Mănăstirea Tismana este o mănăstire ortodoxă de maici, situată în oraşul Tismana, judeţul Gorj. Este cea mai veche mănăstire din Țara Românească, iar despre numele său se spune că provine de la arborele tisa, deoarece Sfântul Nicodim, atunci când a ales locul pentru mănăstire, a construit prima biserică din lemnul unui copac mare de tisă aflat acolo.
Mănăstirea Tismana nu a fost prima ctitorie a cuviosului Nicodim, dar a fost ultima. El a căutat zeci de ani locul pe care să construiască o mănăstire închinată Maicii Domnului şi, într-un final, a găsit locul „de lângă cascadă” (este vorba de Cascada Stârmina). În 1377, cu ajutorul domnitorului Radu I, va reuşi să ridice prima arhimandrie din Ungro-Vlahia.
Radu I va înzestra mănăstirea cu sate, moşii, case, vămi şi veşminte bisericeşti. Dan I este cel care va termina mănăstirea, despre el spunându-se că este înmormântat în mănăstire, iar fratele său, Mircea cel Bătrân, va dona mănăstirii o bună parte din veniturile minelor de aur şi aramă ale ţării.
Mănăstirea Tismana a fost construită ca o cetate într-un loc strategic, având ziduri puternic fortificate şi patru turnuri de apărare. Sătenii erau nevoiţi să facă de pază cu rândul la mănăstire, pentru a scăpa de taxe. De-a lungul timpului, lăcaşul sfânt a trebuit să îndure multe stricăciuni şi, din păcate, nu s-a păstrat nicio informaţie legată de modul de construire.
În secolul al XV-lea, a fost prădată de otomani şi de unguri, iar între 1475 şi 1488, porţile, zidurile incintelor şi uşile bisericii au fost distruse. În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, mănăstirea a servit drept cetate, deoarece vechile fortăreţe ale Ţării Româneşti au fost distruse de otomani. În 1716, mănăstirea a fost ocupată de austrieci, devenind una dintre cele mai bogate din ţară.
În 1788, atunci când Austria a declarat război Turciei şi lupta s-a dat pe teritoriul nostru, Mănăstirea Tismana a fost ocupată de către turci. Aceştia au luat din mănăstire multe obiecte valoaroase, cum ar fi cărţi bisericeşti, poale de icoane sau patrafire, dar şi plumbul de pe biserica cea mare şi toate armele. Tot aici, Tudor Vladimirescu a organizat o bază de pregătire a mişcării revoluţionare din 1821.
Domnitorul Gheorghe Bibescu a fost cel care a început reparaţiile lăcaşului, însă în anul 1861, atunci când restaurările au luat sfârşit, mănăstirea a fost incendiată. Între 1888 şi 1891, s-au realizat lucrări de reparare, iar lăcaşul a continuat să reprezinte un loc strategic: mareşalul Antonescu a ascuns aici o mare parte din tezaurul României în anul 1944. Din 1949, mănăstirea devine mănăstire de maici.
Dacă nu era Sfântul Nicodim, Mănăstirea Tismana nu ar fi existat. Mama cuviosului se pare că era fiica lui Basarab I şi sora cneazului Lazăr, iar despre tatăl său se spune că era grec şi că şi-a crescut fiul după obiceiul creştinesc. Nicodim a fugit de acasă în tinereţe, refugiindu-se pe Muntele Athos. După ce ajunge preot ieromonah, se hotărăşte să plece spre tărâmuri necunoscute, ca să găsească locul potrivit pentru a ridica o mănăstire în cinstea Maicii Domnului.
Până să găsească locul unde a ridicat Tismana, Nicodim a mai ctitorit şi alte mănăstiri la Vratna şi Mănăstirița, dar şi multe alte biserici. Tismana a fost zidită în zece ani, iar Nicodim şi-a petrecut toţi anii, până la moarte, aici. Sfântul a avut darul de a face minuni încă din timpul vieţii, una dintre ele fiind vindecarea fetei regelui Sigismund.
În plus, Sigismund s-a convertit la ortodoxism după ce l-a văzut pe Nicodim stând în foc, fără să i se ardă hainele. După moartea sa, trupul său a fost găsit neputrezit şi aşezat într-o raclă în interiorul bisericii mănăstirii. Basarab cel Tânăr Tepelus a vrut să îi mute moaştele la Bucureşti, însă Sfântul Nicodim s-a arătat unui călugăr în vis şi i-a spus să i se păstreze doar un deget, în amintirea sa.
Mănăstirea Tismana are în interioriul său un muzeu, care păstrează cele mai vechi podoabe liturgice din România şi cele mai vechi broderii din sud-estul Europei. Cele mai de seamă obiecte din muzeu sunt nabederniţa mitropolitului Antim Critopoulos, orarul Sfântului Antonie, ucenicul Sfântului Nicodim, patrafirul Sfântului Nicodim, o cădelniţă şi un Tetraevangheliar.
Nabederniţa este o distincţie oferită de Biserica preoţilor, constând într-o bucată de stofă valoroasă, care atârnă la coapsă dreaptă şi are o panglică trecută peste umărul stâng. Nabederniţa mitropolitului Antim a fost lucrată la sfârşitul secolului al XIV-lea şi înfăţişează scena Coborârii în iad a Mântuitorului.
Orarul Sfântului Antonie este de fapt un patrafir, care cuprinde 80 de medalioane împletite ce înfăţişează busturi de sfinţi, iar la capete ornamentele sunt reprezentate de un cap de leoaică, verigi, frunze şi diverse forme geometrice.
Patrafirul Sfântului Nicodim păstrat la Mănăstirea Tismana este cel purtat atunci când Sfântul a stat în foc în faţa lui Sigismund. Are o lungime de 160 de cm şi este brodat cu motive florale şi animale. Cădelniţa datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea şi este cea mai veche din cele care încă se păstrează.
Este unică prin faptul că reproduce macheta unei biserici, având forma unei cruci greceşti. Tetraevengheliarul Sfântului Nicodim este singura dovadă a activităţii de cărturar a cuviosului. Legătura este formată din două coperte de lemn de tisă şi este îmbrăcat în argint, iar ferecătura metalică este din argint suflat cu aur. Pe copertă, este înfăţişată scena Răstignirii lui Iisus.
Mănăstirea Tismana este considerată a fi cel mai important lăcaş de credinţă al Olteniei, dar este, în acelaşi timp, şi un muzeu viu al trecutului.
Anual, la Mănăstirea Tismana se desfășoară o serie de evenimente religioase care atrag pelerini din toate colțurile țării, cel mai important fiind sărbătoarea hramului, Pogorârea Sfântului Duh. Aceste momente sunt oportunități de întâlnire și reînnoire spirituală pentru comunitate.
Legenda spune că Sfântul Nicodim ar fi primit într-o viziune îndrumarea divină de a construi mănăstirea chiar în acest loc sacru. De asemenea, se crede că aici s-ar afla una dintre cele mai vechi icoane făcătoare de minuni, adusă de la Muntele Athos.
Eforturile de conservare a mănăstirii au fost continue, încercându-se păstrarea autenticității și integrității structurale, dar și a elementelor artistice originale. Acest demers este vital pentru transmiterea patrimoniului cultural către generațiile viitoare.
