniola, engleza sau portugheza, un exemplu de multilingvism, care nu poate fi decat in avantajul populatiei locale.

Limba franceza in Asia

Franceza continua sa fie folosita ca limba administrativa in sud-estul Asiei – Laos, Vietnam si Cambodgia – chiar daca, pe parcursul ultimilor ani, influenta sa a scazut foarte mult. In Vietnam, elitele societatii vorbesc, preponderent, limba franceza, in aceasta zona fiind inca folosita in administratie, educatie si comert. Este adevarat ca engleza a castigat teren, dar mostenirea francezei coloniale ramane inca in zona educatiei superioare si ca limba a relatiilor diplomatice ale Vietnamului.

In comparatie cu celelalte limbi latine, franceza a fost si a ramas o limba academica, riguroasa, pedanta, pretentioasa, pe care francezii o conserva cu mult devotament si cu orgoliu justificat, pentru ca este limba lui Moliere, a lui Voltaire, Francois Villon, Rabelais (“Gargantua si Pantagruel”), Victor Hugo (“Mizerabilii”), Balzac (romanele din ampla “Comedie umana”), Marcel Proust (“In cautarea timpului pierdut”), Stendhal (“Rosu si negru”), Flaubert (“Madame Bovary”), Jean Paul Sartre, Albert Camus etc. Din Franta au pornit marile curente culturale, care au cuprins apoi toata Europa – clasicismul, iluminismul, realismul etc. Este un fapt dovedit de istorie ca o limba are vitalitatea poporului pe care il reprezinta, ca aceasta (limba) trebuie sa fie sustinuta, obligatoriu, de o mare cultura, care, inevitabil, se intoarce spre popor, adica o evolutie in spirala si o conditionare reciproca, generatoare de progres.