Pe malul stâng al râului Cricovul Sărat, la doar câteva sute de metri de localitatea Urlaţi din judeţul Prahova, se află Mănăstirea Jercălăi. Este cunoscută şi sub numele de Schitul Sfânta Maria-Cricov, iar bisericuţa de lemn s-a remarcat, de-a lungul timpului, prin frumuseţea impunătoare. Cei care vin aici se pot ruga la o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost adusă de la Ierusalim, dar şi la Sfintele Moaşte de la Betleem.

Manastirea Jercalai1

Biserica de la Mănăstirea Jercălăi a fost construită în anul 1731, însă nu a fost dintotdeauna aici. Timp de două secole, în ea, s-au rugat credincioşii din satul Luieriu-Reghin, din judeţul Mureş. După ce a fost ridicată o biserică de zid, vechea biserică de lemn a fost dăruită familiei regale şi a fost amplasată în apropierea Castelului Bran.

Aici, a primit un nou nume, acela de Biserica de lemn a Castelului, însă a fost pusă în acest loc numai pentru a completa frumuseţea locului. Deoarece nu era folosită şi nimeni nu avea grijă de ea, după anul 1948, când Castelul a fost transformat în muzeu, a început să se degradeze.

Patriarhul Justinian a fost cel care a găsit-o în paragină şi tot el a fost cel care a hotărât să fie mutată la Schitul Cricov din Prahova, unde biserica veche nu mai putea fi utilizată. Astfel, anul 1956 este anul în care biserica a ajuns în locul actual. În prezent, sunt două hramuri prăznuite: Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfânta Maria.

Manastirea Jercalai2

Mănăstirea Jercălăi are o biserică deosebită, cu proporţii armonioase şi cu o pictură interioară de mare valoare. Aceasta a fost realizată în două straturi – primul a fost efectuat în anul 1731, în tempera şi poate fi observat pe catapeteasmă şi pe boltă; al doilea strat a fost efectuat în ulei, în anul 1838, şi poate fi văzut pe pereţii laterali.

Clădirile din complexul mănăstiresc au avut de suferit în urma cutremurelor din 1977 şi 1986, având nevoie de lucrări de restaurare. Au fost refăcute acoperişul şi vârful turlei, iar lemnul a fost tratat împotriva cariilor. Mai mult, a fost adăugată încălzirea centrală pe lemne, necesară pentru a menţine o temperatură constantă, care să protejeze picturile.

manastirea-jercalai.jpg

În momentul actual, Mănăstirea Jercălăi se află într-un proces continuu de restaurare. Cei care se ocupă de lucrări încearcă să trateze şi să conserve lemnul vechi de atâtea sute de ani. Mai mult, cei de aici au organizat un depozit de obiecte şi cărţi religioase, unul din puţinele din România.

Depozitul conţine peste două mii de cărţi, scrise cu literele afabetului chirilic sau în slavonă, dar şi peste 500 de icoane. Se doreşte şi înfiinţarea unui laborator în care obiectele de cult să fie restaurate şi conservate, precum şi a unui centru ecumenic.

Mănăstirea Jercălăi este apreciată pentru biserica sa de lemn, care se remarcă prin arhitectura impunătoare și detaliile fine. De-a lungul timpului, mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj important, în special datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă direct de la Ierusalim. Acest loc sfânt adăpostește și Sfintele Moaște venite de la Betleem, contribuind la aura de sacralitate și mister care învăluie întreaga așezare.

Pe lângă valoarea sa spirituală, Mănăstirea Jercălăi joacă un rol important în comunitatea locală, fiind un punct de întâlnire pentru credincioșii din regiune și nu numai. Evenimentele religioase și sărbătorile desfășurate aici sunt momente de profundă comuniune și reflecție spirituală, atrăgând numeroși vizitatori care caută liniște sufletească și întărire spirituală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.