Mănăstirea Hadâmbu este o aşezare religioasă ortodoxă, aflată la 30 de kilometri distanţă de oraşul Iaşi, în satul Schitu Hadâmbului, din comuna Mogoşeşti. Ansamblul din care face parte este inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi şi cuprinde trei obiective: Biserica “Naşterea Domnului”, turnul de intrare şi zidul de incintă.
În anul 1659, boierul de origine greacă Iani Hadâmbul a primit în dar de la domnitorul Gheorghe Ghica un teren pe care să construiască biserica ce are hramul “Naşterea Precistei şi Născătoarei de Dumnezeu”. Grecul era unul din apropiaţii voievodului şi aceasta nu era singura proprietate a sa, ci avea mai multe moşii în Iaşi şi Vaslui, dar şi dughene şi pivniţe de piatră.
Biserica a fost ridicată pe temelia unui schit vechi, care purta hramul “Sfântul Ierarh Nicolae”. Acest lucru este confirmat de pisania de la intrarea în biserică, în care scrie, în limba slavonă, că boierul a reînnoit o biserică şi că a intervenit cu o construcţie nouă numai în anumite părţi.
Biserica Mănăstirii Hadâmbu a fost ridicată din piatră de carieră, iar în jurul ei s-a construit un zid din acelaşi material, lucru necesar în acele vremuri pline de conflicte. Însă zidul nu a protejat-o de intemperii sau de anumite evenimente, având o istorie deloc liniştită.
De când a fost ridicată, a fost închinată Patriarhiei de la Ierusalim, care a avut-o sub administraţie până când a fost dată legea secularizării averilor manăstireşti. Cu toate acestea, Patriarhia a închinat-o mai întâi Mănăstirii “Sfântul Sava” din Iaşi, care era şi ea sub Patriarhie, iar apoi a fost declarată metoc al Mănăstirii Galata.
Atunci când a fost dată legea lui Cuza, Mănăstirea Hadâmbu a fost părăsită de călugării greci, care nu au avut nicio şansă în faţa acestui eveniment. Viaţa monahală a fost întreruptă timp de 70 de ani, fiind reînfiinţată de câţiva călugări români abia în anul 1937.
Aceştia au făcut câteva lucrări de reconsolidare, cum ar fi repararea acoperişului şi boltei, precum şi consolidarea zidurilor cu cărămidă – rezultatele acestor lucrări sunt vizibile şi astăzi. Chiar dacă părea că totul revenise la normal, călugării români au fost nevoiţi să părăsească şi ei mănăstirea, în urma decretului din 1959.
Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă abia după Revoluţie şi, până în momentul actual, şi-a mărit de câteva ori suprafaţa, ajungând să aibă cinci hectare de pământ. Au fost construite mai multe corpuri de clădiri: o stăreţie, un agheasmatar, un muzeu, un magazin cu obiecte bisericeşti şi o fermă zootehnică.
S-a ridicat şi o biserică nouă, care poartă hramul “Acoperământul Maicii Domnului” şi ambele au fost pictate şi mobilate. Toate lucrările au fost sprijinite de credincioşi, care au donat anumite sume de bani. Tototdată, drumul până la mănăstire a fost asfaltat, pentru ca pelerinii să aibă acces mai uşor.
Din păcate, Mănăstirea Hadâmbu a fost lovită de o tragedie în anul 2003, când a izbucnit un incendiu. În incendiu, a murit un tânăr de 17 ani, care stătea de mic pe lângă mănăstire şi care voia să devină călugăr.
Au ars 28 de chilii, cărţi şi obiecte bisericeşti, singura care a scăpat intactă fiind Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni. După acest eveniment, au fost efectuate lucrări ample de reconstrucţie şi reconsolidare şi au fost resfințite bisericile.
Mănăstirea Hadâmbu are o colecţie impresionantă de obiecte religioase, care au fost însă diminuate odată cu incendiul din 2003. Printre cele mai cunoscute obiecte de aici, se numără Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, despre care se spune că face minuni.
Icoana a fost pictată în 1938 şi se remarcă prin atmosfera gravă şi densitatea picturală. După ce a stat închisă în timp ce mănăstirea a fost părăsită, icoana a fost ferecată în argint, iar coroanele au fost aurite şi decorate cu smaralde, rubine şi safire.
Mai mult, începând cu anul 1992, icoana a început să lăcrimeze, izvorând mir, acest lucru având loc foarte des. O altă icoană care a izvorât mir este cea a Sfântului Ioan Botezătorul, acest lucru întâmplându-se pentru prima dată în anul 1999.
Astăzi, Mănăstriea Hadâmbu adăposteşte în jur de zece călugări, care îmbină activităţile de rugăciune cu cele gospodăreşti. Credincioşii vin în număr mare aici, iar pe 8 septembrie, când se prăznuieşte hramul mănăstirii, numărul lor este de ordinul miilor.
Mănăstirea găzduiește și o mică expoziție de arte sacre, unde sunt expuse obiecte de cult vechi, cărți religioase rare și icoane pe sticlă, atrăgând pasionații de artă și istorie.
Priveliștea de la înălțimea turnului de intrare oferă o panoramă spectaculoasă asupra împrejurimilor, un cadru ideal pentru meditație și aprecierea frumuseții naturale ale zonei Iașiului.
