Machiajul, deşi pare, mai degrabă, o preocupare a omului modern, în primul rând a femeilor, dar şi a bărbaţilor într-o anumită măsură, are o istorie de mii de ani, care spune o “poveste” despre raportarea la sine şi la ceilalţi, despre epoci, culturi, mentalităţi.

Indiciu, în funcţie de contextul istoric, al unui ideal de frumuseţe, al unor practici ritualice, al poziţiei sociale, al apartenenţei la un grup, al seducţiei etc., machiajul este o reflectare a civilizațiilor pe care le-a traversat, iar drumul lung pe care l-a parcurs devine şi mai spectaculos în zilele noastre.

Machiajul în Egiptul antic

Machiajul in Egiptul antic
Machiajul in Egiptul antic

În Egiptul antic şi în Mesopotamia, s-a folosit pentru prima dată machiajul, în urmă cu circa 5000 de ani, pentru a evidenția trăsăturile faciale și pentru a simboliza statutul social. Femeile și bărbații aplicau farduri, pigmenţi și alte substanțe naturale, pentru a-și accentua ochii, buzele și obraji.

Machiajul era considerat şi un fel tratament – uleiuri şi creme pentru piele, pentru a face petele să dispară, “kohl” (cuvânt inscripţionat şi astăzi pe creioanele de ochi mai cremoase, produs făcut, tradiţional, din funingine, cenuşă sau extracte de plante) pentru a proteja împotriva bolilor oculare şi pentru a activa glandele lacrimale, utilizate deopotrivă de bărbați și femei. “Kohl” se utiliza adesea şi în ceremoniile religioase, de către femei şi bărbaţi, deoarece se considera că alungă “ochiul rău”, spiritele rele.

Fața trebuia să fie clară, netedă și fără imperfecțiuni, de aceea se ungea cu un fel de vopsea galben-ocru. Albastrul venelor era accentuat, sprâncenele alungite şi înnegrite. Înainte de utilizarea Kohl (gri/ negru), ochii erau pictați cu pulbere obţinută din pietre zdrobite (turcoaz, malachit, simbol al vegetației și al vieții etc.). Multe materiale cosmetice încă populare astăzi, inclusiv kohl și henna, în Egipt au fost folosite pentru prima dată.

Nefertiti şi Cleopatra – frumoasele Egiptului

Nefertiti
Nefertiti

Nefertiti (n. 1370 i.Hr. – d. 1330 i.Hr.), regină a Egiptului, al cărei nume înseamnă “Frumoasa care, iată, vine” , considerată, după Cleopatra, şi ea regină a Egiptului (n. 69 i. Hr. – d. 30 i.Hr.), “a doua cea mai frumoasă femeie din lume”, a folosit, pentru prima dată, crema și fardul de ochi obţinute din măcinarea mineralelor, precum malachitul verde și galena neagră, şi fardul pentru obraji, un amestec de ocru roșu și legume, aşa cum s-a putut vedea în portretele reginei şi cum s-a descoperit prin cercetarea mormintelor egiptene, unde s-au descoperit veritabile “truse de machiaj”.

Cleopatra, nu atât frumoasă, cât foarte seducătoare, îşi prepara alifiile de înfrumuseţare după anumite reţete, iar pentru machiajul ochilor prelungiţi spre tâmple prefera fardurile verzi, albastre şi negre.

Bărbaţii – nobilii mai ales, dar chiar şi sclavii – obişnuiau şi ei să-şi machieze ochii în formă alungită, să-şi pudreze faţa în culori solare, strălucitoare, şi să utilizeze uleiuri pentru protecţia pielii de soare, nisip şi vânt, dar şi pentru a fi, în felul acesta, în graţia zeilor.

Tutankhamon, vestitul faraon egiptean (n. 1341 î.Hr. – d. 1323 î.Hr.), al cărui chip a fost reconstituit cu ajutorul tehnologiei de astăzi, dar şi celebra mască funerară din aur arată un chip cu sprâncenele pictate pentru a se extinde până la liniile creionului de ochi, creând linii paralele spre tâmple. În mormântul său au fost descoperite nu numai bijuterii, haine, statuete etc., ci şi trusa de machiaj.

Machiajul în Grecia şi în Roma antică

Grecia antica
Grecia antica

În Grecia şi în Roma antică, machiajul era un indiciu al statutului social, asociat cu frumusețea idealizată a vremii. Totuși, utilizarea acestuia a fost mai discretă decât în antichitatea egipteană.

În Grecia (din limba greacă provenind şi cuvântul “cosmetica”- gr. “kosmetikē tekhnē” însemnând “tehnica de aranjare și împodobire”), femeile din clasele nobiliare se machiau numai pentru interior (cu preparate din şofran, cenuşă, tămâie), chipul machiat în aer liber, asociat cu iluzia, frumuseţea efemeră, fiind rezervat curtezanelor care trebuiau să atragă atenția bărbaților.

Pentru albirea tenului, femeile foloseau plumb alb, ipsos, cretă sau rădăcini de pepene sălbatic. Uneori se aplica fardul de obraz din mure sau mărăcini zdrobiți. Pentru sprâncene, se foloseau plută arsă și funingine, marcând o linie pentru a le întâlni în mijlocul frunții.

În cazul femeilor, în Grecia antică, se făcea o distincţie clară între “kosmêtikê technê” (“arta toaletei”, însemnând igienă, coafură, alegerea bijuteriilor şi a hainelor) şi “kômmotikê technê” (“arta fardării”, care trebuia să fie discretă, pentru a nu crea impresia de artificialitate).

Despre Alexandru cel Mare, Rege al Macedoniei, unul dintre cei mai faimoși oameni ai antichității, cuceritorul Imperiului Persan, se spune că purta machiaj din motive estetice și de sănătate, pentru protejarea pielii de strălucirea soarelui. Mai mult, se pare că, în timpul campaniei de cucerire în Asia, Alexandru cel Mare trimitea acasă butași de plante unui prieten din Atena, astfel încât acesta să poată crea o grădină special pentru produse de frumusețe.

Roma antică

În Roma antică, preparatele cosmetice (folosite inițial în scopuri ritualice) făceau parte din viața de zi cu zi a femeilor, dar şi a bărbaţilor (deşi utilizarea lor de către bărbaţi a fost descurajată treptat, fiind considerată un semn de efeminare sau de imoralitate).

Băile parfumate, masajul cu uleiuri naturale, albirea dinţilor cu diverse prafuri, ca şi epilatul, conturarea ochilor cu antimoniu, desenul alungit al sprâncenelor, buzele date cu carmin erau apanajul femeilor din înalta societate încă din mileniile I – II i.Hr.

Machiajul în civilizaţiile asiatice, precolumbiene şi africane

Gheisa
Gheisa

În civilizaţia japoneză, celebru este rafinamentul “machiajului gheișă” – fața și gâtul vopsite în întregime, tradiţional cu plumb alb sau cu pudră de orez. Înainte de rujurile moderne, gheişele aplicau ruj pe ochi, buze și obraji făcut din plante, iar pentru sprâncene și conturul ochilor se foloseau bețișoare de cărbune sau kohl.

Gheișele sunt renumite pentru tenul lor luminos și pielea cu aspect perfect, secretul constând în ritualul de înfrumusețare zilnic, care este o combinație de tradiții japoneze străvechi și, astăzi, de îngrijire inovatoare a pielii – dubla purificare (curățarea pielii cu uleiuri demachiante, mai ales uleiul de camelie, apoi demachiant pe bază de apă), hidratare profundă (ceaiul verde, uleiul de camelie și tărâțele de orez), protecţia de razele UV, la care se adaugă masajul facial, blând, lent, liniştitor, făcut cu mâinile sau cu role de jad sau bastoane guasha, relaxarea mentală, dieta sănătoasă.

Citește și:  Energia vibraţională a locuinţei – cum poate fi sporită pentru a începe anul 2023 sub cele mai bune auspicii?

În China, din timpuri străvechi, femeile se machiau folosind ruj de obraz din plante, ca semn de sănătate bună și circulație adecvată a energiei vitale. În mod tradițional, rujul a fost făcut cu vermilion, grăsime și parfum, iar fondul de ten cu plumb alb sau gel extras dintr-o ciupercă, pentru luminarea tenului.

În cazul popoarelor indigene din America și Africa, mai mult decât machiaj, acestea foloseau vopseaua corporală. Albastrul mayașilor (“albastrul maya”), extras din arborele indigo, este, de exemplu, foarte caracteristic, preparat din plante și argilă.

În multe grupuri etnice din Africa, machiajul facial a fost si a rămas un limbaj în sine, care face posibilă identificarea grupului, clasei sociale și intervalului de vârstă căruia îi aparține o persoană.

Evul Mediu şi Renaşterea – machiajul, apanajul nobililor

Renasterea
Renasterea

În Evul Mediu, utilizarea machiajului a scăzut în rândul femeilor, deoarece s-a dezvoltat o perspectivă mai conservatoare asupra frumuseții și a modei. Machiajul era considerat “opera diavolului” pentru că ascundea “lucrarea lui Dumnezeu” (Tertulian). Totuşi, fardul de obraz era permis femeilor care își căutau un soț – fața albă, dată cu talc/ cretă dizolvată în oţet, sprâncenele vopsite cu funingine.

În secolele următoare, în perioada Renaşterii şi în cea barocă, femeile, dar şi bărbaţii din clasele “înalte”, foloseau machiajul pe bază de pudră de aur şi argint (uneori, în cantităţi impresionante) şi venele de pe tâmple sau gât accentuate cu albastru de cobalt, pentru a evoca “sângele albastru” al aristocrației. Era admirată femeia cu formele pline, cu mâinile, dintii şi pielea albe, buzele, unghiile şi obrajii roşii, ochii, genele şi sprâncenele negre.

Caterina de Medici, regina Franţei, figură marcantă a secolului al XVI-lea, a încurajat folosirea machiajului și a parfumului la curte. “Plumbul alb de Veneția”, supranumit și “Spiritul lui Saturn”, era foarte popular în rândul doamnelor, în principalele curți ale Europei.

Machiajul după secolul al XVIII-lea, până astăzi

Greta Garbo
Greta Garbo

Treptat, machiajul a început să devină un adevărat instrument de seducţie. Tenul alb și buzele roșii erau la modă și un semn clar de frumusețe. Secolul al XIX-lea a impus două tipologii feminine – “burgheza virtuoasă” – machiată discret şi “frumoasa fragilă”, slabă, cu ochii încercănaţi, în timp ce, în rândul bărbaţilor, îşi făceau loc două idealuri de frumuseţe – burghezul sobru, cu silueta plină, şi figura “dandy” – elegant cu ostentaţie, cu mustaţa atent îngrijită, uşor feminizat.

Primele produse de machiaj pentru teatru au fost create în 1862, de actorul Joseph Ponsin, când acesta a brevetat o pudră de albire pentru față, dedicată actrițelor. Câţiva ani mai târziu, Joseph Ponsin s-a asociat cu Alexandre-Napoleon Bourjois, cel care, în 1928, a creat cel mai faimos parfum al său, “Soir de Paris”, unul dintre cele mai populare parfumuri în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și foarte apreciat de colecționari şi astăzi.

Începutul secolului trecut a însemnat o dezvoltare excepţională a machiajului, dat fiind faptul că au început să fie create produse cosmetice diversificate şi de bună calitate – Guerlain este primul brand din lume care a creat rujuri, primele pudre compacte au fost create și vândute într-o cutie cu oglindă și puf, o adevărată revoluție pentru vremea aceea, Maybelline inventează primul rimel pe bază de vaselină, Revlon lansează primul lac de unghii etc., iar progresele în domeniul cosmeticii au făcut posibilă dezvoltarea produselor de machiaj și de îngrijire a feței fără riscuri pentru sănătate sau piele.

Tehnica  de makeup a “conturului” – conturarea pomeţilor, luminile şi umbrele menite să sublinieze trăsăturile feţei au făcut furori odată cu imaginea marilor actriţe din epoca clasică a Hollywood-ului, privite ca exemple ale rafinamentului și eleganței – Vivien Leigh, Greta Gorbo, Katharine Hepburn, Sophia Loren, Claudia Cardinale, Ava Gardner, Marlene Dietrich, Audrey Hepburn, Ingrid Bergman etc.

Care sunt resorturile psihologice ale dorinţei de machiaj?

Machiajul, doar o chestiune de estetica?
Machiajul, doar o chestiune de estetica?

Faptul că machiajul a parcurs o istorie atât de îndelungată şi nu numai că nu a fost abandonat, ci s-a ajuns la o adevărată “industrializare” a unei practici ancestrale, demonstrează că are legătură cu aspecte importante ale personalităţii (individuale) şi ale existenţei sociale.

Statisticile, la nivel mondial, spun că aproximativ 45% dintre femei nu ies din casă fără să se machieze, iar în privinţa bărbaţilor (excluzând cazul actorilor, fotomodelelor etc., care sunt machiaţi pentru filmări, ședințe foto, evenimente mondene) interesul este în creştere (cel puţin pentru un machiaj minimal), deşi majoritatea consideră că, pentru ei, machiajul nu numai că nu aduce niciun beneficiu, dar poate crea prejudicii de imagine.

Machiajul – un mesaj despre imaginea de sine

Trăim într-o societate sofisticată, în care mai nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării şi, în acest context, machiajul vine să spună ceva despre imaginea de sine. Studiile arată că multe persoane folosesc machiajul pentru a acoperi imperfecțiunile și pentru a evidenția trăsăturile frumoase, pentru a-și exprima personalitatea și creativitatea sau pentru că acest aspect face parte din rutina de îngrijire personală și de pregătire pentru ziua de lucru sau pentru evenimente sociale.

Din punct de vedere psihologic, machiajul poate fi un stimulent puternic pentru încrederea în sine, conferind, în acelaşi timp, posibilitatea de conformare la standardele de frumuseţe ale timpului, aducând (dacă este făcut corect) un plus de atractivitate şi de eleganţă, creând impresia de sănătate şi vitalitate (prin accentuarea expresivităţii ochilor, luminozitatea tenului etc.).

O celebră femeie de afaceri, Bobbi Brown, make-up artist profesionist, creatoare de produse cosmetice cunoscute in intreaga lume, numită în 2020, după lansarea unui brand de frumuseţe, “patroana absolută a machiajului natural”, spunea că: “Toate femeile sunt frumoase fără machiaj, dar cu machiajul potrivit pot fi foarte puternice”.

Cât despre relaţia femeilor si a bărbaţilor cu machiajul, Warren Farrell, sociolog si politolog american contemporan, observa că: “Machiajul este ceea ce ambele sexe folosesc pentru a reduce decalajul dintre puterea pe care o au și puterea pe care și-ar dori să o aibă”.

Până la urmă, în privinţa acestui aspect – machiajul – fiecare (femeie sau bărbat) trebuie să procedeze în aşa fel încât (cu sau fără machiaj) să se simtă confortabil, autentic şi încrezător.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.