Mănăstirea Humor este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în satul Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava. Biserica mănăstirii face parte din lăcaşurile sfinte bucovinene pictate în întregime atât la interior, cât şi la exterior, alături de Voroneţ, Moldoviţa şi Suceviţa. Însă este printre primele biserici pictate complet la exterior şi prima la care apare pridvorul deschis.

Mănăstirea Humor este o ctitorie boierească, ce îi aparţine logofătului Toader Bubuiog, construcţia datând din anul 1530. Numele mănăstirii a fost dat după râul cu acelaşi nume, care provine dintr-un cuvânt ucrainian, însemnând “apa zgomotoasă” sau “care curge repede”. Viaţa monahală de aici este atestată încă din 1415, când domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit mănăstirii un sat. În timpul domniei lui Petru Aron, mănăstirea are parte de multe privilegii şi scutiri de taxe sau vămi, iar în secolele XV-XVI, Ştefan cel Mare îi dăruieşte câteva sate.

O primă mănăstire în zona Humor a fost atestată în 1415, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, iar ruinele sale se află la câteva sute de metri de actualul aşezământ. Biserica de la Mănăstirea Humor, cea ridicată de Toader Bubuiog, se diferenţiază de celelalte prin câteva aspecte. În primul rând, are un plan triconc alungit, iar apoi construcţia sa aparţine stilului moldovenesc (biserica este compusă din altar, naos, gropniţă, pronaos şi prdivor deschis, sprijinit pe coloane). În timpul domniei lui Vasile Lupu, mănăstirea primeşte alte câteva sate, însă în 1650, lăcaşul este jefuit de către tătari. Călugării de la mănăstire credeau că hoţii s-au dus pe teritoriul bistriţenilor şi, datorită relaţiilor dintre ei (Humorul era situat între drumul care leagă Moldova de Transilvania), i-au rugat pe aceştia să le returneze bunurile. Mai multe documente au ieşit la iveală de-a lungul timpului, documente care arată faptul că între mănăstire şi bistriţeni exista o legătură strânsă.

La Mănăstirea Humor, au funcţionat, până în secolul al XVIII-lea, mai multe ateliere de sculptură în lemn, de copiere de manuscrise, dar şi o şcoală de caligrafi şi una de muzică psaltică. Humorul şi-a păstrat statutul de mănăstire până în perioada ocupaţiei austriece, iar din 1991 a redevenit mănăstire de maici. Astăzi, la mănăstire, locuiesc în jur de 40 de maici, care duc o viaţă plină de rugăciuni. Între anii 1959 şi 1961, respectiv 1971-1972, mănăstirea a fost supusă unor lucrări de restaurare. Au fost refăcute zidurile, bolţile şi balconul, iar apoi s-a pus accent pe pictură. Toate aceste lucrări au avut ca rezultat o mai bună conservare a picturii, mai ales că ea reprezintă faima mănăstirii.

Mănăstirea Humor păstrează moaştele sau părţi din moaştele mai multor sfinţi, cum ar fi Sfinţii Apostoli Sila şi Silvan, Sfântul Ierarh Alexandru, Sfinţii patruzeci de mucenici, Sfântul Siluan Athonitul, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava sau Sfântul Teodosie cel Mare. Printre minunile săvârşite de către Sfântul Alexandru, se vorbeşte despre una în care mai mulţi filosofi necredincioşi doreau să vorbească cu el, iar acesta i-a rugat să trimită un singur filosof, pe cel mai înţelept. Atunci când Sfântul Alexandru i-a zis: „În numele Domnului meu Iisus Hristos, îţi poruncesc să taci!”, acesta a amuţit, iar cei mai mulţi dintre filosofi şi-au îndreptat credinţa către Dumnezeu.

Mănăstirea Humor adăposteşte în muzeul său un Tetraevangheliar al părintelui Gherontie, dăruit de Ştefan cel Mare. Este scris în limba slavonă, este ferecat în argint aurit şi are 278 de file de pergament, care redau Evangheliile de la Matei, Marcu, Luca şi Ioan. La fila cu numărul 266 se regăseşte un portret al domnitorului, care stă în genunchi în fața Maicii Domnului, aşezată pe un tron cu pruncul în braţe. Inscripţia de pe el, conform căreia a fost scris la Putna şi ferecat la Humor, demonstrează faptul că, în secolul al XV-lea, la Putna, funcţiona o şcoală de caligrafi, iar la Humor, un atelier de ferecătură.

Pictura de la Mănăstirea Humor se caracterizează în special prin culoarea roşu. În interior, pictura respectă stilul bizantin, sfinţii fiind aşezaţi în ordine pe fiecare parte a bisericii. Printre scenele înfăţişate în interior se numără Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină sau Împărtăşirea Apostolilor. Ctitorii săi sunt pictaţi în gropniţă, iar soţia lui Bubuiog, Anstasia, atrage atenţia printr-o pălărie care se aseamănă cu cea purtată de mama ei într-o pictură dintr-o altă mănăstire. Pictura exterioară, realizată în totalitate, lucru rar întâlnit în acea perioadă, a fost supusă unor ipoteze privind originea acestui obicei. Astfel, unii spun că obiceiul provine din Bulgaria sau Serbia medievală, iar alţii sunt de părere că ar proveni din Trapezunt, o zonă cu tradiţie bizantină. Printre scenele redate pe pereţii mănăstirii, se pot întâlni Imnul Acatist al Maicii Domnului, Asediul Constantinopolului, Arborele lui Iesei, Judecata de Apoi şi Cinul.

În lucrarea Neamul românesc din Bucovina, Nicolae Iorga spunea despre Mănăstirea Humor: „Humorul se mândreşte însă cu zugrăveala sa, care a rămas neatinsă şi pe dinăuntru şi pe dinafară, unde numai un parete a fost dezgolit de ploaie.” Cei care calcă astăzi pragul lăcaşului vor înţelege de ce Humorul se mândreşte cu picturile sale.

manastirea-humor.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ