Mamutul este probabil cel mai cunoscut reprezentant al megafaunei, o adevarata legenda creandu-se in jurul sau. Fiind una din speciile disparute care totusi au avut contact cu oamenii, acestia l-au reprezentat pe peretii pesterilor si in sculpturi, asa ca nu ramane decat sa ne imaginam cum au avut loc interactiunile intre stramosii nostri si puternicele animale.
Mamutul lanos (Mammuthus primigenius) este una dintre cele mai cunoscute specii dispărute, reprezentând un simbol al megafaunei din epoca glaciară. Aceste mamifere uriașe au cutreierat pământul timp de milioane de ani, fiind perfect adaptate la condițiile dure din perioada glaciațiilor.
Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ 4500 de ani, mamutii au dispărut complet, lăsând în urma lor numeroase întrebări. Descoperirile recente și studiile ADN au adus mai multă lumină asupra modului în care aceste creaturi impunătoare au trăit și s-au stins.
Mamutii reprezinta un gen de mamifere foarte vechi, aparand acum 4.8 milioane de ani si disparand in urma cu 4.500 de ani, in urma unei serii de evenimente care au pus cercetatorii in dificultate multa vreme. Animalele au trait pe o suprafata destul de mare a planetei noastre, insa nu erau nicidecum niste uriasi indestructibili asa cum ii prezinta filmele cu dezastre. Desi masculii celei mai mari dintre specii puteau uneori sa atinga 12 tone, majoritatea erau de marimea elefantilor actuali.
Insa indiferent de marime, trebuie sa fi fost o priveliste impresionanta, avand coltii de fildes mult mai mari decat ai rudelor care inca ne mai tin companie pe planeta. Acestia erau mari si foarte curbati, putand ajunge la cativa metri lungime.
Caracteristicile fizice ale mamutului lanos
Corpul mamutilor era acoperit cu o balana groasa si deasa, cu firul foarte lung. Aceasta este motivul pentru care unele specii mai primesc si apelativul “lanos”, blana acestora fiind prababil folosita de inaintasii nostri pentru a-si acoperi corpul si a-l proteja de frigul erei glaciare.
Habitatul și răspândirea mamutilor în epoca glaciară
Aparut in Africa, inca este neclar daca mamutul este o ruda a speciilor asiatice sau acestea s-au separat din alta ramura a pachidermelor. Insa daca oamenii de stiinta inca incearca sa ii gaseasca originile in negura timpului, si altor oameni li s-a trezit imediat interesul la descoperirea primelor oase. Fildesul de mamut se vindea si inca se mai vinde pe bani grei, in cazul in care nu intra in patrimoniul unui muzeu.
Insa, o anumita perioada, numerosi exploratori plecau anume pentru a descoperi fildes de mamut si a-l comercializa. Un moment aparte a fost cel in care au fost descoperit mai multe exemplare pastrate perfect in gheata extrem de groasa a Siberiei. Prin anii 1800 cercetatorii au aflat cu stupoare ca localnicii gasisera in tundra siberiana un exemplar foarte bine conservat, pe care l-au gatit si l-au mancat, chiar spunand ca avea un gust foarte bun.
Nu au patit nimic, in ciuda faptului ca au mancat o carne veche de cateva mii de ani, ba chiar erau multmumiti de gasirea unei surse consistente de hrana in una dintre cele mai dure zone ale lumii. Fildesul insa a putut fi pastrat si trimis spre studiere. Noi descoperiri au permis prelevarea unor mostre de maduva, tesut, dar si bucati de blana pentru a o expune in muzee.
Descoperiri recente și rolul ADN-ului în înțelegerea mamutului
Aceste mostre se vor dovedi hotaratoare mai tarziu, cand s-a putut extrge AND-ul mitocondrial din tesuturile prelevate. Acest ADN avea sa se dovedeasca a fi cheia unei mari dezbateri, dar si inceputul alteia, si mai infocata. Multa vreme cercetatorii au avut mari probleme in a intelege exact mecanismul care a dus la disparitia maiestuoasei specii. S-au vehiculat extrem de multe impoteze, de la topirea ghetarilor, la coliziunea cu un mic meteorit, similara cu cea din timpul dinozaurilor si pana la vina aruncata in totalitate in seama oamenilor.
Dovezi nu au fost prea multe o vreme, asa ca tot ce aveau oamenii de stiinta erau niste oase de mamut si picturile rupestre, care insa nu ofereau prea multe. Ipoteza umana era destul de incomoda, aratand ca omul a decimat fara nicio problema specii din cele mai vechi timpuri, fapt care nu oferea prea multe laude inaintasilor nostri. Din fericire, ADN-ul mitocondrial a dovedit ca oamenii au avut un impact destul de mic asupra populatiilor de mamuti, acestea fiind destul de mari.
Desi oamenii vanau destul de multi, numarul lor crescand si avand nevoie de hrana, acest numar nu era suficient pentru a-i duce la extinctie, cel putin nu initial. Analizele mostrelor gasite au aratat ca initial mamutii erau adaptati extrem de bine mediului rece, hemoglobina lor permitand eliberarea oxigenului la temperaturi mai joase decat alte mamifere.
Cum insa clima se schimba repede, animalele au inceput si ele sa evolueze pentru a se adapta acestor schimbari. Nu au reusit insa sa se schimbe suficient de repede, iar populatiile au deventi tot mai slabite. Oamenii au terminat probabil treaba inceputa de natura, profitand de situatia grava a animalelor. Se pare ca ADN -ul este un povestitor mai bun decat picturile si fosilele simple.
Posibilitatea clonării mamutului și implicațiile etice
A doua discutie legata de ADN si mamuti este cea a posibilitatii clonarii animalelor pe baza exemplarelor gasite intacte. Starea materialului genetic era foarte buna, chiar incantandu-i pe oamenii de stiinta, care ar fi gata oricand sa inceapa procesul. Insa acesta nu este pe atat de simplu pa cat ar parea din urmarirea unui documentar.
Dupa cum s-a vazut, si animalele mici, precum oile, sunt extrem de instabile dupa clonare, putand sa moara rapid din cauza unor boli. In plus, pana la a ajunge la un embrion viabil, sute de alti embrioni dezvolta mutatii sau mor pe parcurs. Si pana la urma se pune o noua intrebare: ce loc ar avea un astfel de animal in lume? Ar fi doar o ciudatenie ce ar necesita prea multe cheltuieli. Iar castigul ar fi minim, si nici nu ne-ar scuti specia de vina fata de mamuti.
Importanța mamutului în cultura umană
Mamutul a avut un rol important în cultura umană, fiind una dintre primele specii de animale mari cu care oamenii au interacționat în mod direct. Oamenii preistorici nu doar că vânau aceste animale pentru carne, blană și colți, ci le-au imortalizat și în arta rupestră, realizând picturi detaliate pe pereții peșterilor.
Colții de mamut erau folosiți ca materiale de construcție pentru locuințe primitive în regiunile reci, dar și pentru sculpturi și unelte. În prezent, aceste artefacte sunt studiate de arheologi pentru a înțelege mai bine relația dintre oamenii preistorici și aceste animale.
Legendele despre mamuti au persistat în cultura popoarelor nordice, iar redescoperirea lor în secolul al XIX-lea, prin fosile bine conservate în permafrostul siberian, a adus un val de fascinație și mister în rândul cercetătorilor. Până astăzi, mamutul rămâne un simbol al rezistenței în fața condițiilor dure ale naturii.
