Luna, satelitul natural a Terrei, s-a format in urma cu 4.6 miliarde de ani. Astrul noptii a fascinat lumea inca din perioade vechi, romanii denumindu-l Selena, iar grecii Artemis (zeita castitatii si a vanatorii).
Geneza acestui astru a determinat aprigi discutii in mediu stintiinfic, vehiculandu-se mai multe ipoteze, unele mai reale, altele fara sustinere stiintifica.
Cele mai vehiculate ipoteze cu privire la geneza Lunii, satelitul natural a Terrei sunt:
Concomitent cu formarea Pamantului a avut loc o condensarea din masa initiala de gaze si particule. Problema acestei ipoteze este lipsa fierului din nucleu satelitului, spre deoasebire de compozitia nucleului Terrei, care este bogat in acest element.
Luna, satelitul natural al Pamantului, s-ar fii desprins din planeta noastra in urma cu 4.6 miliarde de ani, cand Pamantul era in faza lichida. Si in cazul acestei ipoteze, lipsa fierului din interiorul nucleului Lunii, determina ca aceasta ipoteza sa nu aiba substrat stiintific.
O alta ipoteza care a starnit discutii aprinse in mediu stiintific ar fii aceea ca Luna, satelitul natural al Pamantului, a fost captat datorita fortei de atractie gravitationala. Insa doveziile stiintifice dovedesc faptul ca Luna se indeparteaza de planeta noastra cu 3.8 cm per an.
Cea mai credibila ipoteza este aceea ca astrul ar fi aparut ca urmare a impactului dintre Terra cu planeta Theia, in urma cu 4.5 miliarde de ani. Aceasta ipoteza este sustinuta de structura chimica a planetei. Nucleul Lunii este format in principal dintro roca primitiva, roca initiala cu o vechime de 4.5 mld ani, avand o temperatura mult mai scazuta in comparatie cu temperatura nucleului Terrei. In interiorul Lunii temperatura medie este in jurul valorilor de 850-1000 grade C. Compozitia chimica a solului este asemenatoare cu cea a Terrei, doar ca unele elemente sunt intr-o proportie mult mai ridicata decat pe Terra: bauxita, titan, crom si uraniu. Deasemenea s-au identificat si elemente unice, in comparatie cu mineralele planetei noastre.
In comparatie cu Terra, Luna, satelitul natural al aceasteia, in prezent nu are atmosfera. Se presupune ca inca din perioada formarii, Luna si-a pierdut atmosfera. Motivul il reprezinta fie forta de atractie foarte scazuta( mai putin de 1/6 din cea a Pamantului), fie atmosfera sa a fost atrasa de Pamant.
Lipsa atmosferei inca de la inceputul formarii sale este dovedit prin multitudinea de cratere care au „bombardat” suprafata selenara.
Avand in vedere faptul ca suprafata selenara nu are nici un invelis de protectie, precum atmosfera terestra, radiatia solara ajunge direct pe suprafata activa a planetei. Variatai de temperatura de la „zi la noapte” este deosebit de mare. Mai precis partea selenara luminata , temperatura medie ajunge in jurul valorii de 130 grade C, in timp ce partea intunecata temperatura coboara la o valoare medie de -160 grade C.
Suprafata Lunii este insa mult mai interesanta ca si structtura interna. Relief asemanator Pamantului, de la munti cu altitudini comparabile cu Himalaya, pana la „mari” selenare, santuri tectonice,relief vulcanic, etc.
Insa elementul dominant al modelarii suprafetei Lunii, satelitul natural al Pamantului, il reprezinta craterele rezultate din impactul astrului cu meteoriti, asteroizi si alte corpuri ceresti de dimensiuni variabile. Cea mai mare parte a acestui „bombardament” a avut loc in faza initiala de formare a Sistemului Solar, cand spatiul era era suprasaturat in astfel de fragmente sau corpuri. Cea mai evidenta dovada a acestor impacturi il reprezinta craterul Bailly, cu o lungime de 295 km, si o adancime de 396 km.
Pana in prezent, cu ajutorul tehnicii moderne au fost identificate si catalogate peste 100.000 de cratere, insa numarul lor este in crestere.
Relieful vulcanic prezent pe suprafata Lunii, satelitul natural al Terrei, este din perioada imediat formarii astrului si se datoreaza eruptiilor vulcanice provocate de impactul meteoritilor cu suprafata selenara.
Insa dintre toate formele geografice care modeleaza suprafata selenara, „ marile selenare” sunt cele care au fascinat omul cel mai mult inca din perioade antice. In acele timpuri pe de Terra „marile lunare” erau percepute ca adevarate mari si oceane, iar partile luminoase ca si continente. Prezentul dovedeste ca intr-adevar exista apa pe Luna insa nu cantonata in bazinele oceanice. Astfel in prezent marile sunt depresiuni intinse fara apa. Cea mai cunoscuta mare pe Luna este Marea Ploilor, cu o lungime de aproximativ 1200km.
Desi Luna, satelitul natural al Pamantului, se roteste in jurul Soarelui concomitent cu Pamantul exista o parte a acesteia care nu este vizibila niciodata observarii de pe Pamant, ci doar din spatiu. Astfel putem vorbi de o „fata „ vizibila a Lunii si de o parte „ascunsa” a Lunii. Partea „ascunsa” a fost fotografiata si cercetata pentru prima oara in anul 1959, cand o sonda sovietica, Luna 3, a survolat si fotografiat aceasta parte a astrului. Astfel cercetatorii au constatat ca in aceasta parte nr de „ mari”, lanturi montane, etc este mult mai restrans in comparatie cu partea vizibila.
De pe Pamant vedem aceasi fata a Lunii, deoarece perioada de rotatie este egala cu cea de revolutie in jurul Pamantului.
Caracteristicile Lunii:
- Masa satelitului este de 80 de ori mai mica decat masa Pamantului, densitatea medie fiind de 3400 kg/mc;
- Raza este de 4 ori mai mica decat raza planetei noastre, lungimea medie fiind de 1737 km;
- Distanta medie dintre Pamant si Luna este de aproximativ 384 403km; avand in vedere ca viteza luminii este de 300 000km/s un fascilo de lumina emis de Luna ar ajunge in aproximativ o secunda.
- Perioada de rotatie completa a Lunii in jurul Pamantului dureaza 27 de zile, 7 ore, 43 min si 11.6 sec. Este ceea ce literatura de specialitate denumeste „luna pamanteasca” cu cele 4 faze caracteristice: luna noua, primul patrar, luna plina, ultimul patrar.
- Forma orbitei : este o linie sinusoidala.
Avand in vedere distanta redusa dintre Luna si Pamant, satelitul este direct raspunzator de anumite fenomene care se petrec la suprafata scoartei terestre al Terei. Este vorba de formarea mareelor. Acest fenomen nu se desfasoara uniform pe toata suprafata oceanica in acelasi moment al zilei. Astfel avem flux si reflux in functie de pozitia fata de Luna.
Un subiect deosebit de important si dezbatut il reprezinta prezenta apei pe Luna. Daca pana nu demult toate ideile erau doar supozitii, misiunea spatiala din 2009 a clarificat aceasta problema. Astfel in 2009, sonda spatiala „LCROSS” cu ajutorul rachetelor spatiale lansate spre Polul Sud al Lunii au demonstrat ca in aceasta zona exista apa in stare solida, mai precis sub forma de gheata.
Nu intamplator s-a ales aceasta zona. Avand in vedere axa de inclinatie al satelitului, la Polul Sud al Lunii, radiatia solara nu ajunge niciodata in aceasta zona, astfel incat aceasta zona , se presupune, ca a ramas neschimbata de miliarde de ani. In plus lipsa radiatiei solare determina temperaturi deosebot de scazute ceea ce a determinat mentinerea stratului de gheata.
Avand in vedere lipsa atmosferei si a tempearturilor scazute la suprafata Lunii ne-am putea intreba de ce nu exista gheata si pe restul suprafetei, cea luminata.Raspunsul este simplu: SUBLIMARE. Avand in vedere ca in partea „luminata” radiatia solara, in lipsa unui ecran de protectie gen atmosfera, ajunge direct pe suprafata selenara. Aceasta determina aparitia fenomenului de sublimare. Daca luam in considerare si atractia gravitationala deosebit de slaba, orice particula de gheata rezultata in urma sublimarii se pierde rapid in spatiu.
Ipoteza cercetatorilor s-a dovedit a fi corecta.
Un fenomen deosebit de spectaculos generat de Luna, satelitul natural a Pamantului, este eclipsa lunara.
Eclipsele de luna se produc datorita intrarii astralui in conul de umbra si penumbra al planetei.
.){kind=link}